Pe toată Via Transilvanica, ziua 21. Prin „satul-fantomă”, al cărui ultim bătrân a fost omorât de o mașină la prima lui ieșire la oraș

Să fie incredibila rețea de amenajări hidroenergetice din zona Reșiței, cu o vechime de peste 100 de ani? Ori istoria satului de coloniști, care și-a găsit sfârșitul în 1998? Sau poate casele specifice Banatului montan, prin care ne-am plimbat învârtindu-ne în jurul munților Semenicului? Toate la un loc compun istoria unei singure zile, a 21-a de când pedalăm între Putna și Dunăre.

Ne-a luat o zi întreagă să legăm traseele cu o lungime totală de 83 de km între Caransebeș și Reșița. Distanță între care aventura a cunoscut atât de multe schimbări încât cu greu aș putea-o alege pe cea preferată.

Banatul montan (deasupra satului Poiana)

Organizatoric, am pedalat pe patru rute așa cum sunt acestea descrise în Ghidul Drumețului pe Via Transilvanica: cei nouă km până în satul Poiana (plin de case care unesc frontul la stradă și în care se intră printr-o ușă precedată de un prelung hol boltit). După care am urcat și am tot urcat înspre Gărâna (22 de km), trecând prin Lindenfeld, satul părăsit. 

Am coborât prin noroaie care ne-au umplut până-n creștet cei 26 de km până în dreptul satului Secu, iar de aici cu ultima lumină a zilei am ajuns la asfaltul care ne-a coborât în Reșița (rută de 11 km).

Vezi mai jos rezumatul video al zilei cu numărul 21

Lindenfeld. O istorie pe care înc-o pipăi

Înspre Gărâna devenită celebră datorită Festivalului de Jazz, printre altele, traseul marcat cu ”T” portocaliu ne-a purtat prin Lindenfeld. Satul din munții Semenic, înființat de către pemi (populație germană venită din Boemia) prin 1828. În condiții foarte grele, pemii au reușit să își crească frumos satul până la peste 230 de suflete. După care au urmat deportările în Siberia, ”vânzarea” la bucată în vremea regimului Ceaușescu și, într-un final, emigrarea după 1989.

Dar Paul Schwirzenberg a refuzat să emigreze și să se mute, fiind mulți ani singurul locuitor al satului aflat la 1.122 de metri altitudine. A rămas să spună povestea turiștilor care veneau să vadă ”satul-fantomă”. Se spune că bătrânul nu a călătorit niciodată mai departe de satele din vale. Asta până în toamna 1998, când a plecat în Caransebeș, unde a fost lovit mortal de o mașină.

Printre ruinele satului Lindenfeld pasc vaci și oi

”În Memoria satului Lindenfeld 1828 – 1998” scrie acum pe plăcuța amplasată la intrarea în biserica satului, care a mai rămas în picioare și a fost cât de cât renovată.

Pe vreme de vară, în sat mai pot fi găsiți Maria (78 de ani) și bărbatul ei, de 82 de ani, de loc din Poiana și care se îngrijesc de câteva zeci de oi și vite. Am aflat-o pe Maria necăjită în mijlocul străzii pustii: cât timp mâncau prânzul în colibă, oile au dispărut printre văile întortocheate ori la deal. ”Îs faine locurile astea, dar să stați aici nu cred că v-ar plăcea”, oftează și Ana, fiica Mariei, în vârstă de 58 de ani, aflată câteva zeci de metri mai încolo, tot în căutarea oilor rătăcite.

Pe timp de vară, Maria (78 de ani) și soțul ei de 82 de ani mai animă ruinele satului de pemi

Au purtat apa prin munți de acum mai bine de 100 de ani

Am trecut rapid prin Gărâna, făcând un ocol de vreo șase kilometri de la traseul către Reșița. Un sat pe care mă așteptam să îl găsesc într-un alt fel de tradițional, dar unde – de fapt – ai impresia că te afli în Germania. Vechii locuitori ai satului, emigrați în Germania, nu și-au vândut casele, iar acum le-au renovat în stilul, multe în impecabil al nemților (albe, cu acoperișuri în două ape, cu țigle-solzi de manual ori cu șarpante din tablă neagră și tâmplărie albastră, uneori, la ferestre). Restul caselor au fost cumpărate de oameni înstăriți din zona Timișoarei, care le-au renovat în același stil, transformându-le în cochete case de vacanță. ”În week-end nu găsești loc la restaurantele din sat”, povestește unul dintre puținii locuitori permanenți ai Gărânei.

Când am plecat – în urmă cu mai bine de trei săptămâni de la Putna – verde era peste tot frunza pădurii. Aproape că nici nu ne-am dat seama câtă toamnă a tot căzut peste noi și doar în Banatul montan mi-au devenit evidente imaginile codrilor ce-și schimbă culoarea. 

Dintr-o astfel de visare m-a trezit, brusc, imaginea unui canal acoperit parțial cu dale de beton și care părea aiurea-n munte construit. Așa aveam să descopăr, de fapt, o parte din complexa amenajare hidronergetică din jurul Reșiței, construită din primăvara lui 1902 și până în toamna lui 1904.

O parte din canale sunt în continuare acoperite și greu ghicești

Sunt zeci de km de canale săpate și amenajate-n munte, cu apeducte și tuneluri pe sute de metri. Rețeaua prin care apa curge repede și acum a fost construită atât pentru producerea de energie electrică necesară uzinelor din Reșița, cât și pentru plutărit (transport de lemn).

Colțul pentru bicicliști

A fost ziua cu a doua cea mai lungă tură de când suntem pe toată Via Transilvanica (cea mai lungă va rămâne ziua 10, când am pedalat cu o grămadă de opriri cale de 85 de km între Dârjiu și Sighișoara).

Am parcurs toată această distanță chiar dacă plecarea ne-a fost amânată: deși nicio previziune nu anunța ploaie, aceasta a început să cadă cât timp mâncam micul dejun. Și a continuat preț de mai bine de jumătate de oră, timp în care toate previziunile meteo continuau să insiste că afară este soare.

Pedalatul în aceste condiții n-a mai ridicat problema noroaielor lipicioase din zona Alba Iuliei ori a Secuimii: solul din Banatul montan nu îți blochează bicicleta atunci când e ud. În schimb n-ai cum să nu te ”porcești” din cap până-n picioare și, mai ales, să îți umpli angrenajele de fire de nisip pe care le auzi cum îți distrug lent de la lanț la pinioane și foiță. Iar în prima parte a zilei, urcarea înspre Gărâna se face pe un sol precum un nisip mare, în care roata ți se afundă ”de parcă ai merge tot pe pană”, vorba lui Sergiu, ghidul alături de care pedalez.

Am parcurs cei 83 de km (cu o diferență de nivel de aproape 2.100 de metri) pedalând cinci ore și jumătate. Cu tot cu opriri (la Văliug am făcut un ocol pentru prânz, timp în care am mai și alimentat, deși nu era tocmai necesar – de la Gărâna la Secu ești tot într-o coborâre care după ploaie te umple de noroi), excursia din ziua 21 a durat zece ore și jumătate.

Coborârea dinspre Gărâna spre Secu, lungă, abruptă pe alocuri, cu pietre și rădăcini, va trezi spiritul de competiție în orice biciclist pasionat de enduro.

Vezi mai jos traseul celei de-a 21-a zile

 

Toată aventura poate fi citită mai jos:

Am plecat pe toată Via Transilvanica. Ziua 1, ”`ai mai grea”

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 2: spectaculos pare puțin spus

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 3: am găsit locul unde a fost compusă Miorița

Pe toată Via Transilvanica, ziua 4. De la Tibi Ușeriu și până când norii ne-au devenit prieteni

Pe toată Via Transilvanica, ziua 5. Cei care dau farmec potecii: Ilona, Attila și Laci, spre exemplu

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 6, în care aventura era să se încheie brusc, de două ori. Revanșa - fabuloasă

Pe toată Via Transilvanica, ziua 7. Atunci când oamenii și locurile te umplu de cadouri

Pe toată Via Transilvanica, ziua 8. Pe autostrada urșilor am ajuns în satul-muzeu

Pe toată Via Transilvanica, ziua 9. ”Acesta este tot secretul: să ne cunoaștem”

Pe toată Via Transilvanica, ziua 10. Am gonit din ținutul lemnos al secuilor în cel de piatră al sașilor: ne apropiem de casă

Pe toată Via Transilvanica, ziua 11. Am ajuns la Sibiu: pe coline răsar castele și biserici fortificate

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 12 ne-a purtat tot prin Sibiu. Și ce Sibiu...

Pe toată Via Transilvanica, ziua 13. Ne-au petrecut doi primari, ambii sibieni, și am sfârșit rătăcind noaptea prin pădure

Pe toată Via Transilvanica. După două săptămâni, drumul care unește ne-a ținut o lecție de istorie

Pe toată Via Transilvanica, ziua 15. Așa cum nu prea ar trebui să fie

Pe toată Via Transilvanica, ziua 16. Când nu ploaia, ci un majorat din sat ne-a scurtat tura

Pe toată Via Transilvanica, ziua 17. Am ajuns unde s-au zămislit basmele: în sălbăticiile dinspre Sarmisegetuza Regia

Pe toată Via Transilvanica, ziua 18. Am trecut de 1.000 de km și toți au ținut să ne sărbătorească

Pe toată Via Transilvanica, ziua 19 (și 20). Prin Poarta de Fier a Transilvaniei am trecut din Țara Hațegului în Banat

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Mihaela

Acum 2 luni

Mamã ce țara frumoasa avem! Mulțumim ca ne luați cu voi "pe ghidoane":) Drum lin si vreme buna!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus