Studenții din anul I ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (AFT) din Sibiu au fost primiți cu un exercițiu tactic în care un elicopter IAR 330 PUMA SOCAT al Forțelor Aeriene Române a debarcat o echipă de militari români și portughezi din Forțele pentru Operații Speciale, pe care i-a recuperat la finalul misiunii. Demonstrația a avut loc joi, 3 septembrie, în Poligonul automatizat Poplaca, iar bobocii au asistat și la trageri executate pe timp de zi și pe timp de noapte cu armamentul individual de infanterie, dar și la modalitățile de reacție în cazul unui atac terorist, prezentate de echipele de intervenție antiteroristă și pirotehnică ale Brigăzii Antiteroriste a Serviciului Român de Informații (SRI).
Activitățile au fost organizate de Centrul de Pregătire Militară din AFT Sibiu, transmit joi reprezentanții instituției. La exerciții au participat și militari ai Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița, iar de vineri studenții din anul I pleacă pentru patru săptămâni în Poligonul de instrucție Perii Dăii.
Activitățile au fost executate de studenții din anul III împreună cu militarii structurilor invitate.

Rolul tragerilor demonstrative
Potrivit reprezentanților academiei, tragerile demonstrative au avut rolul de a prezenta caracteristicile tehnico-tactice ale armamentului individual de infanterie și posibilitățile de foc ale acestuia în câmpul de luptă. În plus, prin executarea tragerilor au fost demonstrate o serie de elemente de balistică exterioară.
În cadrul exercițiului tactic, militarii români și portughezi din Forțele pentru Operații Speciale au demonstrat procedurile operaționale de infiltrare pe calea aerului, tacticile de asalt, procedurile de curățare și securizare a unui obiectiv, dar și acordarea primului ajutor sub focul inamicului.
Momentul culminant al exercițiului a fost retragerea militarilor din zona obiectivului cu ajutorul elicopterului, dublată de un moment demonstrativ al aviației. Personalul SRI le-a prezentat, la rândul său, studenților modalitățile de reacție rapidă și eficientă necesare în cazul unui act de natură teroristă.
AFT Sibiu mai precizeză că, începând de duminică, studenții din anul I se deplasează în Poligonul de instrucție Perii Dăii, unde vor parcurge, timp de patru săptămâni, modulul de formare a deprinderilor de luptător.


Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
mda, un geniu neinteles, o somitate geniala, absolut genial, un geniu de geniu, maine o sa ia si NOBEL. Viitorul…
Demisia mitropolitului are legatura cu impartasirea lui Georgescu la Cartisoara?
la ce burtoc are tovarasul, poate tine greva foamei 4 luni, linistit
O situatie asemanatoare la bloacele independenta,flaro ,amylon – lipsa infrastructura,parcare, verdeata , nivel p+8, betoane,noxe… Dar cand „somnitatile ” aurora…
Toate organele statului au devenit mai represive , avand ca motiv siguranta cetateanului. Eu unul m-as simti mai in siguranta…













Lasă un răspuns