Amfiteatro. N-aș fi bănuit că pe Valea Avrigului poți găsi un asemenea restaurant

Valea Avrigului este, cel mai probabil, zona cu cel mai mare avânt turistic în județul Sibiu, în acest moment. Un prim semn mi-a fost dat de faptul că a trebuit să dau zeci de telefoane – 27, mai precis, cu două săptămâni înainte și peste tot era plin – pentru a găsi o cazare pentru o persoană. Al doilea semn ar fi cina de care m-am bucurat după ce, în cele din urmă, mi-am găsit o cazare. 

Deschis vara aceasta la parterul hotelului cu același nume, cu câteva sute de metri înainte ca asfaltul de pe Valea Avrigului să se termine, la Amfiteatro am găsit un meniu cum numai la defuncta Bufnița, din Sibiu, mai găseai. Adică stufos. Amplu. Cu multe preparate la fiecare categorie. Un lucru care, din propria-mi experiență, e un semnal de alarmă: cine promite o grămadă de preparate, nu prea nimerește mare lucru. Un alt semnal a fost primirea. După vreo cinci minute în care nu m-a băgat nimeni în seamă, m-am dus să îmi iau singur meniul. Mai târziu aveam să-mi dau seama că băiatul care era și ospătar și piccolo în întregul restaurant, era și recepționer.

Nu mă grăbeam. Eram, totuși, în liniștea de pe Valea Avrigului, lăsarea serii alungase și ultimii turiști veniți să „descopere” zona agățați de afumătoare gălăgioase botezate ATV-uri, așa că mi-am dat timp să mă uit prin meniu. Un meniu care aveam să mă surprindă prin faptul că, într-o zonă turistică fără semnal la telefon (nimic deranjant) și cu accesul pe o stradă principală fără niciun pic de trotuar (fiecare a construit cum l-a tăiat capul, fără nicio urmă de sistematizare urbanistică din partea primăriei), poți cere la mic dejun ouă benedict cu avocado și prosciutto. Ori croissant cu somon fume și cremă de brânză. 

Sau că îți poți începe cina cu o măduvă coaptă de vită, un carpaccio de cerb (restaurantul se prezintă ca orientat mai ales înspre carne de vânat) ori o burrata cu rucola și roșii cherry. Că de n-ai chef de salată, privind spre umbra lăsată de vârful Suru poți alege tentacule de caracatiță, creveți sau un tomahawk de black angus. 

Prețurile restaurantului hotelului de patru stele se apropie de cele din zona centrală a Sibiului: 90 de lei vei plăti pentru un tartar de vită, un piept de rață sau pentru o porție de coaste de porc.

Pe terasa generoasă o singură masă mai era ocupată, când mi-am descris poftele tânărului ospătar, cu câteva minute înainte de ora 21:00, ultima la care bucătăria mai primește comenzi. Unui ospătar care – în ciuda inevitabilelor momente de așteptare – a lăsat o impresie mai mult decât bună: plin de energie, calm în același timp, tânărul respectiv chiar cunoștea meniul și chiar se implica în a face recomandări.

Până să vină mâncarea, m-am afundat cu plăcere în decorul interesant al locului: în restaurantul cu mobilier din lemn, cu perdele și draperii la geamuri, stânca pe care a fost construit hotelul ocupă o bună parte din interior. E vopsită în cea mai mare parte, doar golurile lăsate nezugrăvite trădează faptul că ai de-a face cu un perete din stâncă.

Supă cremă de ciuperci de pădure, la Amfiteatro. Sursa foto: Turnul Sfatului

Primul fel al cinei târzii a fost o supă cremă de ciuperci de pădure. Un preparat pur și simplu delicios, pe cât de simplu părea a fi pregătit. Cât se poate de cremoasă, prin supă mai puteai găsi bucăți mici-mici de pulpă de ciuperci, care amplificau înzecit gustul specific, în momentul în care le spărgeai între măsele. Asezonată minunat, într-o porție generoasă, supa cremă m-a cucerit de la prima lingură.

Felul principală a venit la scurt timp după ce am terminat supa cremă. Un antricot de vită gătit medium pe grătar, suficient de suculent încât să îi savurezi din plin aromele, însoțit de un sos dulce-acrișor care dădea un boost serios papilelor gustative. Carnea absolut delicioasă, adusă exact la temperatura potrivită și fără a cere niciun alt adaos de asezonare, era însoțită de cartofi bine copți la interior, cu o crustă minunat de delicată la exterior.

Antricot de vită cu cartofi copți, la Amfiteatro.  Sursa foto: Turnul Sfatului

Uitasem să menționez, deși, din păcate, este un lucru atât de rar la noi în țară: la Amfiteatro primești apa din partea casei. Apă din pâraiele munților din zonă, limpede și gustoasă.

După o oră petrecută cu tihnă la Amfiteatro am plătit 182 de lei: 142 de lei pentru antricotul de vită, 30 de lei pentru supa cremă de ciuperci de pădure și zece lei pentru o răcoritoare.

Drumul Tunurilor