Brick Depot compania din România care operează magazinele monobrand LEGO în țară anunță că în 2026 va fi o singură investiție în acest sens, la Sibiu.
La nivel mondial, în cele mai mari oraşe ale lumii, LEGO are magazine proprii. Pe pieţele mai mici preferă să intre prin francizaţi, așa cum este și cazul României, precizează Ziarul Financiar.
„Pe retail, noi suntem singurii lor parteneri în România. Avem în continuare planuri de dezvoltare, deşi spaţiile sigure din punct de vedere al investiţiei s-au cam epuizat. Rămân oraşele mai mici. Din experienţa pe care am acumulat-o, cred că pe măsură ce brandul devine tot mai cunoscut, putem să mergem şi spre oraşe la care acum 5-6 ani nu ne-am fi gândit. În 2026, spre exemplu, avem în plan o singură deschidere, la Sibiu“, a anunțat proprietarul companiei, Tibor Nagy.
Compania Brick Depot a fost înfiinţată în 2013 şi se ocupă doar de zona de retail. Magazinul online iniţial a fost închis pe parcurs, însă businessul de distribuţie funcţionează în continuare. Doar că pe altă firmă.
„Înainte să mă apuc de antreprenoriat am acumulat experienţă de lucru în alte companii, unde am învăţat ce înseamnă să manageriezi oameni, relaţii cu partenerii externi etc.“
Tibor Nagy îşi aminteşte că în 2008 nu exista un birou oficial LEGO în România. Danezii lucrau la momentul acela printr-un distribuitor, o firmă din Timişoara.
„Eu i-am contactat, am semnat un contract, iar pe 8 octombrie 2008 am lansat magazinul online de jucării.“
Acum, pe zona de distribuţie, încă din 2008-2009, antreprenorul se ocupă doar de LEGO. Are circa 150 de clienţi, din care 100 activi. E vorba de magazine online, de mici magazine offline de jucării sau papetărie. „LEGO a devenit un produs mainstream - îl găsim la supermarket, la benzinărie, peste tot. Acum zece ani nu era aşa.“
În ceea ce priveşte retailul, sunt 12 magazine fizice monobrand deschise în oraşele strategice din ţară, plus unitatea online dedicată. În Bucureşti sunt patru spaţii.
40% din vânzările LEGO în România sunt din gama jocurilor pentru adulți
În ultima perioadă, omul de afaceri recunoaşte că a simţit o temperare a consumului. Pentru compania sa asta nu s-a tradus într-o scădere a vânzărilor, ci într-o frânare a creşterii. În 2024, ultimul an pentru care există date publice, firma Brick Depot a raportat afaceri de 73,7 mil. lei, plus 30%.
„După alegerile de la final de 2024 nu am mai crescut cu două cifre aşa cum estimam. Iar după alegerile din 2025, trendul a devenit mai evident. Cred că impactul nu e major asupra businessului nostru şi pentru că în România, comparativ cu alte ţări, bugetul alocat de o familie sau de o persoană pentru jucării LEGO e în continuare mult mai mic. Avem potenţial uriaş de dezvoltare.“
Spre exemplu, în 2022, el a mers la un training de shop manager la Londra şi acel magazin, care nu era cel mai mare sau un flagship, vindea de patru ori mai mult decât cel mai bun magazin din România.
„În 3-5 ani sper să avem cu vreo 3-5 magazine în plus, iar brandul să fie şi mai popular decât este astăzi. Am şi cifre prin care pot să susţin această teorie. În ţările europene, procentul adulţilor care au un set LEGO acasă sau au construit un set LEGO este de peste 30%. În România e de 2%.“
Clienţii cei mai numeroşi sunt în continuare copiii. Însă, în ultima perioadă, în ultimii cinci ani – poate începând cu pandemia – există un interes crescut din partea adulţilor. Astfel, gama destinată adulţilor este din ce în ce mai mare şi a ajuns în 2025 să reprezinte aproape 40% din total vânzări.
Sursa foto: Arhivă Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1303


Ultimele comentarii
Acum 4 minute
Mămăligă cu Mentosane
Acum 7 minute
Till Eulenspiegel
Acum 8 minute
AMN114
Acum 13 minute
Ion Iliescu (RIP)
Acum 13 minute
Kukuruku