Traian Nicola, născut în 1949, în Sibiu, pe strada Moscova, pe atunci, Constantin Noica, astăzi, a ajuns dintr-un fiu „dușman al poporului” spion în Departamentul pentru Informații Externe (DIE).
Viața sa de la Sibiul natal, facultatea în București și munca de spion în Japonia și Pakistan apare în cartea sa ”Good Bye, Dracula! Povestea unui dezertor transilvănean”, scrisă în SUA, țara în care a fugit de regimul comunist.
Spune că este condamnat în țară, în continuare, la 20 de ani de închisoare pentru trădare, o pedeapsă ce i-a fost oricum îmblânzită: inițial a fost condamnat la moarte după ce a fugit în SUA, alături de familie, în 1979.
Citește și:
Casa părintească de pe Strada Moscova
Sibiul copilăriei și adolescenței. ”Elevii, acompaniați de profesorii lor, erau duși în afara orașului și puși să strângă cartofi”
”În 1954, atunci când începe această poveste, orașul Transilvănean Sibiu, cunoscut ca Hermannstadt în limba germană și ca Nagyszeben în maghiară, era locuit de aproximativ 90 de mii de persoane și era întregul meu univers.
Aveam 5 ani și mă distram jucându-mă cu prietenii mei, cățărându-mă în copaci, făcând praștii din ramuri de liliac ce creștea în curtea casei, jucându-mă fotbal, mergând petreceri de ziua nașterii.
Trăiam pe Strada Moscova, o stradă frumoasă cu case mari, construite undeva prin parte a secolului XX, aliniate în spatele castanilor”, începe Nicola relatarea vieții lui.
El spune că deținuse înainte de venirea comuniștilor un magazin de costume pentru bărbați în centrul orașului și că trăiau într-o casă generoasă pe actuala strada Constantin Noica. Viața lor s-a schimbat după sosirea comuniștilor.
„Din anumite motive, familia mea, părinții și sora mea Nina și cu mine, trăiam într-o singură cameră într-o casă cu patru camere pe care o dețineau părinții mei. Chiriașii, un cuplu, ocupau restul camerelor, După mulți ani am priceput motivul. Guvernul comunist considera că tatăl meu este exploatator, pentru că deținuse un magazin mare de haine, preluat ulterior de regimul comunist. Chiriașii, pe de altă parte, aveau relații la partid, el fiind prieten cu C.I. Parhon”, relatează autorul.
”În 1950 tatălui meu i s-a spus: ”ori renunți la magazin, ori ajungi la Canal”, completează el.
Spune că a făcut școala în limba germană și își amintește de profesorul herr Lehrer Paul. „Era considerat cel mai bun învățător din oraș. Era o persoană foarte bine organizată nu a încercat niciodată să ne îndoctrineze sau să facă referiri la comunism sau Partidul Comunist”.
Printre lucrurile pe care și le amintește din acele timpuri, în Sibiu, sunt muncile voluntare.
”În școala generală, toți elevii trebuiau să facă muncă voluntară, iar cuvintele cheie erau ”gândaci de Colorado”. Trebuia să căutăm și să prindem aceste insecte, chiar și din curtea casei. Ni s-a spus că acești gândaci au fost aruncați din avioane americane pentru a distruge cultura de cartofi a României. De fapt, acești gândaci originali din Mexic au ajuns în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Fiecare copil trebuia să aducă un borcan în care colectau acești gândaci. (...) În liceu mergeam la cules de cartofi. Copiii, acompaniați de profesorii lor erau duși în afara orașului și puși să strângă cartofi. Băieții ajungeau să se bată cu cartofi, nu doar pentru că era distractiv, ci și pentru că voiau să impresioneze fetele. Ocazional ni se cerea să ne întoarcem la școală pentru a face curat și a curăța geamurile”, povestește el.
Citește și:
Traian Nicola, alături de sora sa, în Sibiu
Școala de spioni a DIE. „Ce mă surprindea era faptul că mulți profesori păreau extrem de triști”
Face Facultatea de Comerț Exterior la București, iar ulterior se angajează la Chimimport, societate despre care află că aparține DIE. Spionii regimului comunist.
E convins să facă o școală de spioni a DIE, la Grdăiștea, iar apoi la Brăîești, și primește numele de cod ”Năstase”, după Ilie Năstase.
Ulterior, după ce a început să lucreze la DIE a primit numele de cod Nicoară, după Nicoară Potcoavă.
„Un coleg de clasă primise numele de cot ”Tătaru”. Asta avea un sens. Numele său de familie real era ”Turcu”. După un timp, cu toții ne-am obișnuit cu numele de acoperire și am început să uităm numele nostru real”, spune el.
La ”Școala de spioni de la Brănești” descoperă un mini-oraș.
”Acoperă o zonă extrem de mare și includea o serie de clădiri, câteva terenuri de tenis, o sală de sport și o piscină. Avea, de asemenea, o sală de cinema, unde erau proiectate filme străine.
Șeful școlii era generalul Marcarian, care lucrase în SUA, ca diplomat, în anii 1960, iar fiecare student trebuia să învețe la perfecție o limbă străină.
Antrenamentul includea fotografierea documentelor cu o cameră Minox, tehnici de luptă sub steag fals, cursuri de trageri cu pistoale TT și Makarov. Profesori la școală erau adesea instructori din afara DIE, diplomați în țări vestice, lucrători la diverse consulate și ambasade.
”Ce mă surprindea era faptul că mulți profesori păreau extrem de triști. Nu am înțeles niciodată de ce până când am aflat că erau declarați persona non grata pentru munca în misiuni în țări occidentale. Asta însemna că ei nu mai puteau pleca în Vest. Și-au petrecut restul activității profesionale lucrând în birouri DIE din București.
După ce au trăit mai mulți ani în țări occidentale, se considera că au mușcat din ”fructul otrăvit”, iar acum își desfășurau activitatea doar în țară.
Deși erau plătiți mult mai bine decât alți români și avea o serie de beneficii, categoric că ei duceau dorul timpului petrecut în Vest.
După pregătire am lucrat alături de ei în diverse birouri ale DIE și am văzut același regret și tristețe pe fețele lor.
Ei trebuiau să lucreze în continuare pentru a demonstra Partidului Comunist loialitate”, scrie autorul.
Citește și:
Poza de pașaport a spionului Traian Nicola
”Eram convinși la școală că ni se punea în mâncare substanțe care reduceau apetitul sexual”
Alocă în carte un spațiu consistent pregătirii de spion și relatează cu umor cum a ajuns în fața fratelui dictatorului, Nicolae Andruță Ceaușescu, pe atunci șef de cadre la DIE.
”Eram convinși la școală că ni se punea în mâncare substanțe care reduceau apetitul sexual. Un coleg, Dorin, chiar i-a chestionat la un moment dat pe colegii care erau căsătoriți, pentru a i se confirma această teorie”, relatează el.
Iese din școală într-o seară, alături de un coleg și bea câteva beri într-un sat de lângă. A doua zi sunt chemați în biroul comandantului în care se afla Andruță Ceaușescu. Voia să afle dacă s-au culcat cu vreo femeie în satul respectiv.
Au existat și momente care se puteau încheia cu adevărat tragic.
”O dată sau de două ori pe săptămână aveam cursuri de arte marțiale. O singură dată un instructor ne-a explicat practic cum se folosesc substanțele explozive și ne-a făcut o demonstrație.
Același instructor a organizat la un moment dat un exercițiu în timpul căruia toți studenții au fost puși să poarte măști de gaze și au fost introduși într-o clădire plină cu gaze toxice. Acesta a fost cel mai neplăcut exercițiu din școală. Câteva măști avea pierderi, iar studenții s-au înecat cu gazul toxic, dar și așa au fost obligați să rămână în clădire. Cu toate acestea au început să fugă și așa s-a sfârșit exercițiul, dar și cursurile instructorului respectiv”, relatează fostul spion.
Citește și:
Expresia OKASE. ”Când mi-au explicat aproape am leșinat de râs”
Participă într-o zi la un exercițiu real, alături de colegi de la Securitate. Întâmplarea i-a produs o criză de râs.
”Într-o zi, colegii mei și cu mine ni s-a spus că vom participa live la o operațiune adevărată de supraveghere. Supravegherea în acele timpuri ținea de Securitate, așa că am plecat din Brăniștea la punctul stabilit din București.
Acolo erau implicate câteva autoturisme, iar personalul comunica prin stații radio. La un moment dat șoferul a spus o chestie nostimă în stație „OKASE”. Nu aveam nicio idee ce însemna asta. Apoi subiectul supravegherii a plecat de acasă. S-a suit în mașină și a plecat. Mașina noastră îl urmărea de la distanță. O altă mașină de supraveghere urmărea mașina pe niște străzi paralele. Aud din nou cuvântul ”OKASE” și devin și mai curios ce înseamnă.
Mașina suspectului era deja urmărită de cel puțin două ore pe străzile orașului. Probabil că încerca să scape sau să detecteze dacă e urmărit.
La un moment dat parchează în dreptul unei clădiri la aproximativ 10 kilometri de centrul orașului. Iese din mașină și intră în clădire. În acel moment urmărirea a încetat. La sfârșitul misiunii am vorbit cu membrii echipei de supraveghere. Colegii mei aveau întrebări legate de rutele alese pentru supraveghere, despre mașinile de supraveghere și altele de acest gem. Tot ce am vrut eu să aflu a fost sensul cuvântului OKASE.
Când mi-au explicat aproape am leșinat de râs. OKASE erau de fapt literele OCS, un acronim al expresiei ”Ochii cât sarmaua!”„, relatează el.
Întâmplarea amuzantă e însă umbrită de alte momente: șeful școlii DIE i-a interzis să se căsătorească, după ce logodnica sa a fost urmărită mai multe luni și s-a descoperit că ar fi vrut să plece în Vest. La a doua logodnică, aceasta a fost urmărită pentru a i se face un dosar chiar de către colegii săi.
Citește și:
Viața de spion la Chimimport. Un arab șantajat cu fotografii compromițătoare. ”Sunt niște fotografii excepționale Pot avea și eu niște copii să le arăt prietenilor?”
Se întoarce la Chimimport și întâlnește primele situații ale vieții de spion. Într-o dimineață găsește la birou câteva canistre pe podea. Arătau foarte mult cu cele de lapte din care se vindea lapte în anii 50. A întrebat un coleg ce se află în ele. ”Lapte, evident”, a răspuns acesta.
Apoi i-a spus adevărul, de fapt în ele se afla spermă înghețată de taur, obținută din Vest ”în scopuri speciale”.
Sexul în afara căsătoriei era o obsesie a șefilor DIE, povestește el.
”Sexul în afara căsătoriei era considerat extrem de periculos pentru ofițerii care lucrau peste hotare pentru că putea fi șantajați. Bineînțeles, restricția se limita la bărbații căsătoriți, pentru că DIE de multe ori dădea acordul ofițerilor aflați în alte state să lucreze la astfel de misiuni. Acestea erau realizate de o brigadă specială.
Dar nu întotdeauna funcționa acest șantaj. O întâmplare spune despre un ofițer DIE care încerca să recruteze un bărbat din Orientul Mijlociu să devină informator, șantajându-l cu fotografii făcute în timp ce făcea sex cu o informatoare DIE.
Totul a funcționat conform planului, iar actul a fost înregistrat. Când s-au dus oficialii DIE să-l confrunte pe bărbat, arătându-i fotografiile, în loc să fie îngrijorat, acesta era exaltat de ceea ce vedea. A spus ”sunt niște fotografii excepționale Pot avea și eu niște copii să le arăt prietenilor? Aceste fotografii arată fantastic”, relatează el.
Într-un alt caz, doi tineri au reușit să păcălească DIE. El era plecat din țară, iar ea a rămas. ”Înainte să fugă, cei doi s-au înțeles să facă un test pentru a vedea dacă scrisorile lor sunt interceptate. Au decis ce cel care plecase să scrie o scrisoare în care să scrie că-i pune în plic un fir de păr, pentru a-i aminti de el. Când scrisoarea a fost interceptată, ofițerul care a citit-o s-a gândit că firul de păr a căzut atunci când a deschis plicul, așa că a pus între hârtii un fir din părul lui, pentru ca persoana care urma să primească scrisoarea, să nu realizeze că a fost deschisă.
Scrisoarea a fost reintrodusă în circuitul poștal, iar când a ajuns la destinație, iar persoana a văzut firul de păr, a realizat că documentul fusese deschis„, relatează Nicola.
Din 1974 a început să lucreze în Divizia V2 a DIE și primește un pașaport german fals. Devine Horst Strumpf.
”La puțin timp, am primit un pașaport al unei țări europene cu poza mea. Nu am știut dacă pașaportul respectiv era contrafăcut sau dacă era obținut din țara respectivă. Ion Mihai Pacepa, care la acea vreme era adjunct al DIE a aprobat asta, mi s-a spus mai târziu. Numele care mi-a fost atribuit era Horst Strumpf, un nume german. Horst Strumpf, un etnic german era un foarte bun boxer al României, în acea perioadă. După o serie de încercări eșuate de recrutare sub steag fals, am returnat pașaportul conducerii DIE. Mult timp după aceea, colegii mei îmi spunea Horsti”, rememorează el.
Citește și:
Cei trei imami cu care a fost în Iran. Apariția lui în fotografie pare un truc realizat în acele timpuri, cu mijloacele tehnice de atunci
Întâlnirea cu Khomeini. ”Încercau să ia sau să atingă o parte din îmbrăcămintea unuia care a fost față în față cu Ayatolahul”
Într-un din ultimele sale misiuni trebuia să însoțească trei imami români în Iran, la o întâlnire cu noul lider al țării, Ruhollah Musavi Khomeini. Acesta a condus Revoluția Iraniană din 1979 până la moartea sa, în iunie 1989, iar interesul lui Ceaușescu era să continue afacerile cu această țară. A ales pe cei trei imami pentru a-l impresiona pe Khomeini, iar planul a funcționat, relatează spionul român.
Inițial, au avut probleme în a-l convinge pe unul dintre ei să-i facă acest serviciu lui Ceaușescu. I s-a fînscenat un flagrant și a avut de ales: ori merge în Iran, ori în închisoare.
„Ne-am aliniat în fața lui, la aproximativ doi metri de el. Imamul din Constanța, îmbrăcat în haine tradiționale, la fel ca și ceilalți doi imami, a început să vorbească. Khomeini nu s-a uitat la el și nici la vreunul dintre noi. Apoi am aflat că dialoga cu imamul în versete din Coran. Imamul spunea un vers, iar Khomeini îi replica cu un alt verset. Asta a durat câteva minute.
Șeful delegației a început să se enerveze și i-a șoptit imamului în limba română. ”Spune-i despre Ceaușescu!” Dar imamul și Khomeini continuau să dialogheze în versete din Coran. Nu am înțeles niciodată dacă ei chiar aveau un dialog prin aceste versete, dar nu aș fi deloc surprins să aflu acum că de fapt ei aveau într-adevăr o conversație.
După un timp, șeful delegației i-a șoptit din nou imamului. „Spune-i despre Ceaușescu!„
În sfârșit, imamul a transmis mesajul lui Ceaușescu. I-a spus lui Khomeini că președintele Ceaușescu speră să continue relațiile dintre România și Iran și l-a invitat pe acesta să viziteze România.
În acel moment, Khomeini și-a ridicat ochii și s-a uitat la imam pentru prima dată. Apoi s-a uitat la fiecare dintre noi. I-a mulțumit lui Ceaușescu pentru invitație, dar apoi a spus că de abia s-a întors recent în Iran și că are multe de făcut în acest moment. Cu toate acestea, a menționat el, va fi bucuros să viziteze România odată ce situația din Iran se va stabiliza.
S-a dovedit atunci că delegația României a fost a doua delegație străină primită de Khomeini după întoarcerea sa în Iran. Prima delegație fusese dintr-o țară musulmană, numele nu-mi mai amintesc acum.
Când am ieșit din clădire am fost șocat de mulțimea adunată acolo. Eram împinși din toate părțile. Nu știam ce se întâmplă. Oamenii trăgeau de noi, de sacou, de cămașă. Încercau să ia sau să atingă o parte din îmbrăcămintea unuia care a fost față în față cu Ayatolahul Khomeini. La Ambasadă am aflat că Ceaușescu deja sunase de două ori să afle cum au decurs discuțiile”, scrie Nicola în carte.
Citește și:
Viața în Pakistan: șarpe Boa în grădină, muncă voluntară în locuința ambasadorului
După o perioadă în care a activat în Japonia, sibianul e trimis în Islamabad, Pakistan. Era considerat evident o retrogradare din punct de vedere a carierei, iar vina o pune el pe seama fugii lui Pacepa. Aici se hotărăște să fugă.
”O problemă era lipsa asigurărilor medicale. Niciun membru al ambasadei nu avusese vreodată vreo astfel de asigurare medicală, aici. În Japonia, pe de altă parte, dacă cineva din staff avea nevoie de un doctor sau un dentist, plătea ambasada. Nu și în Pakistan. Cei doi diplomați și restul membrilor trebuiau să plătească din banii lor serviciile medicale, iar majoritatea salariilor erau prea mici pentru a acoperi astfel de cheltuieli.
După câteva zile de dureri atroce, un subofițer de pază și-a scos singur câțiva dinți folosindu-se de o pereche de clești”, relatează el.
”Într-o zi, Cristina (n.r. soția autorului) stătea pe terasa ambasadei și privea cum fiul nostru se joacă în grădină. Iarba nu mai fusese tăiată de ceva timp. Dintr-o dată, la câțiva metri de fiul nostru, a văzut cum se ițește din iarbă capul unei cobre. Ea a înghețat. Orice mișcare putea determina cobra să atace. Din fericire, cobra s-a îndepărtat. Din acel moment, copiii din ambasadă nu mai aveau voie să se joace singuri în grădină”, relatează autorul.
„Într-un weekend, ambasadorul Petrescu, un fost director adjunct al unui departament din Ministerul Afacerilor Externe, a spus personalului inclusiv soțiilor să facă muncă de voluntariat în reședința sa, să curețe camerele și grădina. Tot stafful ambasadei a fost prezent. În timp ce femeile au făcut curat în interior, restul personalului a curățat grădina. (...) Am trimis în țară un mesaj în care m-am plâns de acest aspect. Am primit un foarte scurt mesaj: ”nu spune nimic, ne face servicii”. Cu alte cuvinte, ambasadorul fusese înrolat de DIE.
La puțin timp după am luat decizia cu Cristina să defectăm. Ne-a ajuns. Am luat legătura cu Ambasada SUA și am cerut azil politic. A durat puțin până am reușit să fugim din Pakistan”, spune el.
”Am defectat în 6 decembrie 1979. Am luat cu noi un bagaj mic, câteva haine pentru noi și copii și câteva scutece. Curând am ajuns în Statele Unite și am trăit în Virginia de atunci și până acum”, mai scrie autorul.
Citește și:
Viața în SUA: ”M-am uitat mereu peste umăr”
Stabilirea în SUA nu a fost ușoară, relatează el în carte.
”La scurt timp după ce am ajuns, am realizat că sunt mari diferențe între felul cum am trăit în Japonia și cum trăiam în America. De fapt, nu eram deloc pregătiți pentru noua noastră viață„, scrie Nicola.
S-a retras în 2008, ca vicepreședinte a unei companii multinaționale.
”Fiul nostru Robert s-a căsătorit și lucrează într-o țară din Orientul Mijlociu. El predă limba engleză la o universitate și este DJ la radioul național, la programul său în limba engleză, unde pune îndeosebi muzică occidentală.
Fiica noastră Olivia lucrează ca manager la un centru medical în Virginia. Ea ne-a dăruit trei nepoței frumoși”, scrie el.
Spune că are în continuare o sentință în România în care este condamnat la 20 de ani de închisoare pentru trădare.
”După ce am defectat, am fost condamnat la moarte în România și în următorii 10 ani m-am uitat mereu peste umăr. După revoluția din 1989, toate condamnările la moarte ale ofițerilor DIE care au fugit în țări din vest au fost schimbate în închisoare la 20 de ani.
După revoluția din 1989 pozițiile de top din guvern au fost preluate de vechii membri ai Partidului Comunist care aveau studii la Moscova în anii 1950, mulți dintre ei fiind agenți KGB și GRU. Astfel că nu am fost surprins să văd că sentințele acelea nu au fost abrogate”, spune el.
Se întreabă la finalul cărții dacă judecând cu mintea de acum ar fi fugit din nou în SUA.
”Da, aș fi făcut-o din nou. Dar poate într-un fel diferit. Dacă acum am fi iar în 1972, categoric nu aș mai fi intrat în DIE. Aș fi plecat de la Chimimport și aș fi urmat Conservatorul din București sau aș fi studiat matematica. Apoi aș fi fost profesor de matematică sau violonist într-o orchestră. Aș fi cerut bani rudelor din Ohio și aș fi încercat să merg în America (...) În America, în următorii 32 de ani am avut oportunitatea de a oferi copiilor mei copilăria pe care am visat-o eu. Am călătorit în mai mult de 50 de țări, cele mai multe datorită afacerilor și m-am întors în Japonia de multe ori”, mai scrie el.
Citește și:
Cartea sibianului, recomandată de CIA. ”Este singurul fost ofițer DIE care publică o carte de memorii în limba engleză cu informații de primă mână”
Cartea scrisă de Traian Nicola, ”Good Bye, Dracula! Povestea unui dezertor transilvănean”, nu a apărut niciodată în limba română, nu se găsește în librăriile din țară, însă poate fi citită online, cumpărată prin Amazon.
Interesant este că în martie 2013 Central Intelligence Agency (CIA), serviciul de informații al SUA, recomandă carte într-o recenzie publicată în „Intelligence Officer’s Bookshelf”, un buletin cu noile apariții editoriale.
”Traian Nicola și familia sa au dezertat în Statele Unite în decembrie 1979, în timp ce el era staționat la Islamabad ca ofițer al Departamentului de Informații Externe [DIE]. S-au stabilit în Virginia, unde el este acum pensionar.
Nicola a decis să își scrie memoriile din două motive. Primul a fost acela de a arăta cum era viața în România comunistă chiar și pentru membrii elitei DIE, ai cărei ofițeri aveau privilegii pe care majoritatea nu le aveau. Al doilea a fost impresia sa că „nostalgia pentru vremurile comuniste este în creștere în țările din fostul bloc sovietic, precum și în Rusia”.
El scrie că speră că povestea sa va fi o verificare a realității pentru cei înclinați să se întoarcă în acea direcție. Există cel puțin un alt motiv pentru a acorda atenție cărții: Nicola este singurul fost ofițer DIE care publică o carte de memorii în limba engleză cu informații de primă mână despre istoria contraspionajului din Războiul Rece. (...)
Good-bye Dracula! este o poveste emoționantă și o amintire impresionantă a ceea ce a fost viața pentru oricine căuta libertatea într-o națiune din blocul sovietic în timpul Războiului Rece”, se precizează pe site-ul CIA.
Citește și:
Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii
Sursa foto: ”Good Bye, Dracula! Povestea unui dezertor transilvănean”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 12549
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 2 ore
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 2 ore
Asdfasdf
Acum 2 ore
Asdfasdf
Acum 2 ore
Un român