Pe toată Via Transilvanica, ziua 17. Am ajuns unde s-au zămislit basmele: în sălbăticiile dinspre Sarmisegetuza Regia

Știți mărul acela păzit de un balaur în mijlocul unei livezi aflată la capătul pământului și de unde Făt-Frumos musai să fure un măr pentru a o cuceri pe Ileana Cosânzeana? Taman acel măr l-am descoperit în cea de-a 17-a zi pe Via Transilvanica, pe trasee însoțite de pâraie care tot numai din povești își au izvorul: deasupra lor zboară efemeride.

După ploile care ne-au aruncat sub roți deznădăjduitoare noroaie și din cauza cărora am noptat doar în zone urbane trei seri consecutive, cea de-a 17-a zi pe Via Transilvanica ne-a vânturat prin mijlocul unor ținuturi fără țipenie de om. 

A fost ziua în care am ieșit din județul Alba și am intrat în Hunedoara, legând cale de vreo 59 de km rutele care pornesc din Cugir și se încheie la Sarmisegetuza Regia. Adică ruta Cugir – Ciungu Mare (17 km), urmată de cea înspre Măgureni (trecută a avea 16 km în Ghid, dar are 20 în realitate) și, mai apoi, de cea care se încheie la Sarmisegetuza Regia (alți 20 de km).

Pe deasupra Cugirului am trecut în județul Hunedoara

Fără doar și poate a fost cea mai sălbatică zi de când pedalăm pe Via Transilvanica. Una cu o diferență de nivel care în Ghidul drumețului e calculată la vreo 2.800 de metri și cu zeci de kilometri legați în care nu doar că nu se pune problema de a avea semnal la telefon, dar nici măcar om căruia să îi dai binețe nu întâlnești.

Cu excepția a trei doamne care au urcat câțiva km cu mașina pentru a face o plimbare prin sălbăticie și a altor trei șoferi de mașini de teren care hălăduiau prin pustietățile primei părți a zilei, n-am întâlnit țipenie de om pe toți cei aproape 60 de km.

Cele câteva gospodării risipite ici și colo pe ruta de lângă Ciungu Mare erau cufundate în tăcere și nemișcare în ciuda miezului însorit al zilei, iar pe lângă Măgureni nici nu ne-am dat seama când am trecut.

 

Vezi mai jos rezumatul video al celei de-a 17-a zi pe Via Transilvanica

Muzica: Domino

Cel mai frumos măr

Încă de la micul dejun creat de doamna Vetuța - cea care se îngrijește de micul hotel la care am noptat și care a transformat experiența cazării într-una asemănătoare cu vizita la prieteni vechi – l-am întâlnit Adrian Frățilă. Pasionat de mișcare din Cugir, ne-a urmărit traseul pe Via Transilvanica în a cărui trasare prin zonă s-a implicat și a decis să ni se alăture preț de câteva pedale. Doar că a ajuns să ne însoțească vreme de vreo 30 de km.

Am profitat din plin de prezența lui Adrian: l-am lăsat să alerge după Sergiu Pâcă, ghidul care îmi stoarce fără milă energia din baterie pe Via Transilvanica, și am oprit adesea prin sălbăticia de la poalele și din munții Orăștiei, căutând după jir, pere, nuci sau alte poame ale toamnei urcând pante ori coborând prin văi în căutare de peisaje.

Pâraie de-ți iau ochii ne-au fost alături prin mai toate văile pe unde am pedalat

Așa aveam să aflu, trecând de Ciungu Mare, o livadă-ntinsă pe o coastă, în mijlocul căreia strălucea în verdele însorit cel mai frumos măr văzut vreodată de mine: taman ca în povești, avea crengile-ntinse până la pământ de greutatea merelor țipător de roșii care-l încărcau.

Pitorescul peisajului avea să fie completat și de modul în care se face accesul în livada împrejmuită cu un gard de lemn și sârmă: urcând și coborând un fel de trepte tot din lemn, precum cele des întâlnite și prin zona Maramureșului.

Și încă cel puțin un superlativ

Mare parte din traseu a însemnat drumuri de piatră însoțite când pe o parte, când pe alta de pâraie. De tot felul de mărimi și căderi, cu ape grăbite și limpezi.

Deasupra unui astfel de pârâu mi-a atras atenția o imensă pânză de păianjen. Aveam să descopăr un întreg luminiș dominat de pântecoși păianjeni cu întinse plase. Iar după câteva fotografii aveam să zăresc motivul unei astfel de densități: deasupra pârâului se ridicau un fel de efemeride, larve transformate în delicate zburătoare pentru o singură zi.

După zeci de km de pedalat prin codri de o sălbăticie molipsitoare, cu drumuri de piatră mărginite de stânci tăiate drept și de povârnișuri, traseul ne-a coborât direct în parcarea sitului Sarmisegetuza Regia.

Colțul biciclistului

Traseul parcurs este unul care n-are cum nu trepida pedala oricărui biciclist: după drumurile de iarbă de deasupra Cugirului, la care ajungi după o pieptișă urcare, cea mai mare parte a traseului a însemnat drumuri de piatră, rapide, provocatoare, tehnice pe alocuri. Diferențele de nivel sunt întinse pe distanțe mari, cum este porțiunea de mai bine de zece km dinspre Ciungu Mare către Măgureni pe care atât de mult urci încât la un moment dat am renunțat să mai număr bornele (către zece km).

Traseul a venit într-o zi în cre Sergiu simte că suntem ”la limită” în ceea ce privește respectarea termenului de 6 octombrie, când ar trebui să ajungem la capătul celor 1.400 de km ai Via Transilvanica. Ploile care ne-au încărcat drumurile cu noroaie în cea mai mare parte a acestei aventuri se anunță în continuare. Prin urmare, în orice zi cu soare, Sergiu Pâcă își pornește uzina de pedalat (el merge pe o bicicletă ”normală”), propunându-și ture de competiție parcă.

Nici în această a 17-a zi, numai cu soare, Sergiu n-a făcut excepție: una cu ghidonul și cu pedalele, a împins ideea de a ”goni” mult peste ceea ce îmi închipuiam eu că se poate pe un drum cu atâta diferență de nivel. După desele mele opriri am pedalat aprig de fiecare dată să-l ajung, prin urmare energia din bateria bicicletei mele se scurgea printre răsuflările adunate din baierele rărunchilor (după 38 de km aveam să ajung la nici 40% baterie, în condițiile în care zilele trecute, după 30 de km abia dacă foloseam 25% din energia stocată).

Cum pe tot traseul nu întâlnești om, darmite priză unde să încarci, din momentul în care bateria mea a ajuns la 20% rezervă, am început să pedalez fără asistență, gândind că de se întâmplă ceva prin creierii aceia de munți și ne prinde noaptea, să mai am ceva ajutor ”la picioare”.

A pedala în astfel de condiții (bagaje pe bicicleta oricum grea, cu cauciucuri de enduro) a fost o experiență care a stors multă energie din mine. Noroc cu faptul că ultimii aproape zece km înspre Sarmisegetuza Regia au fost mai tot timpul o coborâre. Una pe un drum extrem de puțin folosit, cu pietre în mijloc numai bune să le transformi în rampe de săritură.

La fel de puțin folosit era la acea oră către seară și drumul asfaltat care coboară înspre Grădiștea de Munte, unde ne-am cazat. Prin urmare, ”am dat drumul la frâne” atingând cu mult peste 70 de km/h și cu suficientă baterie încât să mai pot repeta coborârea.

Cei 58,8 km contorizați în ziua 18 i-am parcurs într-un timp total de pedalat de aproape patru ore. Iar pe traseu am petrecut cam șapte ore.

 

 

Toată aventura poate fi citită mai jos:

Am plecat pe toată Via Transilvanica. Ziua 1, ”`ai mai grea”

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 2: spectaculos pare puțin spus

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 3: am găsit locul unde a fost compusă Miorița

Pe toată Via Transilvanica, ziua 4. De la Tibi Ușeriu și până când norii ne-au devenit prieteni

Pe toată Via Transilvanica, ziua 5. Cei care dau farmec potecii: Ilona, Attila și Laci, spre exemplu

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 6, în care aventura era să se încheie brusc, de două ori. Revanșa - fabuloasă

Pe toată Via Transilvanica, ziua 7. Atunci când oamenii și locurile te umplu de cadouri

Pe toată Via Transilvanica, ziua 8. Pe autostrada urșilor am ajuns în satul-muzeu

Pe toată Via Transilvanica, ziua 9. ”Acesta este tot secretul: să ne cunoaștem”

Pe toată Via Transilvanica, ziua 10. Am gonit din ținutul lemnos al secuilor în cel de piatră al sașilor: ne apropiem de casă

Pe toată Via Transilvanica, ziua 11. Am ajuns la Sibiu: pe coline răsar castele și biserici fortificate

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 12 ne-a purtat tot prin Sibiu. Și ce Sibiu...

Pe toată Via Transilvanica, ziua 13. Ne-au petrecut doi primari, ambii sibieni, și am sfârșit rătăcind noaptea prin pădure

Pe toată Via Transilvanica. După două săptămâni, drumul care unește ne-a ținut o lecție de istorie

Pe toată Via Transilvanica, ziua 15. Așa cum nu prea ar trebui să fie

Pe toată Via Transilvanica, ziua 16. Când nu ploaia, ci un majorat din sat ne-a scurtat tura

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi