VIDEO / La 18 ani pilotează avioane deasupra Sibiului. Iustin Marți, despre visul de a deveni pilot de linie: „Nimic din ce se întâmplă acolo, sus, nu e imposibil”

Îl cunosc pe Iustin de la 10 ani, când purta uniforma celor de la Ambulanță, fiind voluntar acolo și opera ursuleții surioarei lui cu seriozitatea unui chirurg adevărat. Astăzi are 18 ani, poartă altă uniformă și, în loc de ambulanțe, vorbește despre turbulențe, licențe de linie și un cer pe care a învățat, încet, să nu-l mai considere un loc care nu i se cuvine.

Iustin Rareș Marți are 18 ani împliniți în februarie și e la un pas de ultimul an de liceu. Pe „hard disk-ul” lui, cum spune el, a rămas mereu o urmă din copilăria petrecută prin ambulanțe. Anul trecut s-a înscris voluntar la SMURD, a dat examene, a fost activ o vreme, dar simte că drumul lui s-a înclinat spre altă direcție. Medicina rămâne varianta lui de rezervă, „ceva ce port cu mine zi de zi”, spune el, dar visul de acum are aripi.

Zborul în care i-a fost frică și zborul care i-a dat un vis

Totul a pornit dintr-o vacanță în Egipt, în 2021, când avea undeva la 14, 15 ani. Primul lui zbor conștient a fost și aproape ultimul, povestește Iustin zâmbind. Vânt lateral, turbulențe, o aterizare dură. „Când am aterizat și am coborât din avion am vrut să pup pământul și am zis că nu mai vreau așa ceva”, își amintește el.

La întoarcere, situația s-a repetat, de această dată cu o cursă amânată și o noapte petrecută pe aeroport. Compania a închiriat însă un avion de la Blue Air, iar acolo Iustin a văzut altceva. Profesionalism, siguranță, o aterizare la Sibiu în ceață și ploaie care nu i-a mai dat fiori. „M-am dat jos din avion, m-am uitat la piloții aceia și am zis că într-o bună zi voi face și eu ceva în domeniul ăsta. În acea clipă nu știam ce, dar simțeam că am un rol aici”, povestește el. Chiar de a doua zi a început să caute academii de zbor.

Un drum segmentat, cu mai multe reveniri

Drumul nu a fost drept. În 2023 s-a înscris la cursurile gratuite ale Aeroclubului României, la licența de ULM, dar a renunțat înainte de a trece la zbor. În 2024 a încercat din nou, a ajuns instructor la teorie, a dat meditații, dar tot n-a zburat.

Abia în 2025 a înțeles că vrea aviație comercială, nu agrement. „Aeroclubul e o aviație de hobby, nu dacă îți orești o carieră în domeniu. Și pentru că eu asta îmi doresc, o carieră în aviație am început să mă îndrept spre acest obiectiv”, spune Iustin.

A găsit academia Jetav, cu instructori experimentați și avioane bine întreținute, și în noiembrie a semnat contractul pentru licența de PPL, pilot de avioane private, până la 5,7 tone.

Primul zbor și disciplina din spatele lui

A urmat o iarnă și o primăvară de teorie. Platforme întregi de examene, materie după materie, apoi șase luni de clasă și noi examene, până a ajuns, în fine, la partea la care ținuse tot timpul, zborul. Primul lui zbor ca pilot comercial în devenire a fost pe 14 iunie 2026, la Sibiu. De două săptămâni zboară singur și are acumulate aproximativ 35 de ore de zbor, dintr-un total de 300 necesare pentru a se putea numi, cu adevărat, pilot. Până atunci rămâne, spune el, „pilot student”.

Anul acesta a fost, recunoaște, „foarte greu”. Peste orele de aviație s-au adunat școala, permisul auto, meditațiile de engleză pentru Cambridge și de română pentru bacalaureat, plus turele la București, cu trenul, opt ore dus-întors, pentru examene. „N-am știut cum le fac pe toate. Acum mă uit în spate și spun: uite, se poate. Dar nu e ușor dacă nu treci psihic peste anumite momente”, spune el. Crede că fără disciplină nu se poate face aviație.

Instructorii și dorul de un Sibiu mai curajos

Cei doi instructori care l-au format până acum sunt Nicolae Virca și fiul său, Flaviu Virca, iar antrenamentele de zbor le face la Aerodromul Măgura, din Cisnădie. Despre Nicolae Virca spune că a fost antrenor principal la lotul național de acrobație aeriană și a zburat, la rândul lui, ca acrobat. În prezent, conduce bazele de zbor din Sibiu și Cluj ale academiei.

„Are o experiență extraordinară. Mă bucur că am de la cine învăța”, spune Iustin. Despre aerodromul de la Măgura vorbește cu o formă de recunoștință aparte. Acolo, spune el, oricine poate veni să întrebe, indiferent de vârstă sau experiență, fără să fie privit de sus. „Chiar îi încurajez pe toți cei care se gândesc să aibă o carieră în aviație sau doar să învețe să zboare din plăcere și nu știu de unde să înceapă, să vină la aerodeom și să pună întrebări. Oamenii de acolo sunt cele mai sigure surse și te pot ajuta să iei deciziile corecte. Se poate întreba orice”, spune Iustin.

Spune, în schimb, că și-ar dori ca Sibiul să aibă mai multă poftă de zbor. La ziua porților deschise de la Aeroclub, în iunie, a văzut mulți copii pasionați, dar puțini părinți dispuși să se urce într-un avion. „Omul nu e făcut să stea în aer, ca o pasăre.

E normal să ai o frică. Cunosc piloți de linie care au avut frică de zbor și au făcut asta din frica de zbor”, spune el. De aceea își dorește un proiect prin care să meargă pe la licee, în Sibiu și în țară, să povestească elevilor de-a XI-a și a XII-a că aviația nu e un vis interzis.

De asemenea, își dorește să demonteze un mit. Nu trebuie să fii bun la matematică sau la fizică pentru a ajunge pilot. „Aviația are propria ei matematică, propria ei fizică. Se învață altfel”, spune el.

Fricile pe care a trebuit să le înfrunte

Când vorbește despre partea grea a drumului, Iustin nu se referă la efortul fizic, ci la cel psihic. Cea mai mare frică a lui nu a fost turbulența în sine, ci momentul în care a trebuit să zboare singur, într-un avion mic, fără sistemele de siguranță ale unei aeronave mari care „să nu te lase la greu”.

„E greu psihic în momentul în care te trezești de dimineață și știi că trebuie să zbori, să treci prin niște turbulențe, printr-un vânt lateral, printr-o ploaie”, spune el. A zburat și în condiții dificile, spune, și a fost, de câteva ori, la limită.

Cel mai complicat i s-a părut să-și învingă anumite frici, să-și împingă limitele la maximum și să treacă peste momentele în care totul depindea doar de el. Crede, totuși, că frica nu-l face mai puțin pregătit, ci face parte din meserie: „Toți piloții au frică. Să nu credeți că există vreun pilot în lumea asta care să nu aibă frică.” Diferența, spune el, o face antrenamentul.

Cerul de deasupra norilor

Traseul școlar al lui Iustin a fost, la rândul lui, un exercițiu de adaptare. Colegiul „Brukenthal”, apoi la Școala 4, un an la Târgu Mureș, la Colegiul Papiu Ilarian, alături de sora lui geamănă, Ina și, în final, întoarcerea la Sibiu, la Liceul Teoretic „Constantin Noica”, unde a terminat în această vară clasa a XI-a.

Deși a trecut deja prin zeci de examene de aviație, Iustin recunoaște că Bacalaureatul de anul viitor îi dă o emoție aparte, mai mare decât multe dintre testele pe care le-a dat până acum la academia de zbor. Are însă încredere că totul va fi bine.

Despre turbulențe și aterizări dificile vorbește printr-o metaforă pe care a împrumutat-o chiar din vocabularul aviației: „Noi dansăm, așa se numește, o invitație la dans către mama natură. Trebuie să știi să accepți invitația, să faci față psihic.”

Are și o amintire mai luminoasă, dintr-o dimineață în care norii stăteau jos peste Sibiu și el a urcat peste ei. „M-am simțit în al nouălea cer. Am vrut să mă dau jos din avion și să rămân acolo.”

Despre instructorii lui crede că rolul lor e mult mai complex decât cel de a preda tehnică de zbor. „Un instructor trebuie să aibă rol de mamă, de tată, de psiholog, de terapeut, de unul care să știe să-ți dea un șut în fund când e nevoie.” Zâmbește.

Aplauze în uniformă și pielea de găină a mamei

La festivitatea de premiere de final de clasa a XI-a, Iustin a venit direct de la zbor, îmbrăcat în uniforma de vară, pentru că nu mai avusese timp să se schimbe. Colegii l-au aplaudat, iar profesorii, care nu știuseră până atunci de ce pleca des la București și de ce nu reușea mereu să învețe pentru fiecare test, au înțeles dintr-odată totul. „S-a uitat un profesor la mine și a zis: felicitări, nu oricine poate să facă asta”, își amintește el.

Despre prima dată când a zburat efectiv singur, fără instructor lângă el, Iustin vorbește cu o emoție. „M-am uitat în dreapta mea și am văzut că nu mai e nimeni. Am zis: nu-mi vine să cred că fac eu asta. Doar după ce am aterizat mi-am permis să dau frâu liber emoțiilor. În aer îți trebuie control. Nu-ți poți permite să greșești pentru că, în aviație, greșelile pot costa scump”, spune băiatul.

De curând, mama lui, Simona Marți, a fost pasageră în avionul pilotat de fiul ei. Simona descrie momentul ca pe una dintre cele mai intense emoții pe care le-a trăit. „N-am avut emoție pentru zbor, nu mi-a fost frică. Dar când eram în spate și l-am văzut la manșă, cu instructorul, și cum vorbeau ei între ei și cu turnul, mi s-a făcut pielea de găină. Mi-a luat câteva minute ca să mă pot bucura de ce vedeam. Emoțiile au fost foarte mari, dar a fost o senzație extraordinară. Nu pot explica în cuvinte ce am simțit. A fost extraordinar”.

Harta unui viitor desenat pas cu pas

Iustin are deja o hartă a viitorului, desenată pas cu pas, cum îi place lui să spună. După bacalaureat urmează licența de linie, ATPL, „Airline Transport Pilot License”, care durează aproximativ doi ani și jumătate.

Vrea o perioadă ca instructor, „să dau mai departe ce am primit și eu”, apoi visează la o companie aeriană din România, poate Wizz Air, și, într-o zi, la companiile din Golf, Qatar Airways, Etihad, Emirates, Singapore Airlines, unde recrutarea este, spune el, extrem de dură.

În paralel, se gândește la o facultate de management, ca variantă de rezervă. „Visul meu nu e să zbor o viață întreagă. Vreau să-mi hrănesc sufletul cu asta.”

Nu-și dorește ca cineva să creadă că aviația e un domeniu rezervat celor perfecți. Din 60 de elevi care se înscriu la licența de PPL, spune el, doar zece ajung la licența de linie, nu pentru că nu ar avea capacitatea, ci pentru că drumul cere răbdare psihică, nu doar bani și teorie.

Mesajul lui pentru toți cei care simt o urmă de pasiune pentru zbor este să se intereseze vorbind cu oameni din domeniu, nu cu informații culese la întâmplare de pe internet. „Să nu caute pe AI, să nu caute pe YouTube sau Instagram. Să vorbească efectiv cu piloți, cu instructori, să afle de la cineva care e în temă. Și să aibă curajul să încerce, pentru că nimic din ce se întâmplă acolo, sus, nu e imposibil”, încheie Iustin.