Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri ale zilei de luni, 20 iulie.
Tribunalul Sibiu: Depășirea vitezei legale pentru doar câteva secunde nu anulează amenda
Tribunalul Sibiu a stabilit, printr-o decizie definitivă, că durata în care un șofer este surprins de radar circulând peste limita legală de viteză nu are relevanță pentru existența contravenției. Judecătorii au arătat că o înregistrare de doar câteva secunde este suficientă pentru a dovedi abaterea, dacă viteza a fost măsurată cu un aparat omologat și verificat metrologic.
Recent ales președinte al Comisiei Naționale de Arheologie, profesorul sibian Ioan Marian Țiplic vorbește într-un interviu amplu pentru Turnul Sfatului despre o breaslă care, spune el, funcționează pe o legislație neschimbată din anul 2000 și în care „arheologia ca profesie nu există”, pentru că lipsește un organism care să o apere și să o reprezinte. Profesor de Istorie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), Țiplic explică principalele provocări din arheologia românească, inclusiv despre „marele elefant din încăpere”, cum este numită arheologia privată, dar și despre subfinanțarea cronică a domeniului, unde cercetarea sistematică e susținută la nivel național cu sume pe care le numește derizorii.
Termenul de șase luni pentru execuția lucrărilor de modernizare a Căii Șurii Mari nu mai poate fi respectat, din cauza lucrărilor apărute între timp la rețelele de gaze și energie electrică.
O femeie în vârstă de 71 de ani a suferit o intoxicație cu fum într-un incendiu izbucnit luni la o casă de locuit din Piața Aurarilor, incendiu care s-a extins la alte construcții învecinate, pe o suprafață de aproximativ 300 mp.
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat la finalul săptămânii trecute că sunt necesare măsuri de sprijin pentru sectorul HoReCa, care se confruntă cu o perioadă dificilă, pe fondul scăderii consumului. El a comparat această perioadă cu cea a a pandemiei de Covid – 19. În acest context, am întrebat manageri din HoReCa sibiană care ar fi principala soluție care i-ar putea ajuta în aceste momente în care, spun unii dintre ei, aproape că e nevoie să aduci bani de acasă ca să poți să-ți susții afacerea.
Un tânăr fotograf din Sibiu vrea să se facă cunoscut, dar fără să-și arate chipul. lemonboi_project: „Am ales anonimitatea pentru ca atenția să fie 100% pe lucrare, nu pe mine”
La 21 de ani, un tânăr din Sibiu, pasionat de fotografie, călătorește prin diferite țări precum Spania, Anglia sau Italia și a dezvoltat proiectul independent lemonboi_project. Prin acesta, băiatul și-a dorit ca numele său să rămână anonim, chipul lui să fie lăsat în spatele camerei și să se prezinte în fața oamenilor doar cu fotografiile pe care le face.
Extinderea pavilionului chirurgical al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, proiect menit să scurteze timpul de intervenție pentru pacienții aflați în stare critică și să creeze circuite noi în blocurile chirurgicale, rămâne fără constructor. Licitația pentru proiectare, verificare tehnică, asistență tehnică și execuția lucrărilor, estimată la aproape 11,5 milioane lei fără TVA, a fost anulată.
„Când cei mai mulți își petreceau după-amiaza alături de familie, în același timp, peste 25 de pompieri sibieni au pornit spre un incendiu care avea să le pună la încercare fiecare strop de energie”, își încep pompierii sibieni descrierea intervenției de duminică după-amiaza.
Fermierii din Sibiu se confruntă simultan cu trei blocaje – nu pot exporta ovine și caprine în viu, nu le pot vinde sau muta liber în interiorul țării și trăiesc într-un județ inclus integral într-o zonă suplimentară de restricție, după ce un focar de Pestă a Micilor Rumegătoare a fost confirmat în județul vecin, Mureș.
Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare a imobilului Maria Tereza de pe str. Gladiolelor, nr. 4 și nr. 6, anunță luni reprezentanții administrației locale. Acesta a fost încheiat cu asocierea de firme Total NSA AG Construct SRL Sibiu & Real Deco SRL București & Pro Hart Group SRL Sibiu. Valoarea lucrărilor este 47,5 milioane lei, iar termenul de execuție a acestora este de 18 luni.
Un bărbat din Sibiu, participant la evenimentul Târgul de Fete de pe Muntele Găina, a fost rănit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce se afla într-un cort peste care a intrat un vehicul care nu a fost asigurat corespunzător, scrie Agerpres.
Circulația pe sensul de mers Sibiu – Sebeș al autostrăzii A1 se închide în noaptea de luni spre marți în intervalul 00:00 – 02:00 în vederea instalării unui panou cu informații variabile, anunță reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, într-o postare pe pagina de Facebook.
La începutul lunii august, turiștii care ajung la Hoghilag, vor avea parte de două weekend-uri în care se vor bucura de Sărbătoarea Tuberozelor, în 1 și 2 august, respectiv 8 și 9 august.
Cosmin Zuleam, care a primit 30 de ani de închisoare în primă instanță pentru uciderea omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, a depus la Înalta Curte de Casatie și Justiție o cerere de strămutare a dosarului aflat în stadiul de apel, la Curtea de Apel Alba Iulia. Primul termen a fost stabilit pentru data de 23 septembrie 2026.
Pregătirile pentru Prologul Red Bull Romaniacs vor aduce restricții de circulație și de parcare în centrul Sibiului începând de vineri, 24 iulie. O parte din Bulevardul Corneliu Coposu va rămâne închisă până miercuri dimineața, pentru desfășurarea Prologului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Domnule Redactor, Ne aducem aminte de acest articol al dumneavoastra? https://www.turnulsfatului.ro/2019/05/03/firma-din-sibiu-acuzata-de-dnade-spalare-de-bani-un-ministru-si-un-secretar-de-stat-in-dosar-140673/ „Firmă din Sibiu, acuzată de DNA de spălare de…
Nu-i chiar asa de grav, stim cu totii ca nu dati bon atunci cand se plateste cash si ati mai…
Cred ca lacomia patronilor a dus la asta. Este absolut socant ca o ciorba a ajuns sa coste de la…
multumim ca stim acum pe cine sa injuram: Martin Freinademetz plus pe cei din administratia locala care aproba mizeriile astea!
*** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)













Lasă un răspuns