Luni,
18.08.2025
Ploi Scurte
Acum
18°C

Știrile zilei - 7 februarie. Cheltuială de 90.000 de lei pentru premii de 126.000 * Păltinișul, târât spre faliment din lipsa deszăpezirii * Sibian eutanasiat în Spania

Știrile zilei - 7 februarie. Cheltuială de 90.000 de lei pentru premii de 126.000 * Păltinișul, târât spre faliment din lipsa deszăpezirii * Sibian eutanasiat în Spania

Cele mai importante subiecte ale zilei de astăzi în Sibiu:

Cheltuială de 90.000 de lei, premii de 126.000

Pentru a organiza Gala performanței în învățământul preuniversitar sibian, Consiliul Județean Sibiu a încheiat un contract în valoare de 90.000 de lei. Pentru premierea elevilor au fost alocați 126.000 de lei. Am solicitat autorităților să detalieze cheltuielile, raportat la valoarea premiilor. Detalii aici.

Păltinișul, târât spre faliment din lipsa deszăpezirii

Într-o iarnă în care s-a vorbit mai mult de ghiocei și înmugurirea copacilor decât de viscol, ger și zăpadă, o noapte de ninsoare a condus la închiderea drumului ce leagă Păltinișul de Sibiu, iar de aici o serie de acuzații. Investitorii din stațiune cer socoteală administrației județului pentru deszăpezirea deficitară. Detalii aici.

Sibian eutanasiat în Spania

Un sibian a împușcat trei persoane în Spania, într-o situație asemănătoare cu o scenă de film. Refugiat într-o fermă după ce i-a împușcat pe cei trei, Eugen Sabău primește un glonț în coloană. De pe patul de spital, nemaiputând suporta durerile, cere autorităților eutanasierea. Detalii aici.

Competiție de robotică la Brukenthal

Duminică s-a desfășurat competiția națională de robotică „ManiaX Demo”. A fost o competiție demonstrativă organizată de echipa de la Colegiul Samuel von Brukenthal la care tinerii trebuie să participe înaintea competiției internaționale First Tech Challenge (FTC), care va avea etapa regională săptămâna viitoare la București. Detalii aici.

70 de angajați se revoltă. Nu are cine le calcula salariile

După doi ani de procese, mai bine de 70 de angajați sibieni au obținut în instanță creșterea salariilor la nivelul colegilor lor și acordarea de despăgubiri. La cinci luni de la sentința definitivă, angajații se văd nevoiți să apeleze la un executor judecătoresc, deoarece angajatorul nu le poate calcula salariile conform sentinței. Detalii aici.

Mamele minore de la Centrul Maternal urmează să fie relocate la Centrul Gulliver

Petițiile trimise la Consiliul Județean, Direcția Județeană pentru Protecția Copilului și Ministerul Familiei și Protecției Sociale de personalul de la Centrul Maternal Sibiu au rămas fără răspuns pentru angajații de la Centrul Maternal Sibiu care nu vor mutarea la Complexul de servicii Gulliver. Detalii aici.

O siriancă stabilită în Sibiu face un apel pentru sprijin

Nord - Vestul Siriei a fost lovit de cutremure devastatoare în ultimele zile. Au murit aproape o mie de persoane, alți zeci de mii de oameni sunt răniți, iar pagubele materiale sunt și ele uriașe. Fawzia G. Rehejeh, sirianca stabilită de șapte ani în Sibiu, fondatoare a Centrului Cultural Arab, a inițiat o campanie de sprijin umanitar pentru sirienii afectați în aceste momente de cutremure. Detalii aici.

Apel pentru politicienii sibieni 

Directorul Muzeului Astra din Sibiu, Ciprian Ștefan, crede că e nevoie de o mai mare presiune pusă pe politicieni pentru ca aceștia să modifice ghidurile de finanțare în cadrul proiectelor europene. Acesta atrage atenția că muzeele din România nu sunt eligibile pentru finanțări europene. Detalii aici.

USR acuză Primăria Cisnădie că nu a deszăpezit străzile

Filiala Cisnădie a partidului Uniunea Salvați România (USR) acuză primăria Cisnădie că nu a gestionat așa cum trebuie problema zăpezii căzute după ninsorile din ultimele zile, cauzând probleme oamenilor din oraș. În replică, primarul Gheorghe Huja spune că pe patru utilaje de deszăpezire oamenii au muncit 24 din 24 de ore, în schimburi, pentru a acoperi cele 140 de drumuri de care se ocupă administrația locală. Detalii aici.

Drum județean modernizat cu 37 de milioane de lei

Consiliul Județean Sibiu a obținut peste 37 milioane lei pentru modernizarea a 10,5 km din DJ 141 C, care face legătura cu județul Alba. Contractul a fost semnat prin programul național de investiții Anghel Saligny. Detalii aici.

Transgaz e pregătită să ajute Turcia

Transgaz a transmis, luni seară, printr-un comunicat de presă că are pregătite echipe care ar putea participa remedierea defecţiunilor infrastructurii de transport gaze din Turcia, produse în urma cutremurelor. Detalii aici.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus