Comuna Brateiu este cunoscută de arheologi ca locul în care s-au descoperit unele din cele mai numeroase morminte de cai din timpul ocupației avare a centrului Transilvaniei. Trăia atunci, în aceste locuri, o populație avară care și-a format aici un centru de putere care făcea legătura cu zonele ocupate în Panonia, teritoriul Ungariei de astăzi, și cu zonele din Asia Centrală de unde au început explorarea în vest, susțin specialiștii.
S-au scris mai multe lucrări de specialitate despre descoperirile arheologice din zona Brateiu, însă ne-am oprit în realizarea acestui articol la volumul ”Războinici în Transilvania din epoca avară”, scrisă de o echipă de specialiști coordonată de dr. Călin Cosma, cercetător ştiinţiic la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei al Academiei Române din Cluj-Napoca și la lucrarea ”Morminte de cai și cu cai din secolele VII-VIII din Transilvania”, scrisă tot de Călin Cosma.
Citește și:
Caii îngropați din Brateiu
În Podișul Transilvaniei au avut loc pe parcursul secolelor VII-VIII o serie de evenimente politice care s-au finalizat prin formarea unui centru de putere avar în mijlocul Transilvaniei. Schimbarea puterii politice în Transilvania a avut ca efect o serie de modificări la nivel social, cultural și funerar, notează Călin Cosma în ”Războinici în Transilvania din epoca avară”.
”Numărul complexelor funerare de cai sau cu cai variază de la un cimitir la altul, cele mai multe fiind descoperite în necropola de la Brateiu, cu 27 morminte, urmând în ordine descrescătoare, cimitirele de la Band (14 morminte), Noșlac (5 morminte), Bistrița (2), Șpălnaca (2 morminte), Fântânele (1 mormânt + 1 mormânt nesigur), Valea Largă și Unirea 2 / Vereșmort (fiecare cu câte un mormânt).
Marea majoritate a mormintelor de cai sau cu cai din cimitirele grupei Band/Noșlac/Brateiu, au suferit jefuiri sau deranjări ulterioare, ceea ce îngreunează emiterea unor concluzii certe referitoare la stabilirea corectă a tipului de mormânt în funcție de mai multe criterii, ca de exemplu: departajarea complexelor funerare ca fiind doar morminte de cal sau om și cal; depunerea în morminte a calului întreg, sau doar oase din scheletul calului; poziția oaselor de cal în mormânt, în raport cu corpul uman”, se precizează în lucrare.
În cimitirele birituale din Podișul Transilvaniei, numai în necropola de la Brateiu a fost descoperit un mormânt de cal, ceea ce face acest loc special pentru cei care au analizat subiectul.
Citește și:
De ce își îngropau avarii caii?
Războinicii avari foloseau mai mulți cai în lupte. În acest caz se pune întrebarea care dintre cabaline a fost omorâtă pentru a-l însoți pe războinic în mormânt, notează Călin Cosma.
”Cu siguranță a fost calul favorit al războinicului, indiferent de vârsta cabalinei, dar oricum un cal folosit în luptă care trebuia să aibă cel puțin 5 ani. Toți caii din Transilvania prin vârsta pe care au avut-o la sacrificare, peste 5 ani, confirmă precizarea de mai sus, și susține utilizarea lor în luptă. În cimitirul de la Band au fost descoperite două morminte, de dimensiuni reduse, în comparație cu celelalte morminte din respectivul cimitir. Complexele funerare au fost interpretate ca aparținând unor indivizi tineri, copii sau adolescenți, și cai foarte tineri. În acest caz, prezența calului foarte tânăr (mânz) în morminte se datorează statutului social înalt al decedaților ce proveneau din familii care și-au permis să sacrifice cabalinele încă înainte ca ele să fie utilizate în luptă sau/și tracțiune.
Omorârea cabalinelor se făcea și la dorința comunităților avare în cazul în care calul era considerat ca având ”puteri magice”. Sacrificarea era un gest religios, considerat a fi ofrandă adusă divinității. În acest caz, probabil că era vorba de exemplare ajunse la maturitate sau chiar bătrâne, care de-a lungul anilor și-au ”dovedit influențele pozitive” la nivelul comunităților.
O astfel de interpretare o poate primi calul din mormântul din cimitirul de la Brateiu. Faptul că în mormintele din Transilvania au fost descoperite doar exemplare masculine castrate, are o explicație simplă. Calul de sex masculin era simbolul războinicului, în timp ce caii de sex feminin/iepele erau simbolul fertilității, altfel spus ele erau cele care prin nașterea de mânji, contribuiau la înmulțirea numărului de cai al familiilor de războinici, sau al familiilor din partea superioară a ierarhiei avare”, scrie autorul.
Au existat și morminte simbolice de cai. Aici pot fi integrate unele morminte de la Brateiu, fără inventar arheologic. În cadrul comunităților avare au fost și cai considerați ”magici”, cu puteri supranaturale. Moartea acestora, naturală sau prin sacrificarea lor de către comunitate, era un moment semnificativ în viața colectivităților respective, calul fiind onorat cu mult fast în momentul în care era depus în mormânt.
Diferitele tipuri de înmormântări de cai, sesizate de la un cimitir la altul, de la o regiune geografică la alta din cadrul Khaganatului avar din Bazinul Carpatic, au o conotație etnică, mai ales în perioada avară timpurie, când încă relațiile dintre diferitele triburi care au format conglomeratul avar erau încă incipiente și foarte fragile. Acolo unde în cadrul unui cimitir avar sunt întâlnite mai multe tipuri de înmormântări de cai, se poate vorbi de o conviețuire a două sau mai multor triburi de etnie diferită.
Citește și:
Cine erau avarii
Au fost un popor migrator provenit din Asia Centrală a cărui limbă era probabil din grupul limbilor turcice. Inițial, și-au stabilit un hanat pe râul Volga, ulterior în Europa Centrală (Câmpia Panonică) în Evul Mediu Timpuriu (secolul al VI-lea), fiind timp de două secole o putere militară de temut între Imperiul Franc și Imperiul Bizantin.
Izvoarele istorice fiind precare, este dificil de stabilit originea etnică a avarilor.
Potrivit cronicilor chinezești, avarii ar fi fost o ramură a poporului vorbitor al unui idiom indo-european și având numele chinezești Yüe-tschi sau „Cücen”, cunoscuți ca toharieni. Acesta a emigrat din bazinul Tarim, care se întinde pe o suprafață de 530.000 km², vecin la sud cu Afganistanul.
După un alt manuscris istoric chinez, Liang-șu, avarii au fost o perioadă vasali, respectiv înrudiți, cu popoarele protomongole care trăiau în stepele din Asia centrală. Există speculații și pe seama unei prezumtive origini fino-ugrice a avarilor.
Citește și:
O altă sursă, Encyclopædia Iranica, afirmă că originea avarilor ar fi comună cu a mongolilor, aceștia provenind din populația Śyän-bi.
Recent, tot mai mulți istorici inclină să accepte ipoteza că avarii au fost o populație altaică de tip turcic.
În secolul V, Priscus a fost primul care a scris despre tribul avarilor din vestul Siberiei. Acesta susține teoria conform căreia originea lor este din zona lacului Balhaș, așa cum sursele chinezești susțin înrudirea cu triburile Hua. Potrivit lui Priscus, avarii și hunii au fost forțați de sabiri să se mute spre vest, până spre Volga, încât în 550 istoricul Bisericii Zacharie Rhetor menționează comunități avare în Occident.
Imperiul Avar a cunoscut o perioadă de declin în secolul al VIII-lea. Presiunea din partea unor vecini puternici precum francii și slavii, precum și războaiele cu bizantinii, au contribuit la slăbirea puterii avarilor. După o serie de conflicte, avarii au fost în cele din urmă înfrânți în secolul al VIII-lea. Mulți avari au fost asimilați în populațiile învecinate, iar confederația lor a încetat să mai existe ca o putere distinctă.
Citește și:
Cum arătau avarii
„Întregul oraș s-a adunat pentru ai privi deoarece asemenea popor nu s-a mai văzut. Ei purtau părul foarte lung la pate legat cu panglici și împletit iar restul portului era portul obișnuit la huni”. Atfel îi descria Heophanes pe avarii veniţi la Contantinopol pentru a cere împăratului ajutor armat împotriva duşmanilor din zona Caucazului şi pământ în dreapta Dunării de Jos, în Imperiul bizantin, unde triburile avare să‑şi aşeze şălaşurile.
Agathias, un alt itoric al acelor timpuri, la vederea avarilor îi compara cu francii şi afirma: „Regii franci își lasă părul să crească lung. Ei nu sunt desigur nepieptănaţi, aspri, murdari și împodobiţi cu noduri urâte asemeni turcilor şi avarilor”.
Fără îndoială, bizantinii, alături de mesajul politic pe care îl aducea ambasada avară, erau interesaţi într‑o foarte mare măsură şi de exotismul avarilor, prima ambasadă a lor la Contantinopol contituindu‑se într‑un eveniment gustat cu oarecare uimire la vederea inediţilor războinici ai tepelor.
Mauricius în Arta militară, redatată în primele decenii ale secolului VII, descria modul de viaţă şi de luptă al avarilor.
„Neamul turcilor e mare la număr și slobod, se ține departe de frământarea și vitregia celor mai multe treburi și nu deprinde altceva decât să lupte cu bărbăţie împotriva dușmanilor. Cel al avarilor îndură bine greutăţile, e schimbător și arată multă pricepere în războaie. Deci aceste neamuri aspre, alate sub o singură conducere, în care urmările greșelilor cad în sarcina comandanţilor, sunt stăpânite nu prin dragoste, ci prin frică și ele îndură în liniște muncile și suferinţele. Rabdă căldura, frigul și celelalte lipsuri de lucruri trebuitoare, deoarece sunt neamuri de păstori.
Fiind bănuitoare, cu gânduri ascunse, neprietenoase, lipsite de încredere și stăpânite de pofta de bani, ele calcă jurământul, nu păzesc înţelegerile făcute și nu se satură de daruri, ci înainte de a le primi pun la cale gânduri viclene și întorc pe dos ce au hotărât. Caută cu grijă clipele potrivite și le folosesc fără tărăgănare, și se străduiesc să înfrunte dușmanii, nu atât cu braţul, cât cu înșelăciuni, năvăliri pe neașteptate și strâmtorări de la cele de trebuinţă. Se înarmează cu zale, săbii, arcuri și suliţe, iar în lupte mulţi dintre ei au două rânduri de arme. Poartă suliţe pe umeri și ţin arcurile în mâini, dar se folosesc de amândouă, după nevoie și cum le vine la îndemână. Nu numai ei au arme, ci și caii comandanţilor de seamă sunt ocrotiţi în părţile din faţă cu fier și pături de pâslă. Tăbărăsc sub corturi, nu în tabără cu șanţuri, ca perșii și romanii, ci până în ziua războiului, sunt împrăștiaţi pe ginţi și triburi și își pasc mereu caii, vara și iarna. […………]. În timpul luptei întocmirea de oșteni pedeștri le e potrivnică: alându-se pe cai și pentru că nu coboară de pe ei, nu pot sta în picioare, ca și cum ar fi crescut într-un trup cu caii și nici nu sunt în tare să meargă pe picioarele lor din pricina bicisniciei. Loc neted și descoperit, întocmire de călăreţi îndesată și cu însoţire neîntreruptă, luptă sau încăierare din apropiere, înfruntări în timpul nopţii, făcute cu tărie: cu acet prilej o depărțitură să lupte în rânduială, iar alta să hărţuiască”.
Citește și
Istoricii de dinainte de 89: Un mormânt avar izolat
În ”Raport preliminar despre săpăturile de la Bratei, jud. Sibiu (1959-1972)”, semnat de Ion Nestor și Eugenia Zaharia, publicat în anul 1973 se vorbește în principal de o populație ”daco-romană” care a locuit în zonă, însă menționează urme celtice, avare și gepide.
”Subliniem în mod deosebit atât caracterul local al dezvoltării culturii Bratei, cât și integrarea ei în ansamblul culturii materiale romano-bizantine a populației din secolele V-VII, a regiunilor Dunării, deoarece acest fapt este rezultatul conviețuirii daco-romane și constituie fondul principal al dezvoltării etnice, lingvistice și culturale a poporului român”, se precizează în lucrare.
”În ruptura făcută de către cariera de nisip în marginea de răsărit a terasei pe care se găsea cimitirul nr. 2, loc de unde de fapt au început săpăturile noastre din anul 1964, s-a găsit în cadrul lucrărilor de la carieră mormântul unui luptător avar cu cal. O parte din oasele și din piesele de inventar, ca de exemplu: scările de călărie, zăbala cu psalii, cuțitul, aplice de harnașament, au fost recuperate de noi. Prezența acestui mormânt izolat din secolul al VIII-lea e.n. într-un cimitir aparținând populației autohtone, trebuie înțeleasă ca un efect al dominației avarilor târzii, care supravegheau militar și economic regiunea”, susțin autorii.
Într-un alt cimitir, catalogat cimitirul nr. 3, aflat la 3 km de Brateiu, pe stânga drumului Mediaș – Sighișoara s-au descoperit 298 de morminte.
”Cimitirul aparține populației gepide din secolele VI-VII. Purtarea armelor îi indică pe gepizi ca o populație dominantă militar și economic, alături de avari sau în serviciul acestora”, se precizează în studiu.
Sunt și morminte celtice, scriu autorii. ”În marginea dinspre sud-vest a cimitirului nr. 2 s-au găsit trei morminte celtice de incinerație. În cimitirul 3 au fost găsite resturi și din alte morminte celtice, care au fost deranjate de mormintele gepidice. Tot din aria cimitirului gepidic au mai fost adunate de către noi fragmente dintr-un vas celtic și o ceașcă”.
Citește și:
Administrația locală începe istoria cu sașii
Pe site-ul Primăriei Brateiu nu se pomenește nimic despre istoria localității de dinainte de anul 1283, prima atestare documentară a localității.
”Localitatea Brăteiu a fost prima oară amintită într-un document din 1283, care reglementa relațiile dintre Petru, episcop al Capitalului de Alba Iulia, și preoții Capitalului de Mediaș. Numele german Pretai și cel românesc Bratei își au etimologia în cuvântul latinesc protodiaconus, care a dat și numele maghiar al localității, Baráthely (Satul călugărului)”, se menționează pe site.
”Pentru sași, odată cu secolul XX, a început o perioadă de decădere. În 1903 a existat o puternică emigrare în America, apoi cele două războie mondiale, perioada comunistă și ultimul val de emigrări de după 1990, rămând actualmente puțini dintre ei în Bratei. În 2002 mai locuiau doar 32 de evanghelici germani”, se mai precizează pe site.
Citește și
Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii
Sursa foto: ”Războinici în Transilvania din epoca avară”
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 12798
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Bambolero
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
VP
Acum 8 ore
Pintilie
Acum 8 ore
Emil