La începutul secolului al XX-lea, mirajul „Lumii Noi” a pătruns adânc în inima Transilvaniei, iar satele din județul Sibiu au fost printre primele care au luat calea vapoarelor spre America.

Împinși de sărăcie, de dorința de a scăpa de armata imperială sau pur și simplu de visul unei îmbogățiri rapide, mii de țărani și ciobani români au lăsat în urmă Carpații pentru a înfrunta necunoscutul de peste ocean.

Documentele vremii, în special paginile publicației „Foaia Poporului” din perioada 1900-1914, reconstituie o epopee a curajului, a suferinței și a adaptării. Mii de sibieni au plecat în America, în acea perioadă, iar poveștile lor de viață au fost publicată în ziarele vremii.

Citește și: 

47 de ani de la marele cutremur. Sibienii reconstruiesc Zimnicea și un fake-news din ”Epoca de aur”

Ciobanii din Montana: Între dolari și singurătate

Una dintre cele mai fascinante mărturii despre viața românilor sibieni în America vine din anul 1912, din statul Montana. Aici, o comunitate de ciobani din Mărginimea Sibiului, în special din Poiana, și-a găsit o nouă casă temporară.

George Suciu, un poienar aflat în al treilea an de ședere în SUA, scria redacției „Foaia Poporului” că aproape trei sute de ciobani din satul său păzeau turme imense pe câmpiile americane.

”Chiar numai din Poiana Sibiului suntem aproape trei sute de ciobani păzind turme mari de oi pe aici, prin statul Montana. Și ne plătește simbrie foarte bună, 40 dolari (200 coroane austriece) pe lună.

Așa și eu am intrat în al treilea an de când mă aflu pe teritoriul Statelor Unite din America. Vă mulțumesc pentru sprijinul ce mi l-ați dat. Că mă gândesc de multe ori la iubita mea patrie, că ce se mai întâmplă prin ea, dar până acum nu puteam afla nimic”, scria poienarul.

Se plângea însă de singurătate.

”Noi pe aicea o ducem bine, numai singurătatea aceasta e neplăcută pentru noi aicea, păzind turme mari de oi, două-trei mii de oi într-un ciopor și numai un cioban singur la fiecare ciopor. Dar așa unii dintre noi mai cetim jurnale de ne mai trece de urât prin aceste pustișaguri. E rău că prea puțini dintre românii noștri cetesc jurnale”, transmitea George Suciu din Poiana, acum în Lewis-Montana. Mesajul lui a apărut în ”Foaia Poporului” din 1903.

În 1907, ziarul scria cum a trecut Crăciunul din acel an printre sibienii din America.

”Cu inima întristată îmi aduc aminte că se apropie sfintele sărbători, și ce frumoase și mulțumitoare sunt, cu deosebire la aceia cari au fericirea de a le petrece în străvechiul nostru pământ, pe care martirii noștri strămoși l-au stropit cu scump sângele lor.

Însă nouă, acestora pe cari soarta fatală ne-a aruncat în această străinătate și ne-a depărtat de sânul țării noastre, cum se despart răsăriturile de la apusuri, sărbătorile mari și sfinte ne par că ar fi numai niște visuri.

Deoarece noi, risipiți prin mai multe colțuri ale Americii, cari nu avem preoți, nu auzim sfânta și Dumnezeiasca slujbă, nu auzim cântându-se cântarea cea dulce a praznicului: „Hristos se naște, măriți-L…”.

Noi nu auzim propovăduind-se cuvântul lui Dumnezeu, suntem ca niște oi pierdute ale turmei lui Israil, ce pasc departe de restul turmei, neauzind glasul păstorului.

Dintre noi, de bună seamă că partea cea mai mare va petrece sfintele sărbători prin fabrici și pe la diferite lucruri, ba poate că mulți nici nu mai știm când este ”Crăciun”, ”Anul nou” sau ”Boboteaza”.

Adevărată e zisa plugarului din poezia ”Movila lui Burcel”: „Că săracul n-are soare / Nici zile de sărbătoare / Și tot zile lucrătoare.””, transmitea un sibian stabilit în South Sharon.

Citește și:

Nunta în Sibiu, acum 400 de ani. Sașii au făcut o lege a decenței: se mânca doar varză cu carne, o friptură, alte două feluri de mâncare gătită, orez și pâine cu cașcaval

Înmormântare în America

Un sibian din Săsăuși a murit în 6 august 1905 în halele Carnegie, după ce a căzut de la 22 de metri înălțime. Un bărbat, Vasile Greavu din Topârcea, funcționar de bancă în SUA ”a alergat împreună cu Aurel Moldovan din Ocna Sibiului în toate părțile pentru a pregăti cele de lipsă pentru înmormântare. Domnul Greavu, care este sprijinul și ajutorul nostru aici, a scos de la »Companie« 75 dolari spese de înmormântare”, scrie sibianul.

”Actul funerar s-a săvârșit foarte frumos și anume: Sicriului, frumos îmbrăcat în barșon negru așezat într-un car frumos funerar, i-a urmat trăsura cu cei mai de aproape, după care încă alte 10 trăsuri cu femei și bărbați participanți la înmormântare.

Ajunși în sunetul clopotelor la biserica cea mare catolică, unde mortul a fost dus de 4 oameni din Săsăuși, înlăuntru s-a făcut slujba cuvenită de preot, din care însă, durere, nu am înțeles nimica, fiind în limbă străină.

Lacrimi însă a stors din ochii tuturora cuvântarea ținută de stimatul domn Greavu în dulcea limbă românească, după care domnia sa, ca foarte bun cântăreț, ajutat de alții a cântat cântările funerare uzuale, sfârșindu-se cu ”În veci pomenirea lui„.

Banii rămași de dânsul în sumă de 1.100 coroane, cari au fost depuși în bancă, au fost trimiși de dl. Greavu: 800 cor. la Scaunul orfanal în Sibiu pentru băiat, iar 300 coroane la soția răposatului, luând în considerațiune că cu câteva zile înainte de moarte răposatul a trimis soției sale alte 300 coroane.

Acum se așteaptă o plenipotență de la soție și o speranță prin ajutorul dlui Greavu, căruia i s-a și promis ca să dea ”Compania” un ajutor de 400—600 dolari rămașilor; am fost împreună cu dl Greavu la prezidentul fabricii, care a și promis.

Sunt foarte recunoscător dlui Greavu, care ca unicul român la o astfel de frumoasă slujbă în America, nu pregetă a sta tuturora în toate afacerile la dispoziție. Iar fraților de aici le doresc ca să-mi ferească Dumnezeu de ce nu a ferit pe nenorocitul și mult regretatul meu frate, Ioan Miclea, din Săsăuși (comit. Sibiu)” scria omul din Wooster Ohio.

Citește și:

Istoria lagărului de la Sibiu. Detalii despre dezarmarea și trierea românilor ajunși în ”carantina morală și sanitară”, de după Primul Război Mondial

Numele sibienilor care l-au ajutat pe Ioan Braghia din Avrig, bolnav în SUA

O altă poveste tristă vine din Chicago. Ioan Braghia din Avrig se îmbolnăvește în Statele Unite. Prin intermediul românilor se reușește să se strângă bani pentru a se ”doftori” acasă.

”Așa un patriot al nostru, Braghia Ioan din comuna Avrig, plecând de acasă în 27 Decemvrie 1904 și lucrând în fabrică o lună și jumătate, l-a prins o boală îndelungată, chinuindu-se prin bordeiuri și două luni în spital și nu s-a putut vindeca. Rugându-se de frații noștri Români, i-am strâns 17 dolari 65 cenți, din care i-am dat ca să se reîntoarcă în patrie pentru vindecarea boalei.

Românii buni de suflet, cari au contribuit la această sumă sunt următorii: Constandin Bucurenciu 20 cenți, Nicolae D. Dănilă 10 cenți, George Iacob 20 cenți, George D. Onica 20 cenți, toți din Brad; Sim. Stropiția 10 cenți, Daia Săsească; Nic. A. Marcu 20 cenți, Scoreiu; George Coțofanu 50 cenți, Petru Gavrilă 1 dolar, Simion Luculețiu 1 dolar, Constantin Coțofana, Nichita Luca, Ioan Berghia, Ilie Berghia, câte 50 cenți, Vasile Roman 25 cenți, Ilie Gavrilă, Dionisie Bratu, Vasile Coțofana, câte 50 cenți, toți din Avrig; Nicolae Rociu 50 cenți, Bradu; Dumitru Șandru 25 cenți, Dostat; Longhin Drăgan 20 cenți, Galeș; Ilisie Șandru 20 cenți, Galeș; Lazar Barbu 25 cenți, Dostat; Andronic Purția 20 cenți, Galeș; Nicolae Fălămașiu 25 cenți, Dostat; Gligor Coman 20 cenți, Șulea Română; Nicolae Hurubean, Veștem; Ioan Fulicu, Scoreiu; Ioan M. Fulicu, Scoreiu, câte 25 cenți; Candu Halmaghi 25 cenți, Nic. Calvin 25 cenți, Miron Halmaghi 20 cenți, toți din Scoreiu; Constantin Stoica 20 cenți, Cârțișoara; Ioan Purcoiu 25 cenți, Simion Crăciun 25 cenți, Toader Moldovan 5 cenți, Vasile Moga 15 cenți, toți din Lăscud; Nicolae Șofronea 10 cenți, Ioan Șofronea 10 cenți, Moise Rogozea 25 cenți, toți din Drăguș; Ioan Marcu 1 dolar, Nic. Răduțiu 1 dol., Nicolae Postea 25 cenți, toți din Avrig; George N. Lungu 25 cenți, Simion Pampu 15 cenți, Dionisie Halmaghi 15 cenți, Vasile Găinariu 25 cenți, David Harmini 20 cenți, toți din Scoreiu; Ilie George 1 dolar, Petru Ioan 25 cenți, Lazar Cute 10 cenți, Simion Tale 10 cenți, Anghel Ristea 25 cenți, Vasile Stoian 25 cenți, Anghel Lazar 25 cenți, Filip Chiro 10 cenți, Pavel Teșmeleu 10 cenți, Nicolae Bojinu 10 cenți, Petru Ioan 50 cenți, Sârbi din Macedonia; George Stoica, Dej, 20 cenți; Dionisie Ciunga 20 cenți, Iosif Pasia 25 cenți, Ioan Rolan 10 cenți, toți din Scoreiu; Leana Batista 20 cenți, Alexandru Batista, Gelli Vitale, Seli Mancino, Euicideo Canmanseteo, Antonio Garbane, câte 10 cenți, italieni. Suma de 17 dolari 65 cenți”, scrie în ziar Constantin Bucurenciu din Brad.

În același an, se anunța că Consistoriul român din Sibiu ”s-a îngrijit și de credincioșii români gr. or. din Indiana Harbor (America) trimițându-le preot pe părintele Ioan Tatu din Țichindeal.

Citește și:
Emigrarea sibienilor în America, în anii 1900: biletul de vapor costa cât se câștiga într-un an. Alături de brașoveni, sibienii erau cei mai organizați români. Povestea lui Sâle Șerbu

De ce plecau sibienii în America: sărăcia, propaganda și armata

Motivele care i-au determinat pe transilvăneni să plece în America au fost în primul rând economice, scrisorile trimise de primii sosiți familiilor și rudelor din țară, publicitatea companiilor de transport maritim și dorința de a scăpa de armata imperială, scrie Bianca R. Karda de la Biblioteca ASTRA din Sibiu în studiul ”The emigration of some Romanian villagers from Sibiu county in The U.S.A., reported by Transylvanian press of 1900-1914”.

”Motivele economice erau: sărăcia, datoriile, casele ipotecate la bănci, lipsa pământului din cauza creșterii populației. În primul rând, voiau să câștige suficienți bani pentru a cumpăra pământ la întoarcere.

Venitul anual al unui țăran român din Transilvania era de până la 300 de coroane austro-ungare, echivalentul prețului maxim al unei călătorii cu vaporul spre America.

Această generație de primi imigranți este numită de istoriografia modernă generația „o mie și călătoria dus-întors”, o expresie pe care și-au asumat-o ei înșiși. Scopul lor era să economisească o mie de dolari din ceea ce sperau să câștige acolo și să poată plăti biletul de întoarcere.

Trebuie să explicăm ce înseamnă acea mie de dolari în zilele noastre. Cursul de schimb este de aproximativ 30 la 1, deci 1000 de dolari de acum o sută de ani echivalează cu 30.000 de dolari în prezent.

Prețul terenurilor crescuse în ultimii patruzeci de ani, raportul dintre capitalul investit în terenuri și profitul obținut nu era favorabil țăranilor, creditele pentru agricultură nu erau profitabile, iar prețul cărnii crescuse și el. Ei trimiteau bani din America creditorilor lor.

În 1902, ministrul afacerilor interne austro-ungare, Szell Kalman, a trimis un document tuturor autorităților, în care anunța că le-a recomandat anterior tuturor funcționarilor de la poștă și telegraf să preia toate apelurile din SUA și să confisceze scrisorile care încurajau imigrația.

În 1913, problema emigrării a fost discutată de comisia bugetară a guvernului imperial de la Viena. Dezbaterile au durat cinci săptămâni, concluzia fiind că sărăcia era principalul motiv al emigrării și că fenomenul nu putea fi oprit.

Citește și:

Viața românilor înainte de Unirea din 1859: ”În aceste vizuini subpământene nu e nicio oală, niciun vas. Se culcă îmbrăcaţi în hainele pe care nu le scot niciodată de pe ei”

Bani pentru cei care convingeau românii să plece în America

Agenții companiilor de transport maritim trimiși în Europa de Est pentru a promova biletele de vapor călătoreau prin sate și făceau propagandă pentru emigrare. Cu toate acestea, autoritățile locale încercau să-i descurajeze.

Unele agenții de recrutare veneau în satele transilvănene oferind locuri de muncă și călătoria în America. Una dintre cele mai cunoscute companii aparținea unui bancher german pe nume Missler și avea sediul în Bremen.

”Acești agenți își recrutau clienții din orașele mai mari ale Imperiului, de exemplu, se plimbau prin Viena, în locuri publice, purtând o șapcă cu sigla companiei pentru care lucrau, și abordau tineri întrebându-i dacă sunt interesați să plece în America, oferindu-le și biletul de vapor.

Pentru fiecare persoană recrutată, agentul câștiga aproximativ 20 de coroane ca comision de la compania care îl angajase. Mulți agenți erau evrei”, notează Biana R. Karda.

Fuga de armată. Serviciul militar dura 2 ani și de regulă era la infanterie

Dorința de a scăpa de serviciul militar („slujba pentru regate”, adică monarhia dualistă austro-ungară) și de a evita înrolarea, mai ales în contextul iminentei Primului Război Mondial, a fost un alt motiv care i-a determinat să părăsească țara.

În 1912, câțiva tineri au încercat să scape de armată prin emigrare. Examinările medicale pentru recrutare nu mai erau atât de stricte, deoarece era nevoie de un contingent mai mare de soldați.

Atunci, unii agenți de recrutare au profitat de această situație și i-au îndemnat pe unii tineri să se sustragă rigorilor recrutării și să emigreze fără pașapoarte, deci ilegal. Serviciul militar în infanterie pentru care fuseseră recrutați dura doi ani, dar se pare că acest lucru îi speria. Acest lucru putea avea consecințe grave pe termen lung, deoarece odată întorși în țara natală, erau supuși unor pedepse militare severe (prin legea marțială).

Citește și:
O familie de sibieni deține peste 100 de proprietăți în SUA. ”Am reușit, la fel ca majoritatea românilor care au ajuns aici” Interviu cu Horațiu Wesser

Cum se pleca. ”Un mort viu, care nu va fi îngropat”

Plecarea de lângă familii pentru a emigra era sfâșietoare, scrie Bianca R. Karda.

O descriere din presa vremii are o doză de tragism similară cu teatrul antic grecesc: este descrisă în detaliu plecarea unui sătean din Transilvania natală, unul dintre numeroșii tineri aflați în floarea vârstei, care era pe punctul de a pleca în necunoscut.

”Cu această ocazie, el a fost urmat de întregul sat într-un ritual foarte trist, asemănător unei înmormântări: „… un mort viu, care nu va fi îngropat, ci va fi un străin în cea mai îndepărtată țară străină”.

Bietul om nu voia să plece, fiind așteptat de familia sa, de rude și… de întregul sat. Și-a petrecut ultimele ore înainte de plecare în taverna satului, luându-și rămas bun de la prieteni. Mai întâi s-a îmbrăcat în „haine germane”, apoi a sărutat pământul din grădina sa, și-a luat rămas bun de la vitele din grajd, a băut apă din fântână, a sărutat icoanele de pe pereți, a făcut semnul crucii și s-a urcat în căruța care îl aștepta în fața casei împreună cu soția, copiii și mama sa.

Frații, rudele și prietenii săi s-au urcat într-o altă căruță, iar un mare convoi de oameni a urmat căruțele – o întreagă procesiune”, se precizează în studiu.

Crâșmarul din Sibiu care și-a plătit datoriile trimițând bărbați în America

Obținerea pașaportului era o sarcină dificilă, imigranții le obțineau fie de la birourile „solgabiro” – niște funcționari administrativi care aveau birouri în marile orașe ale Imperiului, inclusiv Sibiu –, fie de la birourile administrației locale.

Pentru a reduce valul de imigranți, ministrul Afacerilor Interne a emis o lege care stipula că guvernatorii locali și căpitanii de poliție puteau elibera pașapoarte celor interesați de emigrare, dar numai dacă plăteau o taxă pentru a fi scutiți de serviciul militar. Această taxă trebuia plătită pentru toți anii de valabilitate a pașaportului.

”Dar sursele noastre ne dezvăluie că majoritatea au plecat fără pașaport, în principal pentru că autoritățile americane nu cereau acest document la sosire, biletul de vapor fiind suficient. Acest mod de a emigra era ilegal, iar cei care încercau să treacă granițele Imperiului se expuneau riscului de a fi prinși de autorități și arestați sau amendați.

De exemplu, un proprietar de tavernă german din Sibiu, pe nume Daniel Rehner, lucra pentru compania lui Missler, având deja antecedente la poliția locală. El urma să trimită 7 persoane din Gura Raului, 4 din Nucet și una din Orlat. Fiecare dintre ei a plătit agentului o comision de 8 coroane. Se specula că, deoarece au comandat „haine germane” de la croitor pentru a le purta doar cu această ocazie, croitorul era și el implicat în această afacere, primind un bonus suplimentar pentru haine. Cei din Nucet plecaseră deja, dar ceilalți au fost opriți în gara din Sibiu, percheziționați și li s-au confiscat banii, biletele de tren și alte documente, cu excepția pașapoartelor. De asemenea, ghizii care îi transportau cu căruțe până la graniță, când au fost prinși, au fost arestați sau amendați”, se precizează în analiză.

”Aici trebuie doar să plătești, dar nu știi pentru ce. Nu îți explică nimic”

Urma apoi un drum lung, din care nimeni nu știa sigur că va reuși să iasă viu.

”Nava britanică „Carpathia” (aceeași care a fost chemată în ajutor când s-a scufundat Titanic) pleca în fiecare lună din Europa spre America, din portul Fiume de la Marea Adriatică, iar prețul călătoriei era de 180 de coroane.

Uneori pleca mai târziu decât era programat, iar pasagerii trebuiau să aștepte, pe lângă călătoria lungă și obositoare cu trenul, încă una sau două zile până la îmbarcare, ceea ce îi epuiza sau, în cele din urmă, le reducea numărul (fie mureau pe drum, fie erau respinși la sosirea în America din cauza bolilor).

Modul în care erau tratați imigranții în portul Fiume era umilitor.

Un bărbat i-a scris soției sale: „De îndată ce am ajuns în Fiume, ne-au tratat cu brutalitate. Aproximativ patru mii de pasageri au fost înghesuiți într-o cameră murdară, unde nu erau scaune… Dacă cineva vrea să plece în America, nu ar trebui să o facă din Fiume, ci mai bine să rămână acasă. Aici trebuie doar să plătești, dar nu știi pentru ce. Nu îți explică nimic””, scrie Bianca R. Karda.

Perioada cu cei mai mulți imigranți români este între 1905-1907

Imperiul Austro-Ungar a furnizat Statelor Unite cele mai multe imigranți dintre toate țările în 1904 și 1905, aceștia aparținând mai multor grupuri etnice din Imperiu: maghiari, slovaci, germani, polonezi, români, ruteni, evrei.

Din 1899, grupul etnic românesc a avut propria rubrică în rapoartele oficiale ale Biroului de Imigrare. Până în 1900, se estimează că numărul imigranților români în America nu depășea 1000 de persoane. Până în 1905, statisticile erau încă vagi în ceea ce privește zonele din care proveneau românii, fiind specificat doar numărul lor, însă un raport din 1903 precizează și acest aspect.

Perioada cu cei mai mulți imigranți români este între 1905-1907, ceea ce implică o atenție sporită pentru acest grup etnic și gruparea lor pe zone de proveniență: Austria (adică Bucovina) și Ungaria (adică Transilvania), ponderea covârșitoare aparținând celor din Transilvania, mult mai puțin celor din Bucovina și din vechiul Regat.

Dintre cei din România, majoritatea erau evrei.

Numărul oficial al imigranților români până în 1912 este de aproximativ 102.000, dintre care peste 33.000 s-au întors în România (aproximativ 30%), aproximativ 68.000 s-au stabilit acolo, plus etnia română care trăia în Ungaria, care a emigrat și ea, astfel încât nu se poate stabili un număr foarte precis, poate între 80.000 și 100.

Recensământul din 1910 înregistra 87.724 de persoane de origine română, născute sau având părinții născuți în România, majoritatea fiind născuți în România (75%). Aceeași sursă statistică relevă că, în 1910, erau 42.277 de imigranți care aveau limba română ca limbă maternă, proveniți din Transilvania, din România antebelică și din alte locuri. Românii reprezentau între 1903-1914, 21,3% din numărul total al imigranților din fosta Ungarie în America.

Cum s-a ajuns de la Ion Zaharia, la John Landman

Unele situații  au devenit anecdotice din cauza comunicării defectuoase între funcționarii Departamentului American de Imigrare de pe Insula Ellis și imigranții abia sosiți, care nu vorbeau engleza.

„Stră-străbunicul unui american pe nume John Landman, care a venit din România în jurul anului 1890, nevorbind engleza, fiind întrebat de șeriful care se dusese la staulul său de oi cine era, bărbatul, neînțelegând prea bine ce voia șeriful… a răspuns cu toate cuvintele pe care le știa în engleză, John, pentru că auzise că așa îi spuneau în loc de Ion și land, man pentru a preciza că era proprietarul acelui loc. Șeriful a scris John Landman, deși numele bărbatului era Ion Zaharia.

Majoritatea acestor imigranți plecaseră cu gândul de a se întoarce. Dar doar aproximativ o treime s-au întors, ceilalți s-au adaptat și au format viitoarea comunitate românească din Statele Unite ale Americii, integrându-se bine în construirea unei țări a cărei industrie era în plină dezvoltare.

Românii, ca și ceilalți imigranți, au adus o contribuție deplină la construirea autostrăzilor, podurilor, căilor ferate, zgârie-norilor, au lucrat în mine, turnătorii și fabrici de oțel, devenind în timp parte a poporului american.

Citește și: 

De ce e Copșa Mică de fapt mare și cât e Bogatul Român de sărac. Plus numele schimbate ale unor localități din Sibiu

Cele 129 de lacuri și bălți ale Sibiului: Agricultură pe timp de pace, loc de pedeapsă pentru vrăjitoare și spațiu de apărare pe timp de război. Cum arăta Sibiul în urmă cu peste 300 de ani

Nunta în Sibiu, acum 400 de ani. Sașii au făcut o lege a decenței: se mânca doar varză cu carne, o friptură, alte două feluri de mâncare gătită, orez și pâine cu cașcaval

VIDEO Imagini de la construcția Hidrocentralei Sadu V. Este primul baraj din beton arcuit din România

Cum era Sibiul văzut de bucureșteni, la 1900: ”Toţi bălai, toţi cu ochii albaştri, toţi chipeşi”. ”O regulă și o curățenie cum rar se pot vedea în alte părți”

Cine au fost primii imigranți italieni care au ajuns în Sibiu, acum 172 de ani. Veneau din zona Tirolului și erau obligați să lucreze în oraș minim 2 ani. Cântecele lor vorbesc despre Sibiu

Școala în Sibiu, în urmă cu fix 140 de ani: La 12,30 se servea supă și carne de vită. Se studia religie, morală, română, maghiară, matematică, legumărit și economia casnică

Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii

Sibiul avea port în urmă cu 319 ani, cu peste 20 de ani înainte ca Bega să devină navigabilă. Așa s-au adus în oraș piatra de la Gura Râului și varul din Poplaca