Marţi,
14.05.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Unelte gratis pentru sibienii care vor să îngrijească spațiile verzi din jurul locuinței. 1000 de lei pe scara de bloc

Unelte gratis pentru sibienii care vor să îngrijească spațiile verzi din jurul locuinței. 1000 de lei pe scara de bloc

Sibienii vor primi gratuit echipamente și ustensile necesare pentru întreținerea spațiilor verzi. Acest lucru este posibil prin campania „Oameni gospodari”, inițiată de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) și KeepCalling, prin fundația KeepGiving.

Pentru a sprijini sibienii gospodari, AIOS lansează o campanie finanțată de KeepCalling prin fundația KeepGiving, prin care oferă sibienilor, persoane fizice sau asociații de proprietari, echipamente și ustensile necesare pentru întreținerea spațiilor verzi.

„În această perioadă, sibienii și-au făcut un obicei în a planta trandafiri ori a tunde iarba de pe spațiile verzi din jurul blocurilor, de multe ori acest obicei devenind o formă de socializare între vecinii gospodari. Vecinul de la parter scoate furtunul de apă pe geam, cel de la etajul unu aduce hârlețul, iar un altul pune la dispoziție foarfeca cu care toaletează gardul viu”, transmit reprezentanții AIOS într-un comunicat de presă.

Sibienii pot alege produsele de care au nevoie

Pentru a răspunde nevoilor sibienilor, fiecare dintre aceștia își poate alege echipamentele și ustensilele de care are nevoie pentru întreținerea spațiilor verzi din jurul blocului în care locuiește, în funcție de suprafața spațiului, compoziția vegetației sau complexitatea proiectului de amenajare.

„Gama de produse este largă, astfel că locuitorii își pot alege de la hârleț, greblă, stropitoare sau furtun de grădină, până la echipamente electrice precum trimmer cu acumulator ori mașină de tuns iarba. Bugetul alocat este de 1000 lei pentru fiecare scară de bloc, acesta putând varia în funcție de nevoile din teren”.

Cum primesc ustensilele

Pentru a primi gratuit echipamentele, sibienii trebuie doar să trimită o cerere pe site-ul www.aios.ro/gospodar ori pe WhatsApp la numărul 0756.572.752, după care vor fi contactați de către reprezentanții Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu. Locuitorii vor merge apoi într-un magazin de profil partener de unde își pot alege singuri echipamentele și ustensilele dorite.

Proiectul este finanțat de compania KeepCalling prin fundația KeepGiving, este implementat de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) și se adresează sibienilor care locuiesc la bloc și și-au făcut un obicei în a întreține spațiile verzi din jurul scării. El vine ca răspuns la Regulamentul zonelor verzi din Sibiu, recent aprobat de către Primăria Municipiului Sibiu.

Citește și: Sibiul își actualizează Regulamentul spațiilor verzi, după 22 de ani: locuitorii - invitați să devină colaboratori doar cu obligații

Primarul Sibiului, despre noul regulament al spațiilor verzi: ”stabilește și anumite standarde în domeniu”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus