Civil Engineering Institute „Macedonia” JSc. Skopje este câștigătoarea licitației organizată de CNAIR pentru elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții pentru Viaduct Aciliu, km 62+475 – km 63+485, situat pe Autostrada Orăștie – Sibiu. Licitația a fost atribuită la finele lunii aprilie, compania menționată fiind singura care a depus ofertă. Valoarea contractului este de 2.600.673 RON.
Viaductul Aciliu a fost construit în anul 2014. Este una dintre cele mai mari structuri de-a lungul autostrăzii A1 și este cel mai înalt viaduct rutier din România.
video: Ziarul Unirea
Viaductul prezintă degradări semnificative și are nevoie de reparații, la 10 ani de la deschiderea circulației, inaugurarea „electorală” fiind înainte de alegerile din noiembrie 2014.
Concluzia expertizei tehnice realizată anul trecut de CNAIR este că viaductul se află într-o stare avansată de degradare, că soluțiile tehnice de remediere propuse în 2022 fie nu au fost cele adecvate, fie nu au fost aplicate corespunzător. Expertiza mai arată faptul că au apărut noi degradări ca urmare a cutremurelor din februarie 2023. De asemenea, s-a dublat numărul de fisuri, iar cele vechi se extind.
Obiectivul general al contractului atribuit de CNAIR este de a stabili măsurile de intervenție necesare a fi intreprinse pentru finalizarea lucrărilor rămase de executat și remedierea degradărilor prezente. Firma câștigătoare va întocmi un proiect de urmărire specială a comportării construcției, va elaborara documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, incluzând și actualizarea și completarea expertizei tehnice. De asemenea, va elabora documentația de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări și asistență tehnică în perioada derulării procedurii de achiziție tehnică.
Durata valabilității expertizei tehnice nu va fi mai mică de 2 ani, se precizează în caietul de sarcini.

Ce-am văzut pe autostrada redeschisă între Săliște și Cunța | Video și foto
„Degradare avansată” la viaductul Aciliu, pe A1. Expertiza CNAIR: au apărut noi degradări de la cutremurele din 2023, numărul fisurilor s-a dublat
Lotul 3 al autostrăzii care include și acest viaduct a fost inaugurat de fostul premier Victor Ponta (candidat la prezidențiale) cu doar câteva zile înainte de turul II, iar la puțin timp de la inaugurarea electorală, secțiunea de 22 km Săliște – Cunța a fost închisă cu demolarea și reconstruirea unui segment de aproximativ 300 metri.
Extrase din expertiza tehnică:



foto principală captură video ziarulunirea.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
-
Acum vreo 2..3 ani a mai fost in reparatie citeva saptamini si au inchis cite un sens. Intimplarea a facut ca intr o saptamina sa trec pe acolo …pe sensul liber de vreo 3 ori cam in jurul orelor…14..16. Pe sensul blocat era un fel de compresor…si inca o remorca cu un utilaj dar nici tipenie de om in nici o zi din cele in care am trecut! Timpul era f bun…sensul blocat…dar nu muncea nimeni! Probabil inchideau cite un sens…se faceau ca muncesc…incasau banii dar nu reparau nimic. Asa ca iar…expertize…reparatii…etc…dar logic tot degeaba!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Banii deschid toate usile la guvern si Bruxeles.
Flucus mai că plinge asta piere inainte lui popa, sunteți terminati
Vad in poza cei mai (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)
De munca de preventie, de educatie si preventie, s-a auzit la conducerea IPJ Sibiu ? Aaaa, stai asa, ca astia…
Ha, ha,… o învățat sudiștii germana.













Lasă un răspuns