Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri ale zilei de marți, 2 aprilie.
Incendiu în munții Făgăraș, nu foarte departe de Mănăstirea Sâmbăta de Sus
Pompierii intervin încă de azi-noapte pentru stingerea unui incendiu izbucnit în Munții Făgăraș, în apropiere de limita județelor Sibiu și Brașov. Detalii AICI!
Trei din 10 români ar fi de acord cu închiderea supermarketurilor şi hypermarketurilor în weekend (studiu)
Doar 3 din 10 români ar fi de acord cu închiderea supermarketurilor şi hypermarketurilor în weekend, arată cel mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research, care şi-a propus să identifice atitudinile şi percepţiile românilor cu privire la propunerea micilor comercianţi privind închiderea marilor magazine la sfârşit de săptămână. Detalii AICI.
Teren de sport în Păltiniș pentru minifotbal, minihandbal, baschet, tenis de câmp și volei
Primăria Sibiu a demarat procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor de amenajare a terenului de sport multifuncțional de la intrarea în stațiunea Păltiniș, pe un teren aflat în proprietatea Municipiului, neutilizat în prezent, anunță reprezentanții administrației locale printr-un comunicat de presă. Detalii AICI.
Trei consilieri de probațiune din Sibiu sunt din nou în greva foamei. „De 4 luni muncim pe datorie”
Trei consilieri de probațiune din Sibiu au intrat marți în greva foamei, un protest extrem din cauză că nu și-au primit integral salariile de la începutul anului. „De 4 luni consilierii de probațiune muncesc pe datorie,” spun cei care, și la Sibiu, sunt în grevă japoneză. Detalii AICI.
Trenul internaţional „România” va circula zilnic, la vară, între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur
Trenul internaţional "România" va asigura zilnic, în perioada 14 iunie - 14 octombrie 2024, legătura directă între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur, biletele pentru aceste destinaţii fiind deja puse în vânzare, la tarife ce pornesc de la 31 de euro, informează marţi CFR Călători, citat de Agerpres. Detalii AICI.
Complex de servicii pentru vârstnici în zona Lacului Binder
Două centre pentru vârstnici au fost create în cartierele Lazaret și Gușterița, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu. În aceste centre persoanele în vârstă pot socializa și primi consiliere. În același context, primarul Astrid Fodor vorbește și despre alte servicii dedicate celor de vârsta a treia printre care și un conplex de servicii care va fi ridicat în zona Lacului Binder. Detalii AICI.
Doi polițiști din Mediaș au salvat viața unui bărbat căzut în Târnava Mare
Mihai și Ovidiu, doi polițiști din Mediaș au salvat, fără să stea pe gânduri, un bărbat în vărstă de 80 de ani care a căzut în râul Tărnava Mare. Dacă unul dintre polițiști a coordonat acțiunea de pe mal, celălat a sărit în apă după bărbat. După câteva minute de luptă cu apele reci și repezi polițistul a reușit să-l scoată pe bărbat la mal, în viață. Povestea acestei salvări a fost făcută publică pe pagina de facebook a Poliției Române. Detalii AICI.
Trenuleț turistic din centrul Avrigului până la Poiana Neamțului
Avrigul va avea în scurt timp un trenuleț turistic care va face legătura dintre oraș și Poiana Neamțului. Traseul urmează să fie înființat la cererea operatorului S.C. Agrement Valea Avrigului. Detalii AICI.
Procurorul Eugen Stoina s-a pensionat. Acesta este implicat într-un scandal
Procurorul Tribunalului Sibiu, Eugen Stoina s-a pensionat, potrivit unui decret semnat marți, 2 aprilie, de președintele României Klaus Iohannis. Detalii AICI.
Conducerea ULBS nu exclude creșterea taxelor la următoarea admitere
Admiterea din acest an la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) ar putea avea loc cu taxe mai mari pentru școlarizare, după doi ani în care acestea au fost menținute la același nivel. Conducerea universității a declarat că o decizie finală în acest sens va fi luată „după consultarea cu studenții”, dar a dat de înțeles că „inflația și creșterea prețurilor la produsele de bază ar trebui compensate din alte resurse”. Detalii AICI.
Trei firme și două asocieri, interesate de construcția unității militare de suport din Turnișor
Unitatea militară din cartierul Turnișor are rolul de a asigura suportul Comandamentului Corpului Multinațional de sud est (Comandamentul NATO) și va funcționa pe locul fostei unități de elicoptere, de pe șoseaua Alba Iulia. Cinci oferte au fost depuse pentru adjudecarea contractului de 38 de milioane de lei. Detalii AICI.
Refugiații ucrainieni din Sibiu nu și-au mai primit ajutoarele financiare de trei luni
După ce în anul 2023 autoritățile din România au plătit târziu și cu greutate ajutoarele financiare pentru persoanele din Ucraina refugiate în țara noastră în urma războiului, anul acesta situația se repetă. Anya este în Sibiu din luna august a anului 2022. Lucrează și are copilul înscris în sistemul de învățământ. Spune că i-au fost virați în luna februarie banii pe care trebuia să-i primească anul trecut, iar anul acesta nu a mai primit nimic. Detalii AICI.
General-maior Cristian-Daniel Dan, comandantul Comandamentul NATO de la Sibiu
Comandantul Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est (MNC-SE), general-maior Cristian-Daniel Dan, conduce una dintre cele mai importante structuri NATO, cea care a pus Sibiul pe harta Europei, din punct de vedere militar. Prin înfiinţarea MNC-SE, Alianţa are "o abordare unitară pe tot flancul" de la nord la sud, în cazul unei ameninţări, a declarat Cristian-Daniel Dan, într-un interviu acordat AGERPRES. Detalii AICI.
Impozitele și taxele sibienilor pentru 2025: în limbaj birocratic rămân la fel, dar în realitate cresc
În 2025 sibienii vor avea aceleași valori impozabile atunci când vor achita impozitul pe clădiri, dar sumele pe care le vor lăsa la ghișeele fizice sau virtuale ale Primăriei vor fi mai mari. Vom achita mai mult și pentru impozitul pe teren, și pentru impozitul pe mașină, precum și vom avea taxe mai mari pentru aproape toate serviciile oferite în municipiu. Totul, pentru „a indexa rata inflației”. Experții atenționează asupra creșterilor taxelor. Detalii AICI.
Peisajul Sibiului, murdărit cu tone de moloz și deșeuri aruncate pe marginea drumului
Dealul Dăii oferă câteva dintre cele mai frumoase panorame ale Sibiului, priveliști similare cu cele din Dealul Gușteriței. De aici poți admira conturul clădirilor istorice din zona centrală, dar și extinderea cartierelor dintr-o perspectivă estică. De asemenea, Șelimbărul, Mohu, Pădurea Dumbrava și Șura Mică în depărtare, toate se văd foarte frumos. Detalii AICI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1660
Ultimele comentarii
Acum 19 minute
Un român
Acum 21 minute
Client
Acum 22 minute
Un român
Acum 25 minute
Chris
Acum 33 minute
Chris