În perioada în care civilizațiile inca și aztecă se dezvoltau în America de Sud, Ioana d'Arc lupta în Franța, murea Henric al V-lea, iar în orient se extindea zidul chinezesc, în Sibiu, în orașul de Jos, pe actuala stradă a Vopsitorilor, câțiva meșteri sași puneau fundația unei case care se păstrează și astăzi.
Ineditul ei ține de faptul că este construită așa cum sunt ridicate imobilele din Veneția: trunchiuri de arbori au fost împlântați în solul mlăștinos, din apropierea unui canal, iar deasupra au pus piatră peste care s-a început construcția cu cărămidă arsă. Era singura formă de a construi în acea zonă, un model venețian.
Citește și:
Fotografii făcute în momentul săpăturilor de la casă. Sursa: Zeno Karl Pinter / ”Casa din strada Vopsitorilor nr. 13 Sibiu. Sondaje arheologice”.
Detalii despre acest imobil le dă istoricul Zeno Karl Pinter, cel care a realizat studiul ”Casa din strada Vopsitorilor nr. 13 Sibiu. Sondaje arheologice”.
Aici s-au executat săpături arheologice pentru întocmirea expertizei de rezistență la acest imobil, atunci, la finalul anilor 90, fiind în pericol de prăbușire, cu multiple crăpături. Lucrarea s-a executat în 1999 și s-au săpat 6 casete pentru a se clarifica etapele de construire ale casei.
Arheologii descoperă aici că talpa fundației coboară la 2,86 de metri și că aceasta se sprijină pe ”piloni din lemn bătuți vertical în sterilul nisipos”. Deasupra acestor piloni de lemn se află o fundație de piatră și cărămidă.
Citește și:
Sursa foto: Turnul Sfatului
”În urma observațiilor stratigrafice și planimetrice și a coroborării acestor rezultate cu informația istorică scrisă și cu literatura de specialitate se pot trage câteva concluzii legate de istoria și etapele constructive ale imobilului de pe strada Vopsitorilor nr. 13. Cea mai veche parte a imobilului o reprezintă corpul de clădire cercetat prin caseta C4, construit cu fundația așezată pe piloni din lemn. Acest corp de clădire este mai vechi decât amenajarea de taluzare cu lemn a canalului de apă. În opinia lui Paul Niedermaier, canalul de apă este una din cele mai vechi amenajări edilitare ale orașului și a existat deja în secolul al XIII-lea, evident netaluzat cu lemn”, se precizează în studiu.
Citește și:
Fotografii făcute în momentul săpăturilor de la casă. Sursa: Zeno Karl Pinter / ”Casa din strada Vopsitorilor nr. 13 Sibiu. Sondaje arheologice”.
Citește și:
”Din talpa fundației, în jos, se vedeau trunchiuri. Nu erau într-o stare foarte bună, dar erau clar vizibile”
Zeno Pinter mărturisește că este singurul imobil de acst tip, cu fundație montată pe piloni de lemn pentru stabilizarea solului, din Sibiu, însă crede că mai sunt, probabil, și alte asemenea.
”Fabini (n.r. Hermann Fabini) spune asta, el a spus că sunt mai multe case unde s-a făcut așa ceva. Sincer, nu mă gândeam atunci că voi găsi asta, însă se vedeau foarte clar aceste trunchiuri de copaci. Din talpa fundației, în jos, se vedeau trunchiuri. Nu erau într-o stare foarte bună, dar erau clar vizibile.
Este o practică de construire întâlnită în Veneția, însă nu doar acolo. Știm cu toții de Veneția pentru că a devenit foarte celebră, însă sunt în mai multe zone astfel de exemple. Inslusiv în Amsterdam sunt construcții ridicate așa, dar și în alte orașe. Se folosește acolo unde nu ai un sol foarte stabil, în zone mlăștinoase, așa cum era și în Sibiu, în acea zonă.
Eu am datat această locuință cu acea fundație ca fiind din secolul XV, însă nu am găsit vreo monedă, datarea s-a făcut prin contextualizare”, a explicat Zeno Karl Pinter pentru Turnul Sfatului.
”Pe strada Vopsitorilor e clar că pământul era slab și de aceea s-a folosit probabil această tehnică”
Arhitectul Hermann Fabini spune la rândul său că nu a mai văzut o astfel de fundație în municipiu, însă de extrem de puține ori s-a ajuns la o expertizare arheologică de acest tip.
”Eu nu mai am alte exemple în afara celui de pe strada Vopsitorilor. E posibil ca acesta să fie și un caz special, din cauza acelui pârâu. Este evident că această în zonă se desfășura o astfel de activitate, exista acest pârâu, era folosit ca apă tehnologică pentru vopsitorie și tăbăcărie, dar nu mai am alte exemple.
Am făcut lucrări mai ample și la Ocnei 22, acolo unde este Restaurantul Max, însă acolo nu am găsit ceva asemănător. Pe strada Vopsitorilor e clar că pământul era slab și de aceea s-a folosit probabil această tehnică. Cred că practic e greu de spus ceva concret despre Orașul de Jos, în afara altor studii”, a declarat Hermann Fabini pentru Turnul Sfatului.
Zeno Pinter spune că fotografiile făcute atunci nu arată clar acele trunchiuri folosite ca și fundație, din cauza lipsei luminii în acea zonă, dar și din cauza calității slabe ale aparatelor din acele vremuri.
Citește și:
Sursa foto: Depositphotos.com
Cum a fost construită Veneția
Principiul folosit la construcția acestei case din Sibiu a stat la baza fondării orașului italian Veneția.
Se crede că primele așezări de aici au apărut după anul 421. Locuitorii de pe continent, sub amenințarea mai multor invazii longobarde și hune din nordul Italiei în decursul secolului al V-lea și de la începutul secolului al VI-lea au început să se refugieze în zona lagunară de aici.
La început, locuitorii și-au ridicat locuințe ușoare pe mlaștinile instabile ale lagunei și au trăit din comerțul cu sare și din pescuit.
Ulterior, orașul a fost clădit pe fundații formate din milioane de piloni din lemn de esență tare, stejar și larice, incastrați în stratele de roci de sub ape și mâl. Se spune că lemnul de larice, atunci când intră în contact cu apa de mare, structura sa devine aproape la fel de dură ca cea a metalului.
Citește și:
Sursa foto: Tribuna Sibiului, ianuarie 1902
Fabrica de oțet a lui Rudolf Mühlsteffen. ”Revânzătorilor le vând cu mult mai ieftin”
Imobil de pe Vopsitorilor 13 este format din şase corpuri dispuse între str. Vopsitorilor şi str. Zidului, se precizează pe site-ul patrimoniu.ro.
Corpul principal are un rezalit spre stradă şi este format din parter şi etaj. Acestui corp i s-a alăturat un corp mansardat în stânga iar în sec. XVIII un corp cu parter şi etaj, în dreapta.
La etaj sunt amplasate două ferestre prevăzute cu obloane din şipci reglabile. Partea centrală este marcată la parter prin amplul gang de acces în arc semicircular. La acoperiş apare o singură lucarnă de tip ochi.
Pe coama acoperişului se afla până nu demult o statueta din ceramică (sec. XVIII ?) reprezentând pe Sf. Florian patronul olarilor sub forma unui soldat roman ce poartă în dreapta o lance, în timp ce cu stânga toarnă apă dintr-un vas, precum şi un steag de vânt pe care erau marcate iniţialele A.F şi anul 1794.
”De remarcat poarta semicirculară în două canaturi cu foi de lemn din scânduri dispuse radial, în care, central, apare o imagine cu disc solar; feroneria datează din sec. XVIII”, se precizează pe site.
Aici a funcţionat Fabrica de oţet şi alte produse alimentare a lui Rudolf Mühlsteffen, care era şi proprietarul clădirilor (fabrica se afla în corpurile de clădire dinspre str. Zidului).
”Spre atenţiune! Subscrisul aduce la cunoştinţa on. clientele, că localul de vânzare al fabricei sale de oţet se află ca şi mai nainte tot în casa de sub nr. 21 din strada Vopsitorilor (intrare şi pe »după zid)«. Spirt de oţet de 12—13° cu 10 cr. în loc de 14 cr. Revânzătorilor le vând cu mult mai ieftin. Cu stimă, Rudolf Mühlsteffen”, se preciza într-un anunț din Tribuna Sibiului din ianuarie 1902.
În 1990 imobilul de pe Vopsitorilor 13 era o ruină.
”După spusele d-lui Fîntînă Dumitru, venit la redacție și în numele celorlalți „ghinioniști“ ai imobilului, în casă plouă, zidurile sînt crăpate „că poți băga palma“ (nici mai mult, nici mai puțin — n.n.), scurtcicuitele apei sînt frecvente, îndatorate plus, umezeală, igrasie și mizerie. Dl. F. D. crede că o furtună ar prăpădi cu totul podul, aflat și el într-o stare deplorabilă. Apelurile repetate făcute la cei responsabili, au fost pînă acum zadarnice. Toate ca toate, dar clădirea e declarată monument istoric”, scria ziarul Radical, în 1991. Șase ani mai târziu, se afla în aceeași stare.
Ulterior, imobilul a fos reabilitat, însă acum au reapărut crăpăturile, iar casa se află pe lista clădirilor cu risc seismic. În februarie 2023, clădirea apărea ca fiind ”în curs de alcătuire documentații pentru reabilitare și consolidare”.
Citește și:
Sursa foto: razvanpop.ro
Sibiul, înconjurat cu 129 de bălți și lacuri
Perimetrul plasat astăzi între străzile Coposu, Socului, Lector şi Fabricii, s-a aflat mult timp în extravilanul municipiului Sibiu, terenul fiind utilizat fie drept izlaz cu grădini sporadice, fie ca spaţiu inundat sau inundabil în diferite momente ale istoriei, exact așa cum arăta harta din 1699, creată de Morando Visconti. (vezi sus)
Istoricii Zeno Karl Pinter, Claudia Urduzia și Răzvan C. Pop au realizat în 2020 un studiu intitulat ”Considerații privind fortificarea unuioraș medieval din Transilvania. Bălțile Sibiului ca parte a sistemului de apărare”, în care se detaliază și se cartografiază iazurile, bălțile și lacurile din acea vreme.
Planul lui Morando Visconti, executat în anul 1699 şi păstrat în Biblioteca Brukenthal este cea mai veche reprezentare cartografică a zonei, iar aici se poate observa destul de clar că spaţiul era în mare parte ocupat de bălţi şi canale, intercalate de zone de păşune mlăştinoasă.
Atunci când au fost create, acestea au avut un evident rol militar, defensiv.
”Amenajarea efectivă a acestor bălţi cu scop militar şi infrastructural militar vine în perioada renascentistă, adusă de inginerii italieni, inovatori la nivel european. Teoria fortificării renascentiste de tip italian este simplă: realizarea unui parapet necesar tirului de foc şi care poate rezista asediului, conjugat cu un spaţiu amenajat în faţa fortificaţiei menit a nu lăsa spaţii prielnice pentru asediator”, scriu cei trei istorici în studiu.
Citește și:
Baltă anti tun
Și calculul a fost bine realizat, în sensul că tirul de foc de mari dimensiuni era greoi şi lipsit de mobilitare, pe când tirul de mici dimensiuni, executat de archebuze şi muschete, pentru a fi eficient, trebuia executat la o distanţă de câteva sute de metri. Astfel, pentru a lovi puternic zidurile cetății era nevoie să te apropii cu tunurile, iar lacurile și zona mlăștinoasă făcea imposibil acest lucru.
”Tirul unui proiectil era de 300 metri/ secundă, a unui proiectil de traiect de 600 metri/ secundă iar a unui proiectil de distrugere de 50 metri/ secundă. Astfel soluţia propusă este aceea a creării unui spaţiu de mare suprafaţă, care putea ţine la distanţă considerabilă focul archebuzelor şi muschetelor, dar în acelaşi timp fixa în unghiuri aproape moarte artileria asediatorului. Tranşeele şi bălţile mlăştinoase, folosite la scară diferite de la caz la caz, a fost soluţia pentru amenajarea unui astfel de spaţiu.
În Sibiu, hărţile de specialitate ne arată că s-au folosit ambele metode constructive cu un accent pe bălţile mlăştinoase”, se arată în lucrare.
Însă nu a fost tot timpul așa. Bălțile au apărut odată cu armele de foc.
”Asemeni altor cetăţi, nici Sibiul la mijlocul secolului al XVI-lea nu era gândit pentru asedii de foc. Eforturile sibienilor au fost considerabile şi se pot vedea şi astăzi.
O primă atestare a unui lac din jurul Sibiului este din anul 1465, când contele sau comitele Nikolaus din Ocna Sibiului oferă parohiei Sibiului un lac, o casă şi mai multe bijuterii. Nu ştim dacă acest lac era în vecinătatea Sibiului sau era un lac dintr-o altă zonă, dar putem presupune că ar fi putut fi vorba despre o baltă aflată în apropierea fortificaţiilor. Prima atestare care are legătură sigură cu bălţile din jurul Sibiului vine aproape un secol mai târziu, în 1543, când Magistratul vinde, ca parte a măsurilor de secularizare a mânăstirilor catolice, iazul de peşti al mânăstirii dominicane. Nu ştim dacă era vorba de o baltă naturală sau de una amenajată. De altfel date despre aceste bălţi nu ne parvin din folosirea lor ca elemente de fortificare a cetăţii ci mai degrabă din alte folosinţe”, se precizează în lucrare.
Citește și:
Justiție în apă. Aici erau înecate femeile acuzate de vrăjitorie
Un scop important în folosirea acestor bălţi, a fost cel justiţiar, direct legat de actele de judecată ale presupuselor vrăjitoare, susțin istoricii.
”Metoda înecării este mai veche de procesele „vrăjitoarelor”, cazul Katharinei Gotzmeister, acuzată de pruncucidere şi înecată în Cibin în a doua zi a Crăciunului din 1645, fiind elocvent. De altfel următoarea atestare a unei bălţi, după cele de ordin economic sau infrastructural, vine din anul 1677, din perioada Principatului deci, când la intrarea în postul Crăciunului, adică în 15 noiembrie, avem prima atestare de încecare a unei presupuse vrăjitoare în lacul Croitorilor.
De altfel tot acest proces de înecare sau încercare a acestor femei are legătură doar cu această baltă. În acest scop de tip juridic, nu vorbim de o folosire a tuturor bălţilor, instituţiile de judecată uzitând doar balta menţionată. În aceaşi baltă sunt înecate alte şase femei „vrăjitoare” în 18 iunie 1703, acesta fiind cel mai important moment de menţionat”, susțin istoricii.
Secate pentru a face loc noilor clădiri
Începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea şi până la finalul acestuia, rând pe rând, bălţile Sibiului sunt secate pentru a face loc noilor amenajări edilitare şi mai ales noilor cartiere ale Sibiului. Lunga perioadă de pace aşezată în Transilvania odată cu integrarea în Imperiul Habsburgic, a permis regândirea acestor spaţii.
Astfel în 1740 Magistratul sibian permite breslei Pantofarilor să îşi sece iazul propriu. Din informaţii vernaculare ştim că această breaslă avea lacurile în zona porţii Ocnei, deci în zona fostului complex industrial dintre strada Ocnei şi a Cibinului, se precizează în studiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: casa din sibiu construita pe m , hermann fabini despre orasul d , zeno pinter despre sibiu , cum s-a construit venetia , fabrica de otet sibiu , casa pe piloni de lemn , vopsitorilor 13
Vizualizari: 17111
Ultimele comentarii
Acum 51 minute
Sibian
Acum 1 oră
Florin alexandru
Acum 2 ore
Nustiu
Acum 2 ore
Aurel Metrescu
Acum 2 ore
Hermannstädter