Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi:
Secretul președintei. Daniela Cîmpean stă în chirie preferențială la familia care a primit contracte de milioane de euro la Spitalul județean
Din cele cinci contracte de reabilitare, modernizare sau extindere aflate în derulare la Spitalul județean Sibiu, trei au fost atribuite firmei Total NSA AG Construct SRL. Toate înregistrează întârzieri, care adunate se apropie de doi ani, iar valoarea lor a crescut cu peste 70%: de la zece milioane de euro, au ajuns la peste 17 milioane de euro. Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, ascunde cu îndârjire motivele cascadei de întârzieri, cu impact direct asupra a mii de pacienți. Asta în contextul în care locuiește, cu chirie la preț redus, într-un apartament al familiei principalului asociat al Total NSA AG Construct.
Accident la ieșirea spre Șura Mare
Un șofer în vârstă de 19 ani, din Bazna a pătruns în drumul național fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Șura Mare de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Mediaș. Accidentul a cauzat o aglomerație infernală în zonă.
Cronică de restaurant: Bistro Fish&Wine
Bistro Fish & Wine este numele restaurantului deschis pe pietonala Nicoale Bălcescu, la parterul fostei clădiri a Telefoanelor și în fața restaurantului Ribs & Beer, care are același proprietar. Cel care deține și Păstrăvăria Tatu de la Sadu, de unde este promis a fi adus, în fiecare zi, peștele pentru bucătăria noului restaurant.
Muncitori din Bangladesh acuză felul în care sunt tratați în Sibiu
Ahmed, așa cum a fost numit un bărbat din Bangladesh de publicația Info Migrants, pentru a-i fi protejată identitatea, acuză o firmă din Sibiu că a tratat ca sclavi mai mulți muncitori din această țară. Neplătiți, lăsați în condiții proaste de trai și punându-i să practice munci degradante, aceștia spun că nu mai au acum nicio soluție.
Istoria, scoasă la vânzare pe internet
Momente istorice marcante ale Sibiului pot fi revăzute pe internet, într-o zonă în care puțini oameni s-ar aștepta: site-urile de anunțuri. Steaguri, vechi, bani, obiecte casnice, steme, medalii, arme, toate acestea sunt de vânzare, însă împreună conturează istoria orașului.
"Ziua Serviciilor de urgență" la Școala 25
Elevii claselor V-VIII din cadrul Școlii Gimnaziale nr.25 din Sibiu, au primit vizita pompierilor, polițiștilor și personalului de pe ambulanță în cadrul Campaniei de Informare Interactiv-Distractivă "Ziua Serviciilor de urgență" desfășurată alături de membrii Proiectului Comunitar Ready Steady Go.
Șelimbăr câștigă ”Cupa Satelor” la fotbal
Selecționata U-13 a comunei Șelimbăr a participat în această lună la ”Cupa Satelor”, competiție care s-a încheiat astăzi și care se află la a doua ediție, anunță Primăria Șelimbăr. Competiția e organizată de Federația Română de Fotbal, în colaborare cu Asociația Județeandă de Fotbal Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: restaurant Bistro Fish&Wine , subiectele zilei , total nsa , Daniela Cîmpean , evenimente , stiri sibiu ,
Vizualizari: 1602
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 2 ore
PETRICA
Acum 2 ore
Sibiu.adrian