Servitorii nu aveau voie să circule în zilele de sărbătoare în Piaţa Mare, pe Promenada Bretter şi pe Calea Cisnădiei. Sunt în continuare interzise în public discuţiile în grupuri de mai mult de 3 persoane, sub pretextul împiedicării circulaţiei. S-au stabilit amenzi mari pentru cei care nu îşi curăţau trotuarul din faţa casei de zăpadă şi gheaţă. Trebuia să o facă de minim două ori pe zi. Restaurantele şi cafenelele se închideau seara la ora 21, iar berea este singura băutură alcoolică admisă. Se distribuia făina, untura, slănina, zahărul cartofii, săpunul și inclusiv pantofii pe cartelă.
Din 19 septembrie, comerţul cu porumb a fost interzis, iar calitatea făinii era tot mai proastă. Făina de pâine era probabil amestecată cu castane sălbatice sau tărâţe, scrie un ziar german al vremii.
Primăria a decis să mai facă un nou împrumut: 3 milioane de coroane pentru aprovizionarea cu alimente.
Acesta era Sibiul anului 1918, înaintea unirii cu România. O lucrare scrisă de conf. univ. dr. Valeria Soroştineanu de la Universitatea „ Lucian Blaga” din Sibiu, intitulată ”Viaţa de zi cu zi în Sibiul anului 1918, înainte de Unire”, descria viața sibianului de rând din acele timpuri.
Citește și:
Citește și:
Pantofi pe cartelă
Dacă războiul era deja de peste 4 ani o realitate acceptată tot mai greu, lipsurile de natură economică erau evidente și tot mai greu de acceptat de către toată lumea, indiferent de gradul social. Comunitatea sibiană avea un nou primar din luna februarie 1918, în persoana dr. Wilhelm Göritz, iar măsurile luate de el în acea perioadă erau menită să inducă o senzație de securitate într-o perioadă extrem de tulbure pentru oraș.
O cetate condusă de sași de sute de ani era clar că urma să predea conducerea majorității românești, însă până atunci orașul trebuia să ofere siguranță locuitorilor săi, indiferent de etnie.
Poliţia a fost cea mai prezentă instituţie mai ales în presă, prin anunţurile şi ordonanţele necesare pentru asigurarea liniştii publice. Conţinutul lor a fost foarte diferit, dar s-a insistat mai ales pe atragerea atenţiei locuitorilor să nu achiziţioneze echipament militar sau să ajute dezertorii şi prizonierii de război, notează Valeria Soroştineanu.
Alte decizii au abordat inclusiv subiecte domestice, considerate la fel de importante: amendarea comportamentului supărător al servitorilor în zilele de sărbătoare, astfel că în zilele menţionate nu mai au voie să circule în Piaţa Mare, pe Promenada Bretter şi Calea Cisnădiei.
Mai mult, se interzic în public discuţiile în grupuri de mai mult de 3 persoane, sub pretextul împiedicării circulaţiei. S-au stabilit amenzi mari pentru cei care nu îşi curăţau trotuarul din faţa casei de zăpadă şi gheaţă de 2 ori pe zi. Restaurantele şi cafenelele se închid seara la orele 9,00, iar berea este singura băutură alcoolică admisă.
Rutina zilnică a lipsurilor alimentare a fost însă cea mai presantă. Existau deja cartele pentru distribuirea făinii de diferite tipuri, untură, slănină, zahăr, cartofi sau săpun.
Pentru anul 1918, cei care aveau „cărticele de făină” au primit în medie: 2 kg. făină de grâu şi 1 kg de făină de porumb. Pentru că făina era de mai multe tipuri: pentru copt, prăjeală, pâine, din porumb şi secară, preţurile erau diferite şi au crescut începând cu luna august pentru ca din septembrie, „cărticele noi pentru făină şi pâine”, împărţite în ordinea alfabetică a străzilor, înainte de a fi date la brutării, erau semnate de proprietarii caselor.
Citește și:
Din 19 septembrie, comerţul cu porumb a fost interzis, iar calitatea făinii a fost tot mai criticată, astfel conform unei notiţe din ziarul german Süddeutsche Tagesblatt, făina de pâine era probabil amestecată cu castane sălbatice sau tărâţe.
Situaţia critică a aprovizionării oraşului cu cereale a impus convocarea de urgenţă în data de 22 iulie a adunării generale extraordinare a comitatului Sibiu, unde s-a votat un nou împrumut de 3 milioane de coroane.
Alte două produse necesare, zahărul şi petrolul erau obţinute tot pe baza unor cartele eliberate de brutari şi respectiv de magistratul oraşului. Cantitatea de cartofi primită de o familie a variat de la 13 kg pentru cele cu mai mult de 3 membri, la cota unică de 5 kg. Preţul lor a fost stabilit la 42 de fileri kilogramul, dar se comercializau doar în anumite magazine.
În ceea ce priveşte carnea de porc ea a fost admisă spre vânzare doar sub o strictă respectare a preţurilor, cine vindea mai scump primea o amendă de 2.000 de coroane sau 6 luni de închisoare.
Magistratul anunţă la sfârşitul lunii martie ajutoare în: unsoare şi slănină pentru cei care nu aveau acest tip de provizii.
Din luna iunie, magistratul oraşului distribuie cartele pentru încălţăminte, iar din 20 octombrie, s-a introdus un impozit pe articolele de lux, iar cota de săpun s-a distribuit de la Fabrica sibiană de lumânări de pe strada Turnului.
Citește și:
Citește și:
Epidemie de gripă spaniolă
Nu au lipsit nici problemele de ordin medical, deşi oraşul avea cel puţin două spitale importante: Spitalul militar de garnizoană nr. 22 „Franz Iosif” şi Spitalul public, numit tot după numele longevivului împărat. O mare grijă a fost legată de calitatea apei, în lunile de vară au fost semnalaţi viruşi în apeductul oraşului, nu a existat pericolul tifosului exantematic, dar locuitorii au fost sfătuiţi să o fiarbă.
A doua posibilă mare problema a fost gripa spaniolă, care nu a ocolit oraşul, însă deşi au fost mulţi bolnavi, de exemplu în luna august au fost înregistraţi 2.000, s-au înregistrat doar două decese, spre deosebire de perioada anterioară.
Din acest motiv, vicecomitele Sibiului a închis şcolile în intervalul 25 octombrie - 9 noiembrie 1918.
Organizată tot sub patronajul împărătesei Zita şi a Reuniunii „Stefania” a fost şi încercarea de a reduce mortalitatea infantilă din statul dualist, care şi înainte de război fusese considerată mare, 200 de decese la 1.000 de nou-născuţi.
Conform adresei ministrului de interne Ugron din 1917, cauzele erau neştiinţa şi sărăcia, care urmau să fie combătute prin calificarea la nivelul fiecărui comitat a unui număr de persoane numite patronese, plătite de stat, care să ajute medical şi igienic familiile care aveau nevoie. Ulterior, secţia din Sibiu a Reuniunii pentru patronaj a fuzionat cu secţia pentru ajutorarea robilor (infractorilor) din comitatul Sibiu, ultima fiind cea care a predat fondul. De fapt, se observă din primăvara anului 1918, la nivel central o altă politică de administrare a reuniunilor patronate de obicei de către membrii ai Casei de Habsburg, atât prin comasarea unora societăţi de ajutorare, dar şi prin reorientarea destinaţiei fondurilor în funcţie de cele mai presante cerinţe.
Un astfel de exemplu a fost oferit pentru Ungaria şi Transilvania de apariţia unei noi societăţi de ajutorare destinată protejării copiilor orfani ardeleni, sub patronajul arhiducelui Iosif, comandantul trupelor de honvezi din Ungaria.
În schimb, s-a desfiinţat Reuniunea Pro Transylvania, ale cărei fonduri de 7,30 milioane de coroane urmau să fie folosite pentru: reconstrucţia satelor distruse de război, construcţia spitalului de copii „Zita” din Cluj, dar şi pentru fondul noii societăţii Pentru copii.
Citește și
Clădirea Consiliului Dirigent, așa cum arăta ea în 1918
Citește și:
Sărbătorile orașului
La 3 septembrie a fost sărbătoriţi de către magistratul oraşului 100 de ani de la moartea lui G.A. von Reissenfels, iar primarul oraşului, dr. Wilhelm Goritz primeşte de la împăratul Germaniei Wilhelm al II-lea, în amintirea vizitei sale din anul precedent, o vază uriaşă de porţelan.
Tot acum dispare însă şi unul dintre cei mai reprezentativi industriaşi ai oraşului, Thomas Rieger, iar 2 funcţionari de la Tribunalul regal sunt decoraţi de împărat, drept recunoştinţă pentru zelul depus: dr. Iuliu Kemny, preşedintele Tribunalului regal din Sibiu, judecător cercual şi dr. Adolf Wiedorn, prim-procuror cu Crucea de război pentru merite civile.
