Realizarea proiectului „Tren periurban Sibiu” depinde de studiul de fezabilitate: abia după finalizarea acestuia Primăria va putea cere banii europeni pentru proiect, transmit reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) într-un răspuns la solicitarea Turnul Sfatului. Recent, a avut loc consultarea publică a unui proiect de ordin de ministru care actualizează lista proiectelor pentru care CFR poate încheia parteneriate cu autoritățile locale, cu includerea dosarului „Trenul Metropolitan Timișoara”. Pe această listă, la poziția 9, se află proiectul „Introducere a transportului electric – Tren Periurban Sibiu”, cu Primăria Sibiu și Primăria Șelimbăr ca parteneri.
Turnul Sfatului a solicitat detalii despre comunicările dintre autoritățile sibiene și minister, despre pașii care urmează, despre proceduri, costuri și eventuale cerințe ale ministerului pentru acest tip de proiecte.
Studiul de fezabilitate, apoi cererea de finanțare
Direcția de specialitate din minister confirmă stadiul actual al proiectului sibian, aflat încă în faza documentațiilor. „În prezent, Primăria Municipiului Sibiu derulează procedura de achiziție pentru serviciile de elaborare a documentațiilor tehnico-economice pentru proiectul «Introducerea transportului electric – Tren Periurban Sibiu» Faza: Studiul de fezabilitate (SF)”, arată reprezentanții MTI.
Pasul următor ține tot de Primăria Sibiu. „În final, precizăm faptul că, după finalizarea etapei de elaborare a Studiului de Fezabilitate, Primăria Municipiului Sibiu va depune o cerere de finanțare către Autoritatea de Management pentru Programul Transport (PT) 2021 – 2027, elaborată conform Ghidului solicitantului pentru Prioritatea (P6) – Dezvoltarea mobilității sustenabile în nodurile urbane – trenurile metropolitane”, precizează reprezentanții ministerului.
Potrivit răspunsului transmis de minister, apelurile de proiecte au fost lansate în urmă cu aproape trei ani. „În data de 4 septembrie 2023, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Transport (PT) 2021 – 2027, a lansat apelurile de proiecte destinate dezvoltării și promovării mobilității urbane multimodale durabile, prin publicarea versiunii finale a Ghidului solicitantului pentru prioritatea (P6) Dezvoltarea mobilității sustenabile în nodurile urbane – trenurile metropolitane. Conform Ghidului menționat, proiectele de tren metropolitan sunt promovate de către Unitățile administrativ teritoriale și Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară”, se arată în documentul transmis redacției.
Proiectul Sibiului, pe lista ministerului
În răspuns, oficialii Ministerului Transportuilor amintesc traseul pe care l-a parcurs dosarul trenului periurban din Sibiu. „În acest context, vă informăm că Primăria Municipiului Sibiu a transmis Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în luna iulie 2024, o solicitare de constituire a unui parteneriat pentru implementarea de proiecte (…). Ca urmare a analizei CNCF CFR SA și a direcției de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, privind oportunitatea promovării și implementării proiectului promovat de Primăria Municipiului Sibiu în parteneriat/asociere cu CNCF CFR SA, acesta a fost inclus la punctul 9 pe lista proiectelor care se vor implementa prin parteneriate/asocieri, aprobată ulterior prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 2584/11.09.2024. De asemenea, Consiliul de Administrație (CA) al CNCF «CFR» SA a aprobat constituirea parteneriatului/asocierii dintre Municipiul Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu, pe de o parte, și CNCF «CFR» SA, pe de altă parte, precum și încheierea Protocolului de implementare a proiectului”, se arată în răspunsul MTI.
Lista trenurilor metropolitane se lungește cu proiectul din Timișoara. Sibiu, cu două proiecte în listă
Precizăm că, la sfârșitul lunii iulie, ministerul a publicat un proiect de ordin aflat acum în consultare publicăprin care se modifică anexa Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii din 2023, prin înlocuirea integrală a listei de proiecte. Documentul se referă la parteneriatele pe care le încheie CFR cu administrațile locale.
Anexa cuprinde 20 de proiecte, de la trenul urban și metropolitan București-Ilfov și rețeaua de tram-train de la Oradea, până la trenurile metropolitane de la Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Mureș. Județul Sibiu apare de două ori pe listă: la poziția 9, cu proiectul trenului periurban, în parteneriat între CFR, Municipiul Sibiu și comuna Șelimbăr, și la poziția 16, cu un proiect al Primăriei Cristian pentru amenajarea unor spații pietonale adiacente străzii XXIV.
