Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Calfele călătoare ajung pentru al 20-lea an la Sibiu. „Imaginea lor în straie tradiționale a devenit parte din identitatea vizuală a orașului”

Ion Surdu
0
Calfele călătoare vin la Sibiu din 2007. Foto: Asociația Casa Calfelor
Calfele călătoare vin la Sibiu din 2007. Foto: Asociația Casa Calfelor

Vara anului 2026 este a 20-a de când calfele călătoare ajung la Sibiu, în hainele lor tradiționale, pentru a se iniția, dar și a-și promova meșteșugurile. Dacă la început, această prezență părea aproape naturală în această zonă, astăzi reprezintă un simbol, așa cum descrie Anda Ghazawi, reprezentantă a Asociației Casa Calfelor, al lucrului făcut cu mâinile într-o lume aflată în continuă schimbare: „O frumoasă constantă într-o lume în care ritmul tehnologiei și al vieții cotidiene lasă tot mai puțin loc răbdării”.

Publicitate
Publicitate

În această vară se împlinesc 20 de ani de la revenirea calfelor călătoare la Sibiu. De-a lungul acestor ani, imaginea calfelor în straiele lor tradiționale a devenit parte din identitatea vizuală a orașului și unul dintre cele mai recognoscibile simboluri ale verii sibiene, transmite asociația care promovează calfele.

„Din 2007, Asociația Casa Calfelor Sibiu promovează transferul de cunoștințe în domeniul meșteșugurilor prin proiecte educaționale și culturale dedicate tuturor generațiilor. Credem că meșteșugurile înseamnă mai mult decât tehnici de lucru – ele transmit valori precum răbdarea, responsabilitatea, respectul pentru material și pentru muncă bine făcută, creativitatea și solidaritatea dintre oameni”, precizează reprezentanții asociației.

La Sibiu, calfele călătoare sunt cunoscute, în principal, prin activitățile pe care le derulează prin intermediul a două proiecte, care sunt finanțate inclusiv de la bugetul local. Este vorba despre proiectul „Transfer european de cultură și cunoștințe prin intermediul calfelor călătoare”, adică întâlnirea anuală a calfelor călătoare europene la Sibiu, respectiv proiectul „Susținem identități, creăm comunități”.

Ateliere în curtea Catedralei evanghelice

Foto: Asociația Casa Calfelor
Foto: Asociația Casa Calfelor

În cadrul primului proiect, calfe din Germania, Elveția, Franța, Marea Britanie și alte țări europene lucrează în curtea Catedralei Evanghelice în fața publicului, demonstrând tehnici tradiționale și contemporane specifice meseriilor lor. Vizitatorii sunt invitați să urmărească procesul de lucru, să dialogheze cu meșteșugarii și să descopere poveștile unei tradiții europene care continuă să trăiască prin oameni.

Publicitate

„Ideea călătoriei este una simplă și profundă în același timp: schimbul de cunoștințe. De sute de ani, calfele pornesc la drum pentru a învăța, pentru a transmite mai departe ceea ce știu și pentru a lega comunități prin meșteșug. Această filozofie rămâne la fel de actuală și astăzi”, explică Anda Ghazawi.

Meșteșuguri pentru copiii din medii vulnerabile

Cel de-al doilea proiect are o componentă de implicare socială. Copiii din medii vulnerabile, alături de alți participanți, au ocazia să descopere meșteșuguri și activități creative prin ateliere practice coordonate de meșteșugari și artiști.

Foto: Asociația Casa Calfelor
Foto: Asociația Casa Calfelor

„Scopul acestor întâlniri nu este doar învățarea unor tehnici, ci transmiterea entuziasmului pentru descoperirea unei vocații. Ne dorim ca fiecare copil să plece cu încrederea că un drum creativ sau un meșteșug pot deveni nu doar o profesie, ci și o sursă de echilibru, împlinire sufletească și apartenență la o comunitate. La fel cum calfele călătoresc pentru a împărtăși cunoaștere, noi ne dorim ca aceste ateliere să transmită curiozitate, inspirație și încrederea că fiecare talent merită descoperit și cultivat”, explică reprezentanții asociației.

Povești cu calfe, la Sibiu

Precizăm că luna august este perioada în care prezența calfelor se face simțită la Sibiu. Anul trecut a fost prima dată după 10 ani când orașul a fost vizitat de atât de un număr record de calfe – un număr de 40 de meșteșugari, depășind media anuală de 20-25 de participanți din ultimul deceniu.

De-a lungul anilor, Turnul Sfatului a relatat de mai multe ori povești diverse ale calfelor care au ajuns la Sibiu.

Chiar anul trecut, am discutat cu Georg Stolberg, din Augsburg, un oraș german la nord de München, care, la doar 25 de ani, avea în spatele lui deja aproape patru ani de călătorii. „Îmi place să mă plimb și să privesc detaliile clădirilor. Uite, de exemplu, pe acoperișul acestei clădiri (îmi arată spre lucarnele clădirii Școlii populare de arte și meserii „Ilie Micu” – n.a.) geamul are forma unei harpe. Mi se pare extraordinar cum un meșteșugar a gândit un detaliu special pentru clădire. Asta îmi place la Sibiu – că la fiecare colț găsești o mică poveste a meseriei”, ne spunea el.

Mai remarcăm faptul că în urma lor rămân inclusiv o serie de lucrări – sculpturi din piatră, din lemn etc. Unele ajung la proprietari privați, altele se pierd în depozitele asociației. Uneori, ies la lumină după mulți ani și îi fac pe turiști să-și scoată telefoanele din buzunar. Cum este această sculptură care a apărut de ceva timp în curtea din spatele Bisericii evanghelice:

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate