Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri ale acestui weekend.
Radu Hasan este sibianul care, până la momentul actual, se află pe locul 1 în topul fundraiser-ilor de la Maratonul Internațional Sibiu. Acest lucru înseamnă că, dintre toți alergătorii înscriși la competiție, a reușit să adune cele mai multe fonduri pentru cuza pe care o susține - „Science Museum - Hala interactivă cu experimente”.
Sibiul are un sat de vikingi pe Valea Avrigului. Am descoperit o nouă atracție turistică a județului
Săptămâna aceasta, rubrica Turist în județul tău ajunge pe Valea Avrigului, într-un loc care a fost gândit atât pentru copii, cât și pentru adulți. Cu un concept unic în țara noastră, după cum spun gazdele locației, parcul aduce în atenția tuturor care ajung să-l viziteze trecutul vikingilor, prin crearea unui sat al lor, care, la prima vedere pare că-i fascinează pe cei mici - Panoramic Park Viking Village.
După anunțul Rețelei Naționale a Muzeelor, privind anularea Nopții Muzeelor în acest an din cauze financiare și politice, reprezentanții Muzeului Bisericii Evanghelice C.A. din Sibiu au transmis că vor participa la eveniment. Muzeul care prezintă istoria sașilor din România va fi deschis de Noaptea Muzeelor, vizitatorii având la dispoziție – pe lângă expoziția permanentă – alte două expoziții temporare. Cele două muzee mari din SIbiu - Brukenthal și ASTRA - urmează să anunțe decizia finală.
Octavian Ciocanea a plecat în Dubai în urmă cu 15 ani și a cunoscut acolo un adevărat succes. A părăsit satul natal Șeica Mare, iar în prezent conduce unul dintre cele mai luxoase resorturi din Dubai, care are în administrare 92 de vile. Povestea sa de viață a fost surprinsă în cadrul emisiunii Visul românesc - succes internațional, difuzată de Antena Stars.
A venit la Sibiu din Venezuela și a continuat să aducă în orașul nostru magia care i-a fost alături și l-a ajutat să treacă peste cele mai grele momente din viața sa. Eugenius, un tânăr de 28 de ani, a fost cucerit încă din copilărie de tot ce înseamnă magie și a învățat că cel mai important lucru este să-l facă pe om, prin trucurile pe care le prezintă, să devină parte din povestea lui.
Un total de 30 de ani de închisoare au primit cei cinci sibieni trimiși în judecată într-un dosar de șantaj și trafic de influență. Pedeapsa cea mai grea a primit-o Remus Mihai - 8 ani de închisoare, iar inculpații trebuie să plătească și 20.000 de euro daune morale. Apelul judecat la Curtea de Apel Alba a fost respins, sentința rămânând definitivă.
Asociația Pro Infrastructură a publicat „în premieră națională”, prima filmare aeriană continuă între tunelul Poiana și capătul lotului de lângă Tigveni. Este vorba de traseul pe aproximativ două treimi din totalul celor 37,4 kilometri ai Secțiunii 3 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești dintre Cornetu și Tigveni. Reprezentanții asociației analizează și detaliile birocratice, aminitind că faza de proiectare a tronsonului are o întârziere de mai bine de un an.
Sibianca Sara Hanț, în vârstă de 10 ani, a reușit să impresioneze vineri seara juriul de la Românii au talent și a primit „Golden Buzz!” din partea lui Mihai Bobonete.
Cronică de restaurant - Am găsit restaurantul unde ambalajul e chiar mai bun decât mâncarea
Săptămâna asta am mâncat corespunzător studențește, la un fast-food de pe bd. Victoriei, în imediata apropiere a căminelor, care se numește Tutti. Tutti Pizza, dar mai mult decât doar pizza.
Meteorologii sibieni anunță că vremea se va menține caldă săptămâna viitoare. Joi va fi cel mai cald, atunci când temperaturile maxime vor ajunge între 24 și 26 de grade. În ceea ce privește weekend-ul de Paști, vremea va fi caldă, dar cu posibile averse.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1154
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Client
Acum 2 ore
Turism
Acum 2 ore
CX
Acum 2 ore
Sibienii gazati de noxe si praf, mai ales in lipsa spatiilor verzi din cartiere
Acum 3 ore
Popa Călin