Alegerile de acum 650 de ani, din Sibiu: primarul era ales de Crăciun, în fiecare an. Era plătit cu bani, un butoi de vin, câte o măsură de grâu şi de ovăz, plus câte o găină de la fiecare locuitor. Cine conducea orașul

Primul document care menţionează numele oficiului de magister civium la Sibiu, actualul primar al orașului, datează din 1366, dar funcţia de conducător al oraşului, electivă, este probabil contemporană cu oraşul.

Despre cum era ales, cu cât era plătit, cine era judecătorul și cine era demn să facă parte din sfatul orașului, corespondentul consiliului local, a scris Mária Pakucs-Willcocks este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti, în cartea sa ”Sibiul veacului al XVI-lea. Rânduirea unui oraş transilvănean”. Volumul a apărut la editura Humanitas, în 2018, și este una din cărțile care nu ar trebui să lipsească din casa niciun sibian, fiind un veritabil manual de istorie al orașului.

Primarul își dădea demisia dacă divorța

Interesant este faptul că primarul (lat. magister civium sau consul, germ. Bürger - meister) era ales anual de membrii comunităţii şi de Sfatul orașului, de Crăciun. Era, de asemenea importantă integritatea persoanei care se afla în fruntea sibienilor.

Salariul anual al unui primar era de 100 de florini şi 20 de dinari, după cum prevedea statutul Sibiului din 1541, fiind plătit de oraş şi de cele Şapte Scaune; la acesta se adăugau un butoi de vin, câte o măsură de grâu şi de ovăz, plus câte o găină de la fiecare locuitor din cele cinci sate aflate în jurisdicţia Sibiu lui, notează autoarea.

Responsabilităţile unui primar implicau decizii administrative, fiscale, morale ce acopereau multe domenii ale vieţii publice a oraşului şi a celorlalte scaune săseşti. El era direct răspunzător de politica externă a oraşului şi a Universităţii Săseşti.

O astfel de responsabilitate cerea însă un caracter nepătat.

Citește și: 

Sibiul avea port în urmă cu 319 ani, cu peste 20 de ani înainte ca Bega să devină navigabilă. Așa s-au adus în oraș piatra de la Gura Râului și varul din Poplaca

În 1590, la puţină vreme după alegerea lui în Sfatul Sibiului, un tânăr pe nume Mathias Raw a fost demis din acelaşi Sfat, deoarece soţia sa ceruse divorţul. Cariera politică a lui Mathias Raw în slujba oraşului s-a terminat înainte de vreme: onoarea şi credibilitatea lui au fost grav afectate de incapacitatea bărbatului de a fi un bun soţ şi cap de familie.

”Decizia drastică a conducerii Sibiului de a-l îndepărta pe Mathias Raw din viaţa publică în urma eşecului său în viaţa personală se sprijinea pe complexe mecanisme sociale şi politice specifice acelor vremuri. Regulile scrise şi nescrise după care se desfăşura viaţa în oraş erau fundamentate pe conceptele de ordine şi bună purtare, pe respectarea locului fiecăruia în societate”, scrie Mária Pakucs-Willcocks.

Cum era ales primarul:

Un document de la 1498 dezvăluie practica încheierii unui mandat. În acel an, primarul Nikolaus Proll, aflat la Buda, trimitea la 15 decembrie o scrisoare la Sibiu, cerându-şi scuze că nu putea ajunge acasă de Crăciun, aşa cum promisese, ca să dea socoteală pentru anul său în funcţie. A fost înlocuit.

”Anton Verancsics a înregistrat desfăşurarea alegerilor pentru funcţia de primar al Sibiului, aşa cum le- a surprins şi înţeles el însuşi în 1549: Primarul este ales prin voturi, adică toţi plebeii dau numele. Ei sunt împărţiţi în patru părţi, după care dau numele în acelaşi timp. Cel care reuşeşte să aibă mai multe […] voturi, acela este ales imediat”, se precizează în volumul ”Sibiul veacului al XVI-lea. Rânduirea unui oraş transilvănean”.

Citește și:

Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii

Judele regal și rivalitatea cu primarul

Alături de primarul Sibiului, în fruntea saşilor ardeleni se afla judele regal (iudex regius, Königsrichter), care împărţea cu primarul Sibiului supremaţia politică şi avea atribuţii de instanţă juridică superioară în scaunul Sibiului.

 Între cele două funcţii exista o competiţie tacită pentru autoritatea asupra saşilor, fapt ce l-a determinat pe istoricul sas G.D. Teutsch să remarce că în „documentele vechi numele primarului este scris mereu înaintea judelui regal“.

Statutul Sibiului de la sfârşitul veacului al XV- lea stipula ca „nici un jude regal să nu fie ales primar, deoarece din vechime nu a fost legea aşa“, şi e foarte plauzibil ca prevederea din statut să fi fost o reacţie la monopolizarea puterii pe o perioadă de douăzeci de ani de către Thomas Altemberger, care a fost și primar, și jude regal, dominând viața politică a orașului.

Cumulul celor două funcţii a fost evitat în veacul următor. Doar în 1537 şi 1538 s- a recurs la formula numirii aceleiaşi per soane ca primar şi ca jude regal, atunci când Markus Pemfflinger, deţinătorul funcţiei de jude regal, era plecat de câţiva ani din Sibiu, peregrinând prin Europa Centrală. În absenţa lui Pemfflinger, Mathias Armbruster a deţinut cele două funcţii simultan. Atribuţiile judelui regal includeau conducerea militară a contingentelor săseşti pe timp de război.

Judele regal al Sibiului avea nevoie de confirmarea în funcţie din partea autorităţii centrale, a regelui Ungariei şi apoi a principelui Transilvaniei.

Citește și: 

Cele 129 de lacuri și bălți ale Sibiului: Agricultură pe timp de pace, loc de pedeapsă pentru vrăjitoare și spațiu de apărare pe timp de război. Cum arăta Sibiul în urmă cu peste 300 de ani

Justițiarul din teritoriu

Judele scăunal (iudex sedis, Stuhlsrichter) era şi el ales de comunitate. După cum o arată şi numele, judele scăunal reprezenta autoritatea principală în administrarea justiţiei pe teritoriul scaunului Sibiu. Demnitatea figurează printre cele patru funcţii care alcătuiau antetul fiecărei pagini „autoritative“ din registrul protocoalelor oraşului. Prima menţiune a unui jude al scaunului Sibiu datează din 1453. Judele scăunal împărţea dreptatea în „sistem colegial“ cu judele regal al Sibiului, iar statutul orăşenesc din 1541 preciza modul în care banii proveniţi din amenzi erau împărţiţi de cei doi juzi.

Citește și: 

10 legende și 10 biserici fortificate din Sibiu. De la apostolii Luca și Pavel și până la turcii dezgustați de slănina de porc a sătenilor din Cârța

Vilicul, ajutor de judecător

Vilicul (Stadthann) era ales anual şi avea în primul rând atribuţii juridice ca instanţă inferioară a oraşului, ocupându- se de aplanarea conflictelor de muncă privind salariile servitorilor sau a conflictelor privind construcţiile.

În veacul al XVI- lea îl găsim alături de primar şi ca ajutor în administrarea oraşului: vilicul distribuia fondurile pentru cheltuielile publice rezervate strict spaţiului dintre zidurile Sibiului. Din casa oraşului se cheltuiau anual sume pentru construcţii, pentru reparaţiile şi întreţinerea zidurilor, a turnurilor şi a bastioanelor, pentru renovarea băilor publice din oraş, pentru întreţinerea fântânilor, pentru curăţenie etc. Salariul anual al unui vilic era de 25 de florini, plătit după ce acesta depunea registrele şi dădea soco - teală de venituri şi cheltuieli în faţa Sfatului, scrie autoarea.

Citește și: 

Rezultatele analizei scrisorii lui Vlad Țepeș, ținută la Sibiu: Domnitorul suferea de hemolacrie, o boală care îl făcea să aibă lacrimi amestecate cu sânge

Consilierii orașului: 12, la fel ca numărul apostolilor

Conducerea politică a Sibiului, magistratul, se sprijinea pe o instituţie specifică oraşelor din Europa medievală: Consiliul oraşului sau Sfatul (lat. senatus sau consilium, germ. Rat), compus din 12 membri aleşi sau reconfirmaţi anual în funcţii.

Ei erau numiţi în izvoarele contemporane senatori sau consuli (senatores, consules, respectiv Ratsherren), iar rangul lor în Sfatul oraşului era bine stabilit şi depindea de vechimea în oficiu şi de rangul social.

În multe centre urbane europene sfa - turile orăşeneşti aveau 12 membri, număr legat în mod direct de cei 12 apostoli. Sfatul stabilea astfel, conform lui Dietrich W. Poeck, „legătura dintre Dumnezeu şi oraş în ordinea divină“, prin care „se făcea referinţă la apostoli şi la Ierusalimul ceresc, imaginea ideală pentru fiecare oraş medieval“. Odată cu trecerea timpului este foarte probabil ca acest simbolism iniţial să îşi fi pierdut semnificaţia, scrie autoarea.

Au existat ani în care Sibiul a trebuit să accepte şi compromisul unui Sfat cu 11, 10 sau chiar 8 membri, aşa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu al veacului al XVI- lea, atunci când conjunctura nefericită a Războ iului cel Lung şi o serie nemaiîntâlnită de decese au dus la o situaţie de criză.

Sfatul conducea oraşul împreună cu primarul, dar funcţiona şi ca instanţă obişnuită de apel pentru oraş şi pentru satele din scaunul Sibiu.

Începând cu anul 1541, când oraşul a primit un nou statut, senatorii primeau împreună un salariu de 80 de florini pentru „osteneala şi credinţa lor“.

Fiecare membru al Sfatului era responsabil cu colecta rea taxelor locale pentru câte o doisprezecime a oraşului şi avea privilegiul de a fi scutit de plata impozitului (censum, Zins) pentru casa în care locuia, conform statutului din 1541.