Noutatea introdusă prin acest proiect de ordin este poziția 20, Trenul Metropolitan Timișoara, în parteneriat între CFR și Municipiul Timișoara.
| Nr. | Titlu | Părțile |
|---|---|---|
| 1. | Introducerea și, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan București-Ilfov | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov |
| 2. | Dezvoltarea rețelei de tram-train metropolitan Oradea | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; Consiliul Județean Bihor |
| 3. | Reînnoirea căii de rulare pe tronsonul liniei CF Reșița Nord – Reșița Sud | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; unitatea administrativ-teritorială (U.A.T.) municipiul Reșița |
| 4. | Reabilitare/Modernizare infrastructură feroviară Reșița Nord – Timișoara Nord, cu extensie Voiteni-Stamora-Moravița – frontieră | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; U.A.T. municipiul Reșița, U.A.T. municipiul Timișoara, U.A.T. județul Caraș-Severin, U.A.T. județul Timiș |
| 5. | Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” S.A.; Consiliul Județean Brașov |
| 6. | Regenerare urbană a zonei Gara Veche – Amenajare parc liniar între Strada Plăieșului și Strada Izvoare | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; U.A.T. municipiul Piatra-Neamț |
| 7. | Extinderea transportului terestru prin dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan în Zona Metropolitană Iași | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; Asociația Metropolitană de Transport Public Iași |
| 8. | Dezvoltarea serviciilor de tren urban pe semi-inelul feroviar de nord | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; Primăria Municipiului București |
| 9. | Introducere a transportului electric – Tren Periurban Sibiu | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; U.A.T. municipiul Sibiu și U.A.T. comuna Șelimbăr |
| 10. | Tren Metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții, COMPONENTA 2. TREN METROPOLITAN CLUJ | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; U.A.T. municipiul Cluj-Napoca, U.A.T. comuna Apahida, U.A.T. comuna Baciu, U.A.T. comuna Bonțida, U.A.T. comuna Gârbău, U.A.T. comuna Jucu |
| 11. | Reamenajare urbană și amenajare zonă de promenadă | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; Primăria Sectorului 5 al Municipiului București |
| 12. | Modernizare zona Halta CFR, cartier Romacril, Oraș Râșnov | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; Primăria Orașului Râșnov |
| 13. | Obiect 11 – Nod Avionului | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; Primăria Municipiului București |
| 14. | Modernizare stradă cuprinsă între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; U.A.T. municipiul Alba Iulia |
| 15. | Reabilitare zonă blocuri CFR Tâmpa, comuna Băcia, județul Hunedoara | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; U.A.T. comuna Băcia |
| 16. | Amenajare spații pietonale adiacente străzii XXIV, în localitatea Cristian | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; Primăria comunei Cristian (județul Sibiu) |
| 17. | Tren Metropolitan Brașov | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; Asociația de Transport Brașov |
| 18. | Tren Metropolitan Mureș | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Feroviar „Tren Metropolitan Mureș” |
| 19. | Parcări laterale zona Gară Sud | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; U.A.T. Pitești |
| 20. | Tren Metropolitan Timișoara | Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.; U.A.T. municipiul Timișoara |
Amintim că parteneriatul de la Timișoara a fost propus recent de primarul Dominic Fritz, pentru dezvoltarea unei rețele de tren urban rapid, electric și integrat cu transportul public în zona metropolitană Timișoara, pornind de la faptul că infrastructura feroviară existentă este insuficient folosită sau nu este reabilitată, planul municipalității fiind de a moderniza și a extinde liniile.
Fritz reactivează astfel un proiect similar care a fost propus de predecesorul său în anul 2018, sub denumirea de „metrou urban”.
Licitația pentru studiul de fezabilitate, prelungită până în septembrie
Amintim că Sibiul a lansat, în luna iulie, procedura de achiziție pentru elaborarea studiului de fezabilitate al trenului periurban, cu o valoare estimată de 7,5 milioane de lei, fără TVA. Termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit, iar firmele interesate au timp până pe 17 septembrie să depună oferte. Studiul trebuie finalizat în 14 luni de la semnarea contractului.
Proiectul vizează un traseu de aproximativ 16 kilometri pe calea ferată existentă, între Gara Șelimbăr și halta Turnișor, cu două ramificații: spre o viitoare stație în cartierul Tilișca și spre Aeroportul Internațional Sibiu și Zona Industrială Vest. Documentația prevede amenajarea a cel puțin zece stații noi, parcări de tip Park&Ride, zone de kiss&ride și achiziția de vehicule feroviare ușoare, electrice.
Un element esențial pentru viitorul proiectului rămâne electrificarea liniei Sibiu – Brașov, pentru care CFR a atribuit în luna iulie studiile de fezabilitate. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat la finalul lunii iulie că electrificarea creează premisele necesare pentru trenul periurban, unul dintre cele mai importante proiecte de mobilitate ale orașului.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu ar vrea duamna ** de la Poliția anticorupției cum s a angajat în poliție de la **??? Cat de…
Merg bine mână în mână cu închiderea de ieri a unei benzi pe porțiunea aeroport – ieșirea Mediaș. Nu sunt…
Ce gargară ieftină! Banii statului aruncați pe salariile unor duamne care le spun unora care au obligații clare prin lege…
asa sunt toate primariile – stat in stat! Evident cu dezlegare de la centru, care le-a permis un +50% din…
Cand a fost ultima asfaltare pe Milea? Ce e in neregula cu trotuarele?













Lasă un răspuns