Pe toată Via Transilvanica, ziua 5. Cei care dau farmec potecii: Ilona, Attila și Laci, spre exemplu

După ziua în care ploaia nu ne-a iertat ore în șir, pedalatul în cea de-a cincea zi pe Via Transilvanica a venit să completeze exercițiile de admirație repetate până acum în fața peisajelor cu fascinația față de oameni. Spre exemplu, de la o banală pană, am ajuns la masa lui Borsos Laci, într-un sat în care omenia își găsește îmbietor de plăcute forme.

Doar 30 de km am mai parcurs în cea de-a cincea zi pe drumul care unește. Ploaia care a venit din belșug după prânz ne-a obligat să ne rezumăm pedalatul la un singur segment de drumeție, cel dintre Bistrița și Jeica.

Această scurtare a traseului ne-a permis să experimentăm mai pe îndelete interacțiunea cu cei care dau viață la propriu traseului Via Transilvanica. Așa am oprit la casa parohială din Mărișelu, așa am fost invitați la masă de Borsos Laci după câteva vorbe schimbate pe marginea drumului, așa am povestit ca și cu părinții în casa lui Hunyadi Attila și Ilona.

Pump it!

Nu mai apucasem să scriu nimic de ziua în care ploaia ne-a însoțit de câte ori ne suiam pe bicicletă și se oprea de câte ori coboram. Prin urmare, plecarea din Bistrița se cerea a fi grăbită, cu atât mai mult cu cât previziunile meteo amenințau că după prânz va reveni o ploaie care – peste cele trecute – va desfunda într-un mod cazon drumurile de pământ.

Doar că Bistrița avea alte planuri pentru noi. După ștampila luată în Carnetul Drumețului de la Copacul de cafea și ceașca regulamentară de cafea în mirarea celorlalți mușterii (”ăștia-s străini?”) am descoperit că orașul se trezește domol și micul dejun nu se grăbește să apară pe la terasele din centru.

Sergiu Pâcă, ghidul după care pedalez pe fabuloasa Via, mă duce mai apoi înspre ceea ce – spune el – este un exercițiu obligatoriu pentru orice biciclist care se vrea stăpân pe ”țoaclă”: pump-track-ul. Simplist spus, e vorba de o pistă ”ondulată” astfel construită încât deși poate fi rapid parcursă stoarce vlaga din tine după nici o tură, pentru începători.

Printre cei trei puștani care își etalau la ora aceea deprinderea pe pump-track am fost singurul care a chiuit de bucurie pe pistă: astfel de instalații ar trebui să existe în orice oraș. Pump-track-ul este amenajat la câțiva metri de traseul care pleacă din centrul Bistriței către Jeica, așa că pentru orice ciclist al Via Transilvanica devine o oprire aproape obligatorie.

”E ca o nouă viață”

Abia cu o oră înainte de prânz aveam să ieșim din Bistrița, urcând pe coama unui deal care lăsa în urmă priveliștea aglomerării urbane și ne oferea din nou verdelui de timpurie toamnă, proaspăt revigorat de ploi. Cum acestea se anunțau a reveni în zonă, am înghițit pe nemestecate peisajele largi, am consumat rapid etapa de asfalt de prin satul Monariu, am ocolit noroiul de la urcarea în pădurea ce a urmat care cu bicicleta în spate (Sergiu), care prin zone nebătute de oi (eu), am mâncat din mers zemoasele mere ce le culegi din iarba de la marginea drumului privind către Răpa cu Păpuși care îți ieste în cale, pentru a opri în cele din urmă la casa parohială din Mărișelu.

Râpa cu păpuși dintre Domnești și Măgurele

În urmă cu doi ani, Sergiu a găsit la părintele Aurelian gazda care a ”uns” rănile unei ture grele cu bicicleta, care amenința să încheie ziua și fără un acoperiș deasupra capului. ”Eram extenuat, era deja întuneric când am ajuns și soțul nu era încă acasă. Am fost primit în casă, am primit mâncare, părintele a ajuns în timpul cinei. Pentru mine, să fiu atât de bine primit, după o zi lungă, eram rupt de oboseală, m-a făcut să nu uit niciodată locul acesta”.

Nici de această dată părintele Aurelian nu e acasă, e la oraș să cumpere materiale de construcție pentru șantierul de la biserică. Susana Poptean, preoteasa, ne primește ca pe vechi prieteni, în timp ce coace vinete pe plită, într-o curte cu flori și cu viță de care ciorchinii atârnă ”precum în reviste”.

”Am întâlnit foarte multă lume plăcută venind pe Via Transilvanica. E ca o nouă viață pe care au început-o. Foarte multor oameni, Via le-a schimbat total viața”, rezumă Susana Poptean experiența ultimilor doi ani.

Are povești cu duiumul despre drumeți osteniți, despre dragul de a-i primi și de a povesti cu ei.

”Vă aștept la o zacuscă”

Sub presiunea ploii care-și trimite norii alungând ultimele petice de albastru, traversăm rapid peisajele cu ciulini violeți de pe pantele domoale ale dealului care desparte Mărișelu de Jeica, pe un drum la care se lucrează la asfaltare de 17 ani, după cum își amintesc localnicii. Satul e locuit doar de unguri și are o istorie atestată de aproape 700 de ani.

În timp ce socotește dacă să continuăm pedalatul ignorând norii și previziunile meteo, Sergiu își dă seama că tocmai are pană, prin urmare la marginea drumului se întinde un mic atelier care atrage atenția câtorva tineri. În discuții apare în scurt timp și un bărbat cu părul și mustața albe, curios de performanțele bicicletei electrice. Îndemnat să o testeze, bărbatul lasă jos pungile pe care trebuia să le bage în portbagajul mașinii parcate lejer pe stradă, dă o tură și se arată încântat. ”Dacă nu plecați din sat, haideți pe la mine, dau o zacuscă”, propune bărbatul, care ne dă mai apoi indicațiile unde să-i găsim casa.

Și cum ploaia grea devine o certitudine pe cerul tot mai negru, decizia de a `nopta la Jeica e obligatorie. Din Ghidul Drumețului aflăm de cazarea și masa oferită de Hunyadi Ilona. Femeia cu părul alb și graiul domol ne primește cu drag, dar – cum n-am anunțat din timp venirea – mai durează pregătirea camerei de unde tocmai plecase de dimineață o drumeață.

Așa am ajuns să profităm de invitația bărbatului cu părul și mustața albe. Borsos Laci parcă ne aștepta: și ne primește cu țuică, și soția sa – deși nu mai prididește cu zacusca aflată pe foc – ne pune la o masă de ne-am lins pe degete, și primim și sirop și fructe și orice am mai fi dorit, chiar și la pachet dacă vrem. Și poveștile curg despre istoria satului, despre șansa care o reprezintă Via Transilvanica și oamenii care încep să sosească pe acest drum. ”Pentru mine, pentru noi, e o plăcere să avem prieteni noi, să cunoaștem oameni”, zâmbește cald bărbatul.

Și vedem stupii cu albine de care Laci (așa ne-a cerut să-i spunem) povestește cu pasiune, de ursul care a venit în câteva rânduri aici, de lucrurile care au ieșit din mâinile sale prin toată gospodăria cu flori multe și toate la locul lor. De n-ai zice că e doar o casă de vacanță. ”Deocamdată”, zice Laci, care are de gând să se retragă la pensie în satul care acum are sub 100 de locuitori.

Ca la părinți

În satul cu străzi mărginite de pomi din care cad pere grozav de zemoase sunt patru cazări recomandate de Ghid. Cea administrată de Hunyadi Ilona e într-o casă a comunității, pe care comuniștii au transformat-o o vreme în birouri pentru CAP. Acum are camere cu paturi moi pentru drumeți și tâmplărie pitorească. Locul e încă în amenajare, dar asigură tot confortul necesar. ”La cât vreți să mâncați de cină?”, întreabă doamna Ilona, iar la ora stabilită ea și soțul său ne așteaptă cu masa pregătită cu bucate aburinde, din gospodărie.

Primim și câte un pahar cu țuică înainte de masă, încă unul de mai vrem, primim o oală din care ne turnăm pe săturate, primim iar tot ceea ce vrem, suntem îndemnați să luăm și din bucățile de pui la tavă, că e de casă, iar poveștile se reînnoadă despre comunitate, despre viața fiecăruia, despre Via Transilvanica, despre pasiunea pentru gătit a doamnei Ilona, despre grădinile pe care le îngrijesc și despre viața lor la Târgu Mureș. Sunt curioși, întreabă și răspund, sunt calzi și omenoși. Precum într-o vizită la părinți. 

Citește și Pe toată Via Transilvanica, ziua 4. De la Tibi Ușeriu și până când norii ne-au devenit prieteni

Imaginile celei de-a cincea zi pe Via Transilvanica le puteți urmări mai jos:

Muzica: Domino – AiTa

Traseul celei de-a cincea zi:

Muzica: Domino – Foaie Verde

Toată aventura poate fi citită mai jos:

Am plecat pe toată Via Transilvanica. Ziua 1, ”`ai mai grea”

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 2: spectaculos pare puțin spus

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 3: am găsit locul unde a fost compusă Miorița

Pe toată Via Transilvanica, ziua 4. De la Tibi Ușeriu și până când norii ne-au devenit prieteni

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 6, în care aventura era să se încheie brusc, de două ori. Revanșa – fabuloasă

Pe toată Via Transilvanica, ziua 7. Atunci când oamenii și locurile te umplu de cadouri

Pe toată Via Transilvanica, ziua 8. Pe autostrada urșilor am ajuns în satul-muzeu