Citește și: 

Viața românilor înainte de Unirea din 1859: ”În aceste vizuini subpământene nu e nicio oală, niciun vas. Se culcă îmbrăcaţi în hainele pe care nu le scot niciodată de pe ei”

Notarul, înțeleptul orașului

Notarul oraşului încheia lista oficialităţilor din Sibiu. Aceștia făceau parte din conducerea oraşului, dar erau în acelaşi timp slujbaşi/funcţionari plătiţi pentru serviciul lor, aşadar nealeşi prin vot popular.

”Intelectuali prin formare, mulţi dintre notarii Sibiului din veacul al XVI- lea au fost personalităţi care au marcat viaţa cul turală a Transilvaniei. (...) Educaţi şi umblaţi prin lume, notarii şi-au pus amprenta asupra imaginii publice a consiliilor orăşeneşti, prin redactarea de condici ale oraşelor sau prin conceperea programului vizual de reprezentare a autorităţii şi legitimităţii din camera de şedinţe a Sfatului.

Georg Reichersdorffer, notar al Sibiului între 1522 și 1525, devenit secretar al reginei Ungariei şi al lui Ferdinand de Habsburg, este autorul unor importante hărţi ale Moldovei şi Transilvaniei. Lucas Trapoldianus, notar în perioada 1531– 1546, a fost un excepţional tipograf, care a produs primele cărţi tipărite în Transilvania.

Thomas Bomelius, notar al Sibiului între 1548 şi 1554, a contribuit la codificarea dreptului cutumiar al saşilor ardeleni, scriind un „Statut al drepturilor municipale ale oraşului Sibiu“.

Citește și:

Istoria lagărului de la Sibiu. Detalii despre dezarmarea și trierea românilor ajunși în ”carantina morală și sanitară”, de după Primul Război Mondial

Centumvirii: Doar bărbaţii adulţi, proprietari ai unei case în oraş, căsătoriţi de cel puţin trei ani şi membri ai unei bresle

Comunitatea orășenilor era reprezentată în viaţa politică a Sibiului de către centumviri (germ. Hundertmannen). Ei formau consiliul lărgit și aprobau componenţa Sfatului, fapt menţionat explicit în protocoalele oraşului începând cu 1587. Centumvirii, ca un corp politic instituţionalizat, fuseseră recunoscuţi oficial încă din anul 1495.

Gustav Gündisch afirmă că centumvirii erau aleşi din „păturile largi ale populaţiei“, fiind în mare parte meşteşugari. Condiţiile de eligibilitate în acest consiliu lărgit erau clar definite: doar bărbaţii adulţi, proprietari ai unei case în oraş, căsătoriţi de cel puţin trei ani şi membri ai unei bresle, puteau aspira la o asemenea onoare. În fruntea centumvirilor se afla un orator (Wortmann), ales anual.

Informaţii nemijlocite despre organizarea şi funcţionarea acestei instituţii nu avem foarte multe pentru secolul al XVI-lea. Abia statutul orăşenesc din 1603 oferă informaţii detaliate cu privire la alegerea oratorilor9. Alegerea centumvirilor era sancţionată de Sfat, într- o reciprocitate a controlului electoral dintre cele două corpuri politice. Cei mai bătrâni dintre centumviri participau personal, alături de Sfat, la guvernarea oraşului, după cum reiese din diversele statute, hotărâri şi protocoale sibiene. Deşi atribuțiile centum - virilor nu ne sunt precizate explicit în sursele interne ale Sibiului secolului al XVI- lea, vom vedea că ei erau activ implicaţi în viaţa politică a cetăţii.

Citește și: 

Istoria cinematografului sibian: Acum 95 de ani exista în Sibiu centru de închiriere a filmelor pentru acasă. Primele filmări din Sibiu

 Mária Pakucs-Willcocks este cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti. Doctor în studii medievale la Central European University, Budapesta (2004). Stagii de cercetare la Biblioteca „Herzog August“ din Wolfenbüttel (bursă postdoctorală „Melon Foundation“) şi la Maison des Sciences de l’Homme din Paris (bursă postdoctorală „Fernand Braudel“), alumna Colegiului Noua Europă din Bucureşti.

Aria sa de preocupări in - clude istoria economică şi socială, precum şi istoria urbană în epoca pre - modernă.  

Citește și: 

Școala în Sibiu, în urmă cu fix 140 de ani: La 12,30 se servea supă și carne de vită. Se studia religie, morală, română, maghiară, matematică, legumărit și economia casnică

Citește și: 

Fotografii color cu Sibiul de acum 80 de ani, găsite într-un târg din Cluj. ”Este primul caz cunoscut de fotograf român care folosea film Agfacolor în anii 1940”

Citește și:

Cine au fost primii imigranți italieni care au ajuns în Sibiu, acum 172 de ani. Veneau din zona Tirolului și erau obligați să lucreze în oraș minim 2 ani. Cântecele lor vorbesc despre Sibiu

Sursa foto: Răzvanpop.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro