Documentația pentru blocul propus pe malul Cibinului a ajuns la vot în Consiliul Local. Proiectul prevede 22 de apartamente și 40 de locuri de parcare

Documentația de urbanism pentru construirea unui bloc cu funcțiuni mixte pe strada Malului nr. 4, Cibin, se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu din 30 iulie. Proiectul de hotărâre prevede aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru clădirea propusă, care va avea 22 de apartamente, spații comerciale la parter și 40 de locuri de parcare.
Potrivit documentației, noua clădire va avea, la subsol, 34 de locuri de parcare, iar la parter, spații pentru servicii și comerț. Etajele 1 și 2, precum și etajul 3, retras parțial, și etajul 4, retras, vor găzdui 22 de apartamente.
Pe teren există în prezent o clădire, notată drept Corp C1, cu destinația de locuință individuală, cu regim de înălțime subsol și parter, amplasată pe aliniamentul străzii Malului. Aceasta va fi păstrată, iar lângă ea urmează să fie ridicată o a doua clădire, Corp C2.
Citește și Bloc nou, de patru etaje, pe malul Cibinului. Primăria cere părerea sibienilor

Înălțimea maximă a clădirii, măsurată la cornișa superioară a ultimului nivel neretras, nu va depăși 10,20 metri. Măsurată la nivelul retras parțial, înălțimea maximă va fi de 13,60 metri, iar la aticul nivelului complet retras, de 17,70 metri.
Accesul auto și pietonal se va realiza din strada Malului. În total, vor fi amenajate 40 de locuri de parcare, dintre care 34 în subsolul construcției, iar șase vor fi supraterane.
Spații verzi și indicatori urbanistici
Documentația prevede asigurarea de spații verzi și plantate pe cel puțin 20% din suprafața parcelei. Suprafața totală de spații verzi propusă este de 595 de metri pătrați, reprezentând 25% din suprafața terenului, din care 476 de metri pătrați vor fi spații verzi pe sol, de folosință comună, iar 119 metri pătrați vor fi spații verzi drenate și irigate artificial.
Documentația de urbanism, dacă va fi aprobată, va avea o valabilitate de 24 de luni.
Întregul proiect de hotărâre poate fi consultat aici:
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Trăiască democrația liberală!
Culmea, si Bulgaria a interzis motocicletele tip enduro sa le distruga muntii ! Nu inteleg de autoritatile permit acest cumul…
Suna ca o invitație după lumina adusa subiectului… 🤣🤣🤣 Mult succes tuturor!
O problema pur personala. Nu ajuta cu nimic comunitatea. Doar reclama la aniversarea firmei unde lucreaza. Si promovare mascata a…
De ce trebuie sa mutati colegiul Cibinium din actuala locatie ? Pe elevi i-ati intrebat, dar pe parintii elevilor de…












Lasă un răspuns