Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

95% din piața Cibin e peste un fost bastion de apărare. „Acolo ar trebui dinamitat”: explicații pentru amenajarea parcării într-o clădire supraetajată. „Se va vedea centrul istoric”

Traian Deleanu
7
Simulare a ceea ce ar putea fi construit în locul actualei piețe agroalimentare Cibin. Foto: Primăria Sibiu
Simulare a ceea ce ar putea fi construit în locul actualei piețe agroalimentare Cibin. Foto: Primăria Sibiu

La șase ani de la decizia de a nu mai amenaja subteran, ci suprateran o parcare la piața Cibin a venit și explicația care a stat la baza luării acestei decizii.

Publicitate
Publicitate

Consilierii locali ai Sibiului au adoptat, în ședința de joi, documentația urbanistică elaborată în vederea construirii unei noi piețe agroalimentare în locul actualei piețe Cibin. Viitoarea piață va fi amenajată la parterul unor viitoare mari clădiri, la nivelurile superioare fiind prevăzute peste 300 de locuri de parcare.

Înaintea votului, Diana Mureșan, consilier local USR, a arătat că apreciază că s-a ajuns la adoptarea acestei documentații, dar a solicitat detalii despre motivele care au stat la baza schimbării soluției de amenajare a parcării, de la varianta subterană, la cea supraterană, schimbare votată în 2020. „La un moment dat s-a discutat despre o parcare subterană. Am înțeles din presă că din cauza unor motive arheologice s-a renunțat la această variantă. Sunt doar motive financiare de a construi suprateran sau și pânza freatică a influențat luarea acestei decizii?”, a întrebat Diana Mureșan.

Diana Mureșan. Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Diana Mureșan. Foto: arhiva turnulsfatului.ro

A răspuns Zeno Karl Pinter, consilierul local FDGR care este și președinte al Comisiei de urbanism, istoric de formare, profesor universitar pasionat de arheologie. El a arătat că varianta unei parcări subterane la Piața Cibin a fost abandonată în primul rând din cauza amplelor construcții aflate sub nivelul străzii. „95% din suprafața pieței este peste un fost bastion, similar cu cel de pe Cazarma 90. Deci acolo ar trebui dinamitat, probabil, locul, pentru că e o construcție extrem de solidă în subteran”, a arătat Zeno Pinter.

El a amintit de cercetări arheologice „serioase” făcute atât de reprezentanți ai Muzeului Brukenthal, cât și de cei ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu asupra fostului bastion de apărare de sub actuala piață Cibin. În urma acestor cercetări a fost formulată și agreată propunerea ca, în viitoarele construcții, să fie puse în valoare o parte din zidurile subterane ale bastionului, prin expunerea lor.

Publicitate
Zeno Karl Pinter. Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Zeno Karl Pinter. Foto: arhiva turnulsfatului.ro

Prea mulți bani pentru a ține departe apa

Zeno Pinter a adus în discuție și apropierea de râul Cibin, a cărui pânză freatică ar fi impus executarea unor lucrări suplimentare de protejare a unei viitoare parcări subterane. „Ar fi fost necesară o etanșeizare a acestui spațiu, care ar fi fost o soluție mult prea costisitoare pentru rezultatul scontat. Sunt de acord cu partea supraterană”, a mai arătat reprezentantul Forumului.

Se va vedea turnul

Diana Mureșan a solicitat detalii și despre înălțimea maximă a viitoarei clădiri care ar urma ridicată în locul Pieței Cibin. „Are conducerea Primăriei Sibiu intenția să folosească indicatorii maximali de 21 de m sau există posibilitatea de a merge pe niște indicatori mai scăzuți, încât să nu se obtureze priveliștea spre orașul istoric?”.

I-a răspuns secretarul Sibiului, Dorin Nistor, care a arătat că documentația viitoarei clădiri a fost avizată de Comisia națională a monumentelor istorice. „Chiar și cu atingerea înălțimii maxime, de P+4 (parter plus patru niveluri – n.r.) asigură vizibilitate perfectă asupra obiectivelor de patrimoniu și anume turla bisericii, din toate unghiurile”, a răspuns Dorin Nistor.

De opt ani în lucru

Proiectul unei noi piețe agroalimentare Cibin, cu parcări pe mai multe niveluri a fost o idee asumată public de administrația locală din 2017. În 2018, Primăria comandă un studiu de fezabilitate pentru o parcare subterană sub actuala piață. Studiul e recepționat în 2019.

În 2020, consilierii locali aprobă schimbarea soluției: parcarea nu va mai fi subterană, ci supraterană. Motivele invocate: pânza freatică ridicată de Cibin și ruinele unui bastion aflate sub nivelul solului.

În 2023, Primăria organizează împreună cu Ordinul Arhitecților din România un concurs internațional de soluții pentru întreaga zonă – nu doar piața și parcarea, ci și reamenajarea spațiilor publice și a circulației. Câștigătoare: o echipă sibiană – VladoStudio SRL și Atelier de Arhitectură Terchilă SRL. Contractul este semnat la 31 iulie 2023 și include PUZCP, studiu de fezabilitate, proiect tehnic și detalii de execuție. În acest moment a fost bifat primul obiectiv, și anume cel de adoptare a planului urbanistic pentru zone construite protejate (PUZCP).

Citește și Documentația urbanistică a viitoarei Piețe Cibin a ajuns la vot: strada cu același nume devine pietonală, noua clădire va putea avea până la șase niveluri supraterane

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

7 răspunsuri

  1. Avatar valinotel
    valinotel

    super super huraa, se face o piață nouă… dar iar suntem intr-un vortex temporal, iar e 1 Aprilie….

    19
    5
  2. Avatar Spartacus
    Spartacus

    Daca dupa atatia ani bastionul rezista panzei freatice si necesita dinamitare inseamna ca ,pe vremuri, sibiul avea si primar si consilieri locali !
    Lasati pe cei care …pot !

    41
    4
    1. Avatar Alzara 1918
      Alzara 1918

      Bravo !

      9
      2
  3. Avatar oare în ce secol trăiesc cei din CJ Sibiu? XIV sau XV?
    oare în ce secol trăiesc cei din CJ Sibiu? XIV sau XV?

    Era vorba ca parcarea subterană sa fie săpată la tarancop sau cu excavatoare moderne puternice?? In anul1911, nemții au făcut un tunel sub fluviul Elba, tunel funcțional și uscat și în ziua de azi! In Sighii, in anul Domnului 2026, cei din CL , au gândire pură de ev mediu. Auzi că nu ar exista soluții pentru pânză freatică. Noaptea minții!

    26
    2
  4. Avatar ghjsjdyj
    ghjsjdyj

    dar de ce nu face piata sus de tot ca va putea fi si o mica terasa amenajata cu priveliste asupra orasului de jos si parcarea in partea de jos cum poate ar fi mai logic si mai util in caz de necesitate…
    oricum de noaptea mintii povestile intinse pe pita de aceste nulitati dar care se dau „mari experti” care incearca sa duca prostii cu zaharelul. vorba lui @Spartacus, daca acolo este un bastion care trebuie dinamitat (deci inseamna ca nu este afectat de panza freatica si alte povesti vanatoresti) inseamna ca pe vremea aia acest oras avea si arhitecti si constructori dar si un primar mult mai calitativi si performanti decat de este acum in Sibiului 2026
    culmea ca in alte orase din V-ul Europei s-a putut si s-a facut inclusiv cu punerea in evidenta a acelor relicve istorice. aici cum vor sa le puna ca in piata mare cu 2 sticle prafuite pe care multi nici nu le inteleg si nici nu le apreciaza?

    19
    2
  5. Avatar Bambino
    Bambino

    In acest caz de ce nu se acopera Cibinul de exempul pe 100 m de la pod in amonte, cam cat e si piata de lunga efectiv si pe zona respectiva pe doar parter si etaj se poate face o parcare etajata suficienta. In felul acesta nu ajunge mai inalta decat actuala hala si se si rezolva problema…dar Fodor e incompetenta asa ca si stare de spirit!!!

    6
    1
  6. Avatar Tanti Marioara
    Tanti Marioara

    Ce tampenie! Igienizati piata, acoperiti-o sa nu ne ploua si lasati-o piata, n-o faceti mall. Cand vin la piata, vin dupa legume si fructe, centrul istoric il admir cu alta ocazie… Numai idei tampite au conducerea primariei si consilierii.

    1
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate