Marţi,
21.01.2025
Ceata
Acum
-1°C

Știrile zilei - 15 septembrie. Acuzații de viol la Psihiatrie, Valea Oltului supravegheată din elicopter, revoltă împotriva Bolt și Uber

Știrile zilei - 15 septembrie. Acuzații de viol la Psihiatrie, Valea Oltului supravegheată din elicopter, revoltă împotriva Bolt și Uber

Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi, 15 septembrie

Dosar penal pentru viol la Spitalul de Psihiatrie

Un nou cutremur în lumea medicală sibiană. Un infirmier a fost reținut pentru 24 de ore de procurori și au loc cercetări ample în urma unor acuzații de viol, de hărțuire sexuală, gesturi de favoritism și pentru neimplicarea conducerii în rezolvarea problemelor interne. Problema trenează de mai bine de doi ani și până acum niciun șef de secție, manager sau director nu au reușit să o rezolve.

Revoltă împotriva Bolt și Uber

Un reprezentant al companiei de taximetrie 924 se revoltă împotriva celor două companii și le acuză de concurență neloială. „Vă convine astăzi o cursă Bolt la 20 de lei și mâine, când e aglomerat, să fie 50 de lei?”

Instructori auto amendați

Cine ne învață să conducem? Polițiștii sibieni au amendat în mai puțin de o oră 6 instructori auto. Acțiunea s-a desfășurat pe o singură stradă, Transilvania, iar amenzile totale se apropie de 3000 de lei. Poliția rutieră a impus școlilor de șoferi anumite trasee și anumite intervale orare, pentru a împiedica crearea ambuteiajelor în trafic.

Pe Via Transilvanica – Ziua 8

Aventura pe Via Transilvanica a continuat cu traseul dintre Câmpu Cetății, în jud. Mureș până la Lupeni, în jud. Harghita. Drumul a fost plin de urme de urși, inclusiv la intrarea în sate. Ba mai mult, pe crestele dintre Sovata și Praid cei doi temerari au fost la un pas să dea nas cu Moș Martin, din fericire, însă, ursul s-a speriat de ei mai tare și a luat-o la fugă.

Radar din elicopter pe Valea Oltului

Premieră pe cel mai aglomerat drum din România. Traficul pe Valea Oltului va fi supravegheat din elicopter. Aparatul de zbor este dotat cu aparatură pentru înregistrarea abaterilor de la regimul rutier.

Amenajarea Cibinului, pe porțiuni

Proiectul de amenajare a malurilor Cibinului, care a început a fi realizat pe o lungime de 3,5 km între str. Maramureșului și șoseaua de centură a Sibiului, ar putea fi continuat și pe restul lungimii malurilor. Primăria Sibiu anunță inițierea unei proceduri de achiziție pentru alte două tronsoane în lungime totală de 5,1 km.

Loc de joacă pentru câini în Ștrand

Tocmai a început amenajarea unui loc de joacă pentru câini în cartierul Ștrand. Alte două asemenea spații se amenajează pe str. Oașa și pe Aleea Șelimbăr, în cartierul Vasile Aron. Locul de joacă din Ștrand va fi amenajat pe strada Maramureșului.

Federico Coria, la Sibiu Open

Ocupantul locului 71 ATP, Federico Coria, va participa la turneul ATP Challenger Sibiu Open. Argentinianul a ajuns la Sibiu și astăzi a făcut primele două antrenamente pe zgură, la Tenis Club Pamira. Coria este cel mai bine clasat jucător ATP prezent la turneul de la Sibiu în cele 11 ediții.

Nici vorbă de faliment

Conducerea clubului FC Hermannstadt reacționează la zvonurile amplificate astăzi în presa centrală potrivit cărora administratorul judiciar al clubului ar fi demarat procedura falimentului. „Sub nicio formă!”, este răspunsul reprezentanților clubului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus