În weekendul care se încheie am avut mai multe știri și articole interesante. Pe cele mai importante le găsiți mai jos:
954.354 de persoane erau transportate în primele 12 luni de funcționare de cele patru tramvaie electrice ce funcționau în Sibiu, la începutul secolului al XIX-lea. Erau desfășurate pe o linie ce depășea puțin 2 kilometri, iar în primul an de funcționare administrația se lăuda că acestea au sosit în stație cu o frecvență de 10 minute.
11 proiecte au fost înregistrate de structurile sportive de drept public în cadrul agendei sportive municipale din acest an, toate fiind declarate eligibile. În ceea ce privește proiectele pentru programe sportive nonprofit, de interes general, din 62 de proiecte depuse, 48 vor primi finanțare.
Cristian Marian Minae, unul din cei trei bărbați care au intrat în casa omului de afaceri Sibian, Adrian Kreiner, la sfârșitul anului trecut, va ajunge în România, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Carosabilul umed, viteza și lipsa semnalizărilor au dus la carambolul de pe autostradă, care s-a produs joi, 18 aprilie, în urma căruia a murit un om.
Promovarea mersului cu bicicleta, a voluntariatului sau a curățeniei: proiectele finanțate de Primărie pe Agenda Comunității 2024.
Arhitecții sibieni critică noul PUG
De la asaltul asupra parcului Sub Arini, la ratarea zonei metropolitane și interdicțiile despre care nimeni n-a vorbit.
Primăria încheie un contract cu o asociație din Șelimbăr pentru a prinde animalele sălbatice care intră în oraș
Exproprieri pentru strada Triajului
Aproape un milion de lei este valoarea exproprierilor pentru modernizarea străzii Triajului, pe care Primăria le va propune Consiliului local spre aprobare.
Veverițele din Sibiu au ajuns la ProTV
„Vin să culeagă nuci direct din palmă, după ce administrația locală a decis să intervină cât mai puțin în parcuri”
Un agent din cadrul Poliției Ocna Sibiului a fost lovit la picior în timp ce efectua un control în trafic. Acesta ar fi fost rănit ușor, iar șoferul implicat ar fi consumat alcool și este acum cercetat.
Fost lider în topul furnizorilor de energie electrică din România și aflată în procedură de insolvență în perioada 2021-2023, compania Getica 95 Com a fost desemnată câștigătoarea contractului de „Furnizare energie electrica pentru Municipiul Sibiu și stațiunea Păltiniș pentru 12 luni în perioada 01.03.2024 - 28.02.2025”.
Sibiul are campion mondial la kickbox
Ionuț Popa a câștigat finala din Italia în 28 de secunde: „este un vis împlinit”.
FITS, între război și prietenie. INTERVIU cu Constantin Chiriac:
„Marea cultură rusă nu ai cum să o neglijezi. În clipa în care s-a ajuns la chestii aberante, de a interzice Cehov sau Șostakovici, este o aberație”.
Studenți și teologi din biserici protestante și catolice din mediul german – Germania, Elveția și Austria – vin anual la Sibiu să descopere sau să înțeleagă mai bine teologia ortodoxă și specificul local al teologiei luterane. Majoritatea recunoaște că nu știe aproape nimic despre ortodoxie sau despre România în general, iar unii vin cu preconcepții deja formate de media occidentală - negative de obicei. Un semestru la Sibiu este suficient pentru ei pentru a pune bazele unei mai bune cunoașteri a spațiului ortodox românesc și a afla chiar și lucruri despre confesiunea pe care o practică, pe care nu le întâlnesc nici la ei în țară. Lucru care – influențat sau nu de aceasta – vine la pachet cu transformarea, în ultimii ani, a zeci de biserici în muzee, spații expoziționale sau restaurante...
Dezastru ecologic pe un câmp de la marginea Sibiului. Sute de tone de deșeuri aruncate într-un canal
Un canal de decolmatare administrat de Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, aflat la marginea Sibiului, a fost transformat în ultimii ani într-o imensă groapă de gunoi din construcții și utilaje agricole. Primele estimări oficiale arată că este vorba despre sute de tone de deșeuri aruncate în câmp. Acestea nu doar că au distrus complet un bun al statului român, pe o distanță de sute de metri, dar au afectat negativ mediul înconjurător în zonă.
Am mâncat în primul restaurant indian din Sibiu și este o senzație culinară.
Mai multe știri găsiți pe pagina principală. Mulțumim că ne urmăriți.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1108
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Gogu
Acum 9 ore
X-ulescu
Acum 9 ore
Gogu
Acum 9 ore
Kokos