Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Știrile din weekend: 21 de primării sibiene, aceeași schemă de majorări salariale * Provocările unui after-school social * Centura Mediașului, blocată de 5 luni * Record european pentru doi piloți sibieni * Accident cu un Ferrari

Turnul Sfatului
0
stiri weekend

O analiză Turnul Sfatului arată că 21 de comune sibiene au acordat aceleași majorări salariale, cu aceleași sume, iar Prefectura a deschis 24 de procese, pe care le-a câștigat pe toate cele judecate până acum. Primarul Mediașului avertizează că centura orașului riscă să piardă finanțarea europeană, iar pe autostrada Sibiu-Pitești „cârtița” care va săpa tunelul Poiana ajunge în șantier luna viitoare. În Gușterița, programul social de after-school „Șura dă Aripi” intră în al cincilea an, iar inițiatorul acestuia povestește cum este să menții un astfel de program.

Publicitate
Publicitate

Accidente

Turist mort după o cădere de 200 de metri în Munții Făgăraș. Salvamontiștii sibieni și argeșeni sunt pentru a doua zi în misiune de recuperare la Vârful Mircii

Un turist a murit în Munții Făgăraș, la Vârful Mircii, după ce a căzut aproximativ 200 de metri, iar echipe ale Salvamont Argeș și Salvamont Sibiu acționau, pentru a doua zi, pentru recuperarea și evacuarea trupului neînsuflețit.

Surprinși de întuneric la coborârea spre Transfăgărășan: doi turiști, duși în siguranță de salvamontiști după o misiune de cinci ore

Doi turiști rămași în dificultate pe traseul marcat cu Cruce Albastră, între Lacul Călțun și tunelul de pe Transfăgărășan, au fost recuperați de salvamontiștii argeșeni, unul dintre ei suferind o luxație.

Șofer băut a intrat cu un Ferrari în patru mașini parcate pe strada Octavian Goga din Sibiu. A avariat și o țeavă de gaz

Un bărbat de 50 de ani a intrat cu mașina în patru autoturisme parcate și a avariat o țeavă de gaz, sâmbătă dimineața, pe strada Octavian Goga din Sibiu, testarea cu aparatul etilotest indicând o valoare ridicată a alcoolemiei.

Administrație și infrastructură

Schema salariilor mărite din primăriile sibiene: 21 de comune au dat aceleași majorări, cu aceleași sume. Prefectura a deschis 24 de procese și le-a câștigat pe toate cele judecate până acum

O anchetă Turnul Sfatului arată că 21 de comune din județul Sibiu au acordat majorări salariale identice, cu aceleași sume, în cadrul unei scheme depistate de Prefectură, instituție care a deschis 24 de procese și le-a câștigat pe toate cele judecate până acum.

Centura Mediașului, blocată de aproape 5 luni la CNSC. Primarul cere explicații și avertizează că proiectul riscă să piardă finanțarea europeană: „Mediașul a așteptat 30 de ani”

Proiectul centurii Mediașului este blocat de aproape 5 luni la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), iar primarul orașului cere explicații și avertizează că investiția riscă să piardă finanțarea europeană, după ce orașul a așteptat 30 de ani pentru acest proiect.

„Cârtița” care va săpa tunelul Poiana, pe autostrada Sibiu-Pitești, ajunge în șantier luna viitoare. Platforma de lansare este gata în proporție de peste 80%

Utilajul care va săpa cel mai lung tunel de pe Secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu-Pitești, poreclit „cârtița”, va fi montat la începutul lunii viitoare, platforma de lansare a acestuia fiind gata în proporție de peste 80%.

Sondaj Turnul Sfatului: aproape jumătate dintre cititori nu cred în semafoarele din sensurile giratorii. Doar 9% le susțin fără rezerve

Un sondaj Turnul Sfatului arată că aproape jumătate dintre cititori sunt neîncrezători în privința semafoarelor montate în sensurile giratorii din Sibiu, doar 9% dintre respondenți susținându-le fără rezerve.

Publicitate

Comunitate

„Cine face investiția asta în oameni?”. Cum se ține în viață un after-school social la Sibiu: 2.000 de euro pe lună pentru 25 de copii fără posibilități acasă – bani strânși din bazaruri, colinde și parteneri din străinătate

Programul social de after-school „Șura dă Aripi”, înființat de preotul Alexandru Ioniță la Parohia Ortodoxă Gușterița, a intrat în al cincilea an și susține 25 de copii din familii sărace, cu un cost lunar de minimum 2.000 de euro, adunat din bazaruri, colinde și donații mici, inclusiv de la parteneri din străinătate.

„Ne pregăteam să îl sărbătorim la 103 ani”. A murit maiorul în retragere Danil Banciu, unul dintre ultimii veterani de război ai Sibiului

Veteranul de război, maior în retragere, Danil Banciu, a murit cu șase zile înainte de a împlini 103 ani, iar camarazii lui se pregăteau să îl sărbătorească pe 18 septembrie, transmit reprezentanții Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR), filiala Sibiu.

„Cea mai mare reușită nu este doar că ne-am îndeplinit datoria, ci că ne întoarcem cu toții sănătoși acasă”. Mesajul șefului ISU Sibiu de Ziua Pompierilor

Pompierii sibieni și-au sărbătorit duminică ziua profesională, la 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, iar șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, colonelul Laurențiu Anastasiu, a transmis un mesaj despre importanța revenirii cu toții sănătoși acasă din misiuni.

Parohia din Ghijasa de Jos, pentru prima dată la „Noaptea Muzeelor la Sate”. Satul și-a comemorat eroii

Parohia Ghijasa de Jos a intrat, pentru prima dată, în circuitul „Noaptea Muzeelor la Sate”, alături de celelalte unități de cult de pe Valea Hârtibaciului, evenimentul fiind marcat și de comemorarea eroilor satului.

O viață dedicată filateliei. Nicolae Salade și piesele rare din Păltiniș aduse la Sibiu. „Sunt rarități de o valoare inestimabilă”

Zeci de colecții de filatelie din toată țara, printre care zece exponate premiate cu aur la nivel mondial, pot fi văzute la Biblioteca ASTRA, expoziția vernisată vineri la Sibiu fiind rodul a luni de pregătire ale colecționarului Nicolae Salade.

Misterele cetății de pe malul Cibinului. De la amvonul ciumei, frigiderul cu gheață de râu până la orga dăruită de Maria Tereza. „Piatra asta n-a crăpat niciodată”

Cetatea de pe malul Cibinului ascunde povești mai puțin cunoscute, de la amvonul ciumei și un vechi „frigider” cu gheață adusă de pe râu, până la orga dăruită de împărăteasa Maria Tereza.

Mituri despre droguri pe care mulți adolescenți le cred

În cadrul programului de prevenție „Spune NU. Rămâi TU!”, Turnul Sfatului trece în revistă câteva dintre miturile larg răspândite printre adolescenți despre riscurile consumului de droguri.

Sport și timp liber

Echipaj sibian de avion ultraușor, nou record european la Balkaniada din Bulgaria. Radu Ciovica și Alin Brutaru au încheiat competiția și cu medalia de bronz

Piloții Radu Ciovica și Alin Brutaru, legitimați la Aeroclubul Teritorial Sibiu „Hermann Oberth”, au stabilit un nou record european la proba de avion ultraușor, la Balkaniada desfășurată în Bulgaria, încheind competiția și cu medalia de bronz.

Sibiu Classic Rally: La linia de start s-a aliniat inclusiv fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu. „Noi venim mai mult pentru frumusețea locurilor, pentru ambianță”

La startul ediției din acest an a competiției Sibiu Classic Rally s-a aliniat și fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, care spune că participă mai degrabă pentru frumusețea locurilor și pentru ambianța evenimentului.

Cronică de restaurant

Pe vremuri, restaurantul Bistro era pentru locuitorii din Vasile Aron și zona Ștefan cel Mare alternativa la drumul până în buricul târgului atunci când te lovea foamea. Prin anii 2000 era, de departe, una dintre cele mai bune variante din cartier, iar ciorba de burtă de aici putea să se uite fără complexe la greii Sibiului. Citește cronica integrală aici.

Vremea pentru săptămâna următoare

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în perioada 14-21 septembrie valorile termice se vor situa în jurul celor specifice acestui interval al anului, posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice ale țării. Regimul de precipitații va fi ușor deficitar în jumătatea nordică a țării, iar în rest, inclusiv în Transilvania, va fi apropiat de normal, cu ploi în general slabe cantitativ posibile pe parcursul săptămânii. Către finalul intervalului, în jurul datei de 19-20 septembrie, media temperaturilor diurne în Transilvania ar urma să crească ușor, spre 25-26 de grade, potrivit estimărilor ANM.

Citește și restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate