Vă prezentăm mai jos o selecție a princpalelor știri ale zilei:
Trei asocieri vor să reamenajeze parcul Sub Arini
Total NSA, Ro-Verde Landscaping și MBX Business Struct. Acestea participă și la licitația pentru zonele verzi din cartierele Vasile Aaron și Tineretului.
Mai întâi sibianul, apoi turistul
Strategia de Dezvoltare a Destinației Sibiu 2026-2036 a fost prezentată, în premieră, la sfârșitul lunii mai, în fața unui public format din cercetători din nouă țări europene, reprezentanți ai industriei HoReCa, hotelieri, parteneri din sectorul financiar și membri ai comunității locale.
Ce facem în luna iunie, la Sibiu?
FITS, Focus Festival, Lavanda Fest, retro party, folk la mocăniță și drumeții Luna iunie aduce la Sibiu o mulțime de activități de care ne putem bucura.
Nicio ofertă pentru punctul de belvedere pe vârful Bătrâna.
Reconstituirea Affrei de Salzburg a fost posibilă datorită descoperirilor arheologice realizate în Catedrala Evanghelică din Piața Huet.
Radu Vancu, membru în CA al ICR. Președinte este Corina Încrosnatu, votată de PSD și AUR
„Sper să putem construi acolo o majoritate pro-europeană” Senatul a numit marți, în plen, noua conducere a Institutului Cultural Român, fiind votați Corina Încrosnatu ca președinte, Adriana Gae și Attila Weinberger – vicepreședinți și 14 membri pentru Consiliul de conducere al instituției.
„Să existe un echilibru în distribuția banilor”.
Via Transilvanica: O bornă dedicată cosmonautului Dumitru Prunariu va fi dezvelită la Mediaș
O bornă comemorativă dedicată cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a călătorit în spațiul cosmic, va fi dezvelită joi, 4 iunie, la Mediaș, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Tășuleasa Social, alături de Alin și Tiberiu Ușeriu.
Rheinmetall anunță contracte de 5,7 miliarde euro cu armata română
Producătorul german de armament Rheinmetall a anunțat marți că a semnat contracte în valoare de 5,7 miliarde de euro cu armata română, pe care le-a descris drept „cel mai mare pachet de contracte internaționale din istoria recentă a companiei”.
Muzeul de Istorie a Farmaciei din Sibiu se redeschide
„În România sunt doi experți în domeniul istoriei farmaciei. Unul dintre ei e la Sibiu”.
7.500 de vizitatori la Târgul de Jucării din Muzeul Astra
„Pentru cei mari a fost o întoarcere emoționantă la cei mai frumoși ani” 7.500 de vizitatori au ajuns în Muzeul Astra, la Târgul de Jucării, eveniment ajuns la ediția cu numărul 19.
Amenzi de peste 302.500 de lei date de polițiști în minivacanță
Au fost emise 9 ordine de protecție În perioada 29 mai – 01 iunie, peste 150 de polițiști au acționat zilnic, fiind organizate 42 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, reducerea riscului rutier, depistarea persoanelor urmărite și protejarea cetățenilor, transmit marți reprezentanții Poliției Sibiu.
Elevii de la Brukenthal au participat la sesiuni de consiliere și prevenire a fumatului
„Este esențial să le oferim informații corecte” Elevii Colegiului Național Samuel von Brukenthal au participat la sesiuni de consiliere și prevenire a fumatului, în cadrul campaniei „Respiră Liber”, transmit marți reprezentanții Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Schimb de experiență la Berlin pentru trei educatoare
Trei cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 33 din Sibiu au participat, la finalul lunii mai, la un schimb de experiență desfășurat la o grădiniță din Berlin, Germania.
Deschiderea Transfăgărășanului, preconizată pentru a doua jumătate a lunii iunie
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov publică imagini cu deszăpezirea de pe Transfăgărășan.
Pensiunea Dealul Verde din Porumbacu de Sus, scoasă la vânzare
Proprietari: Este nevoie de tineri Pensiunea Dealul Verde din Porumbacu de Sus se vinde.
41 de medalii și premii pentru tinerii de la Casa de Cultură a Studenților Sibiu
Director: „Sunt rampa de lansare pentru performanțe și mai mari”.
Tranzacție de 46 de milioane de euro
Cu gândul la gazele din Marea Neagră, administrația Romgaz a decis preluarea Azomureș.
Procurorii critică proiectul noii legi a salarizării
Procurorii sibieni se alătură unui demers național al magistraților care se opun proiectului noii legi a salarizării, despre care spun că va genera o serie de anomalii, dacă va fi adoptat.
Primăria Sibiu scoate la concurs un teren de 338 mp în Cartierul Tineretului
Cererile se pot depune începând de astăzi, 2 iunie. Primăria Sibiu organizează un concurs de dosare pentru un teren în Cartierul Tineretului, devenit vacant după ce beneficiarul inițial a renunțat la el.
VIDEO Ce spun jucătorii Hermannstadt după retrogradare
„Se numește dezastru”. ”Ne-am blocat. Nu am arătat nimic, am fost zero barat”. ”O echipă și un oraș ca Sibiu merită să fie în prima ligă”.
Procesele din Sibiu și Mediaș vor fi suspendate, cu excepția urgențelor, până la sfârșitul săptămânii
Generalul Gheorghiță Vlad, pus sub acuzare de DNA
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a prezentat, marți, la sediul Secției militare din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a fi audiat de procurori, informează Agerpres.
Profit de peste 77 de milioane de lei pentru compania Therme Nord din Sibiu
Societatea care administrează complexul de relaxare de lângă București – 327,8 milioane de lei cifră de afaceri netă și un profit net de 77,96 de milioane de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dl. Hunyadi afirmă că „sibieni iubesc fotbalul”. Această afirmație trebuie dovedită. Eu văd o medie de 4000 de spectatori la…
Dupa pofta voastra nelimitata ati vrea ca tot bugetul tarii sa va fie dat voua in salari.
Nu acum s-a decis soarta voastră!Ați jucat la întâmplare, tot campionatul,fără idei și fără ambiție. Ați risipit punctele de acasă…
1200 de copii au întrat gratuit în muzeu?Da,dar nu singuri.Au întrat cu cel puțin 1200 de părinți care au plătit…
OMV vinde gazele din Marea Neagra austriecilor si ungurilor.Romania nu-si poate exprima dreptul de preemtiune deoarece avem guvern interimar si…














Lasă un răspuns