La fel, cu ocazia serbărilor oficiale ale perechii domnitoare acestea au fost respectate conform cutumei.
„Putem menţiona în acest sens serbarea zilei onomastice a împărătesei Zita în data de 14/27.04.1918, la care au participat elevii seminarului şi mulţi soldaţi, alături de preotul lor militar Miron Bucşa şi ziua de naştere a împăratului şi regelui Carol din 17 august.
În seara zilei de 16 august, muzica militară anunţa deja festivitatea din ziua următoare. În Piaţa Mare s-a intonat imnul Casei domnitoare şi imnul maghiar, apoi s-au tras 24 de salve de tun şi au urmat slujbele religioase din bisericile sibiene”, scrie autoarea.
În catedrala ortodoxă, în prezenţa soldaţilor, slujba a fost oficiată de preotul militar Marcu Joantea, iar la sfârşit mitropolitul Vasilie a citit o rugăciune de mulţumire.
Şi totuşi realitatea era mult mai severă, autorităţile de la Budapesta au încercat să obţină prin fals şi intimidare deplina autoritate în a desfiinţa toate şcolile confesionale ortodoxe în cadrul sinodului arhidiecezan din luna mai a anului 1918. Numirea de către Appony Albert a lui Emil Petricevich Horvath comisar pentru sinodul arhidiecezei sibiene şi reprezentant al Ministerului de culte şi instrucţiune publică nu a făcut decât să demonstreze acest lucru.
Sibiul contribuise în continuare cu sume consistente pentru cele 8 împrumuturi de război, (la al 4-lea împrumut cu 27,30 milioane, iar la al 7-lea, cu 21,30 milioane) iar în prima parte a anului 1918 a subscris suma de 250.000 de coroane.
Ca urmare a unei cereri venite din partea Ministerului alimentaţiei publice, s-a stabilit că Sibiul avea în acel an: 26.200 de locuitori, 10.212 bărbaţi, 15.978 femei, fără a se lua în calcul numărul militarilor, 381 de cai, 421 de vite, 934 de porci, 145 de oi şi miei.
Citește și
”Românizarea” armatei
Şi pentru anul 1918, oraşul Sibiu a păstrat imaginea celei mai importante garnizoane militare din Transilvania, presa locală înregistrând numirea fiecărui nou comandant.
Astfel, chiar din ianuarie 1918, Sibiul are un nou comandant militar, în persoana generalului de infanterie Teodor de Holt, ridicat ulterior la rangul de baron de către împăratul Carol, înlocuit apoi cu generalul Goiginger şi feldmareşalul Eduard Plank de Uzsak.
Secundul lor a fost, surprinzător, de origine română, Nicolae Lugojan, general-maior, înnobilat şi el cavaler de Caransebeş, semnal clar că originea sa etnică nu mai era un pericol nici pentru armată.
Atunci s-a inaugurat o piatră comemorativă pe dealul Guşteriţei (localitate care nu făcea parte atunci din oraşul Sibiu), aşezată în data de 29 septembrie.
„În oraş au fost aduşi mii de prizonieri, se pare că cei mai mulţi au fost ruşi, iar în data de 07/20.07.1918, în lagărul din cadrul spitalului de garnizoană al oraşului Sibiu a fost inaugurat un monument al împăratului Carol, operă a prizonierului italian Sapelsa.
După discursurile oficiale, prizonierii ruşi, români şi italieni au cântat „coruri mixte”.
Grija cea mai mare a rămas însă la fel ca şi în anii trecuţi aceea a ajutorului pentru orfanii şi văduvele de război. Pentru anul 1918, au continuat concertele muzicii militare în scop umanitar, au fost date inclusiv reprezentaţii la teatrul-cinematograf „Apollo”, în beneficiul orfanilor şi văduvelor ostaşilor căzuţi din Regimentul 31, recrutat cu precădere din comitatul Sibiului”, se scrie în articol.
Anii lungi ai războiului au lăsat urme adânci şi în Ardeal, astfel se explică constituirea la nivelul provinciei a unei comisii mixte formată din ofiţeri din „statul ingineresc”, care s-a ocupat cu organizarea cimitirelor militare pentru toţi cei care au murit în luptele de aici.
S-au deshumat în 2017 peste 30.000 de soldaţi, cei mai mulţi fiind „soldaţi duşmani, dar care vor fi trataţi cu aceeaşi pietate”.
A fost nevoie de procurarea listelor cu cei căzuţi şi cei dispăruţi, deoarece exista bănuiala că românii au predat ruşilor foarte mulţi prizonieri. Au fost stabilite 8 cimitire militare, cele mai importante fiind cele din: Petroşani, Sibiu, Braşov, Chezdi-Oşorhei şi Ciucsereda. Fiecare mormânt a fost însemnat cu un semn făcut din fier.
După încheierea păcii de la Buftea-Bucureşti, la Sibiu a sosit o comisie condusă de căpitanul dr. Anton Faching din Reg. nr. 19 de honvezi, cu misiunea de a marca noua graniţă între statul dualist şi cel român, un număr de 964 de km2 urmând să intre în componenţa comitatului Sibiu . Prin intermediul Ministerului de honvezi, s-au cerut din nou obiecte din aramă sau din aliaj cu aramă, care urmau să fie plătite.
Citește și
Pregătirea pentru Unire și fuga prizonierilor ruși
Metamorfoza politică a oraşului a început odată cu luna octombrie. În numărul din 16/29 octombrie, Telegraful Român anunţa din surse franceze organizarea Consiliului Naţional Român de către români din România şi Ungaria, condus de Take Ionescu, dar din conducere mai făceau parte: Octavian Goga, Partenie Cosma şi Vasile Lucaciu.
Imediat a urmat publicarea rezoluţiei saşilor, care întruniţi la Sibiu au stabilit în unanimitate, prin intermediul Comitetului Central Săsesc, că doresc să ţină de naţionalitatea germană, iar deputaţii saşi din Parlamentul Ungariei erau înştiinţaţi în acest sens. Tot aici au cerut anularea întregii activităţi a guvernului maghiar în legătură cu proprietăţile şi contractele de arendare a moşiilor iar preşedinte al Comitetului a fost ales dr. Adolf Schullerus.
În cronica sa, Emil Sigerus vorbeşte, cu referire la această perioadă, de organizarea unei comisii formată din saşi şi a unui consiliu al soldaţilor. Din partea comunităţii româneşti, intelectualii sibieni au răspuns îndemnului venit din partea preşedintelui Astrei, Andrei Bârseanu, prin organizarea unui comitet din 10 membri, care să ţină legătura cu Comitetul Român Central de la Arad cu următoarea componenţă: dr. Ilie Beu, dr. Ioan Broşu, Ioan Lăpedatu, dr. Lucian Borcia, dr. Silviu Dragomir, dr. Octavian Russu, dr. Nicolae Bălan, Nicolae Ivan şi dr. Ioan Stroia.
Primarul oraşului, luat prin surprindere de derularea evenimentelor a organizat un Consiliu local şi o gardă civilă formată din 132 de români, saşi şi maghiari dar mai ales a cerut locuitorilor să se supună fără condiţii dispoziţiilor sale.
Principalul motiv al cererii a fost fără îndoială tot mai persistentul zvon legat de numeroasele excese din o serie de oraşe ardelene: Cluj, Braşov sau Sighişoara, de care se făceau vinovaţi soldaţi înarmaţi şi tot felul de elemente dubioase.
Acelaşi lucru s-a întâmplat cu prizonierii ruşi din lagărul de pe strada Schewis, câteva mii de prizonieri au ieşit de acolo şi au plecat spre gară, alături de soldaţi din regimentele aflate în Sibiu, deşi numai o parte dintre ei au putut să plece cu trenul până la Vinţul de Jos sau Copşa Mică. Alţii au distrus vagoane în căutare de alimente, dar până la urmă, şeful staţiei, Ladislau Papp ajutat de un detaşament de soldaţi a restabilit ordinea în gară, însă în oraş lucrurile nu au mai putut fi stăpânite.
Toată noaptea de 2 spre 3 noiembrie s-au auzit focuri de revolver iar magazinele din Piaţa Mare au fost golite de toată marfa, printre cei acuzaţi s-au aflat şi unii soldaţi din regimentele 23 honvezi şi 82 secuiesc.
Peste două zile, Consiliul Naţional şi Garda cetăţenilor îşi încep activitatea, dar au şi primul conflict cu soldaţii veniţi peste noapte, încheiat cu 4 soldaţi şi 2 gardişti ucişi şi 11 soldaţi răniţi. Ca urmare a marilor pierderi suferite de către comercianţii din Sibiu, s-a organizat un comitet care să se ocupe cu strângerea de ajutoare materiale pentru cei aflaţi în suferinţă, condus de: Mihail Breckner, Guido Kovats, Teodor Doboi şi Nicolae Borsos.
Plecarea oficialilor şi militarilor austrieci cu un tren special în data 15 noiembrie şi a Regimentului 8 originar din Boemia, care staţionase 4 ani în oraş, l-au convins pe primar că se impun noi măsuri de siguranţă pe care să le pună în practică doar garda civilă, au fost oprite toate adunările, arme pot avea doar membrii consiliului militar şi gărzii civile sibiene şi le pot folosi împotriva hoţilor, jefuitorilor şi incendiatorilor.
În noiembrie, principala problemă a fost sosirea trupelor germane, aflate în retragere din România, mai ales că din 12 noiembrie 1918, în Sibiu a mai rămas doar o „comandatură de staţiune” ataşată Comandamentului honvezimei din Cluj.
Şi spitalul militar de garnizoană nr. 22 a rămas fără conducere, ultimul medic-şef al acestuia, generalul dr. Leopold Deutsch a părăsit din toamnă spitalul, care a devenit ulterior spitalul Corpului VII al armatei române.
Citește și:
Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii
În 13 noiembrie, mareşalul Mackensen soseşte în oraş şi pleacă doar în 30 noiembrie. O serie de conflicte din comitat, mai ales cele din Mohu şi Avrig au demonstrat că liniştea era totuşi departe. Tentativele soldaţilor germani de a se încartirui cu forţa şi de a jefui tot ceea ce se putea a impus o primă intervenţie hotărâtă a Legiunii române din Sibiu condusă de maiorul Valeriu Liuba, care a restabilit ordinea.
Impresia lăsată asupra sa de trupele germane este descrisă de profesorul de la Cernăuţi, Alexe Procopovici, care se îndrepta spre Bucureşti în acel moment: „ În drum spre Bucureşti, la Sibiu ne-a trezit un zgomot crud în zori de zi. Armata lui Mackensen părăsea pământul românesc, trecând în coloane lungi pe străzile oraşului”.
”Este foarte interesant faptul că reprezentanţii Bisericii Ortodoxe şi mă refer aici în principal la vicarul arhiepiscopiei Sibiului, dr. Eusebiu Roşca, la dr. Nicolae Bălan şi asesorul consistorial Nicolae Ivan au acţionat, alături de Andrei Bârseanu ca veritabili creatori de opinie şi de acţiune, aşa cum au şi dorit să fie percepuţi. Vicarul arhiepiscopiei a semnat o circulară foarte importantă nr. 10848, prin care a cerut sprijinul fiecărui român pentru organizarea şi susţinerea Legiunii române, al cărei prim sediu s-a aflat în cadrul institutului teologic şi care fusese recunoscută oficial din data de 5 noiembrie 1918.
Circulara a fost şi un îndemn la calm şi respect faţă de cetăţenii de altă naţionalitate. Trebuie să se păstreze liniştea şi ascultarea cuvenită faţă de autorităţile bisericeşti şi publice, iar exemplul trebuie să îl dea preoţimea”, scrie conf. univ. dr. Valeria Soroştineanu.
Citește și:
Un alt apel al Legiunii române din data de 6 noiembrie chema la înrolare pe foştii soldaţi întorşi de pe front, care la sate vor forma iniţial cete ale legiunii. Acceptarea rolului important al Legiunii pentru românii din Sibiu a fost simbolizată şi prin ceremonia de sfinţire a steagului acesteia în catedrala ortodoxă, în prezenţa celor doi preoţi ai Legiunii, dr. Aurel Crăciunescu şi preotul greco-catolic M. Gherghel.
Acestea au fost doar o parte din schimbările prin care oraşul Sibiu a trecut, reuşind o metamorfoză de la imaginea burgului german la cea oficială de parte integrantă a administraţiei româneşti.
Este foarte evident faptul că acceptarea invadării oraşului de către românii din satele din jur nu mai era un exerciţiu de imagine care se termina seara, când porţile oraşului se închideau.
Porţile oraşului erau deja demult mai mult sau mai puţin imaginare, dar armata română, acţiunile elitei româneşti, schimbarea situaţiei de pe front a principalului aliat al statului dualist, Germania, a adus comunitatea germană a oraşului în pragul unui ”colaps emoţional, la fel de intens ca şi al populaţiei româneşti a oraşului”.
Sursa foto: Razvanpop.ro / Arhivă Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: armata germana in sibiu , cine puta intra in piata mare , mancare pe cartela , cum traiau sibienii , sibiul in 1918
Vizualizari: 7914
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Stat de drept
Acum 3 ore
Ciobanul
Acum 3 ore
@Asdfasdf
Acum 3 ore
Luca
Acum 3 ore
Conceptul de calitate a vietii in Sibiu - ce e ala ??