Tătarii erau răi, iar creștinii buni. Departe de orele de istorie în care de multe ori totul se împarte în alb sau negru, documentele vremii ne arată o altă perspectivă asupra unor întâmplări de mult trecute.
Ultima oară când tătarii au ajuns în Transilvania, nu și în zona Sibiului, ei preferând raiduri în nordul regiunii, spre Bistrița, ne arată o lume departe de cea pe care o știm astăzi de la școală.
Citește și:
Rezumat:
În anuarul Institutului de Istorie Naţională 1924 – 1925 se publică textul ”Tătarii în Valea Rodnei” scris de către profesorul Virgil Șotropa, membru de onoare al Academiei Române. Textul e documentat și scris cu câțiva înainte de preluarea puterii de către regimul comunist și păstrează o altă linie față de educația rescrisă după 1945.
Aflăm astfel că invazia tătarilor din 1717 a avut loc cu largul concurs al moldovenilor vecini, conduși de Mihail Racoviță. Acțiunea vine ca represalii, după ce trupele austriece au încercat să-l asasineze pe domnitor. După invazia armatelor moldovenești și tătarte, zeci de sate transilvănene au fost arse, mii de oameni au fost luați în robie. Însă nici în Ardeal nu erau doar oameni buni.
Aflăm, de exemplu, că unii locuitori obișnuiau să se îmbrace la fel ca tătarii și ucideau și prăduiau la fel ca năvălitorii originali. În plus, sașii îi suspectau pe români că îi dirijau pe năvălitorii moldo-tătari spre orașele lor. O analiză cerută de către conducere a demonstrat însă că românii erau mai afectați decât sașii.
Interesant este și că tătarii, reîntorși în Moldova, încep să prade și satele de acolo, iar bunuri boierești și mănăstirești sunt aduse în Transilvania proaspăt trecută prin foc și sabie, pentru a fi puse în siguranță.
După 40 de ani de la ultima invazie a tătarilor, în satele din Transilvania încă se trimiteau oameni în munți pentru a păzi granița.
Există chiar o legendă desprinsă din această frică permanentă. Autorul amintește de o legendă săsească (Siebenbürgische Sagen — Dr. Friedrich Müller).
„Se zice că în timpuri străvechi, când orașul Bistrița era întărit, un orășean cu numele Scholtes venind dinspre Rodna aduse știrea că tătarii se apropie de oraș.
Sașii se înarmară și așteptau venirea lor, dar văzând că nu mai sosesc, trimiseră spre Dumitra și Năsăud soli cari întoarseră cu vestea că Tătarii nu’s ca’n palmă. Atunci orășenii mânioși se puseră să caute pe răspânditorul faimei mincinoase, îl scoaseră de sub podul de lângă casa comandantului garnizoanei, unde el se ascunsese, îl așezară pe o bancă și îi bătură bine.
De atunci podul peste care treci din piață (Marktplatz) în Strada Lemnelor (Holzgasse) s’a numit podul mincinosului (Lügenbrücke)1„, ”Tătarii în Valea Rodnei”
Citește și:
Românii ar fi asmuțit pe tătari împotriva sașilor
Autorul studiului arată că tătarii trecuți înapoi, în Moldova, au început însă și aici să devasteze țara, fără să ia în considerare că erau aliații domnitorului moldovean.
”Racoviță, care bine cunoștea năravul păgânilor, luase de timpuriu măsuri ca eventual să împiedece barbariile hordelor sălbatice , dar nu a fost în stare să-i înfrâneze și a trebuit să sufere încălcarea cea mai cumplită a țării sale.
Era deci explicabilă groaza ce-i cuprindea pe moldoveni de câte ori tătarii veneau și treceau prin țara lor chiar și ca aliați. Fiecare trebuia să-și ascundă dinaintea lor tot ce avea și să-și apere cu viața casa și familia”, spune autorul lucrării.
În ciuda faptului că moldovenii erau în acel moment agresorii în Transilvania, multe dintre familiile boierești din acele timpuri se refugiau prin țările învecinate, inclusiv ”în țara dușmanilor”, numai ca să scape de tătari.
Drept dovadă, poate servi și scrisoarea pe care un general din Brașov o adresează în 6 septembrie 1717 primarului din Bistrița, și are pe scurt următorul conținut: ”Se știe că Domnul Ioan Ursachi decanul și egumenul mânăstirii Moldovița în timpurile aceste neliniștite a adus odoarele bisericii la Bistrița, ca să fie păstrate în siguranță”, explică autorul.
Un raport întocmit atunci de autoritățile austriece arată că satele locuite de români au suferit mai multe pierderi, decât cele locuite de sași, în ciuda faptului că administrația primea plângeri din partea sașilor în care se spunea că tătarii sunt de fapt dirijată de către români, pentru a ataca localitățile săsești, unde ar găsi mai multe bunuri de furat.
”Într-un act ulterior îndreptat contra locuitorilor districtului românesc rodnean aflu din parte săsească învinuirea, că românii ar fi asmuțit pe tătari împotriva sașilor, ba chiar i-ar fi și condus în pădurile Iederilor, ca să le jefuiască avutul și odoarele ascunse aici”, se menționează în document.
Cavaleria tătarilor. Tatar Cavalry. Sursa: Encyclopedia of Ukraine
Citește și:
Răpită de la 8 ani și dusă într-un harem, Datina Balotă se întoarce acasă. Cere permisiunea autorităților pentru a cerși
Un caz prezentat este și cel al lui Ioan și Toma a lui Petru din Suplaiu, acuzați de faptul că la în timpul invaziei tătarilor din august 1717, ”s-ar fi purtat neomenos față cu fugarii de prin județele învecinate, cari căutau scăpare în regiunea Țibleșului”.
Se afirma, că au speriat pe refugiați călărind spre ei ”cu strigăte sălbatice, precum obicinuiau să facă Tătarii, și pe unii i-ar fi și jăfuit.
Neputându-se constata atunci nimic, procesul s-a continuat în 13 Septemvrie 1720, când numiții doi săteni din Suplaiu erau direct acuzați, că ei în 1717 au prins în Mocod pe Ștefan Lengyel din Beclean și legat l-au dus la Bistrița”, se menționează în document.
La 3 ani după invazie, autoritățile austriece fac un recensământ local pentru a afla ”cari dintre locuitorii ardeleni prinși de tătari în 1717 mai sunt încă în robie, spre a putea mijloci liberarea lor”.
În acest context apare și relatarea despre Datina Balotă, o femeie din Ardeal ”care în timpul invaziei din 1717, în etate de 8 ani a fost răpită de tătari și vândută unui turc, în haremul căruia a robit până în 1758”.
”După multe suferințe, întoarsă acasă, într’o scrisoare din 5 iulie 1758 adresată magistratului din Bistrița își istorisește viața și mizeriile ce a avut să îndure și, fiind așa neputincioasă, roagă să i se dea un certificat ca să poată aduna milă”, se precizează în studiu.
Citește și:
”Nu cumva sub pretextul fricei de tătari să emigreze cineva sau să-și schimbe locuința în dauna serviciului preaînalt”
Frica și groaza lăsată de tătari în Transilvania a fost atât de mare, încât după 15 ani de la invazia din 1717, autoritățile de aici lansează un plan de măsuri pentru liniștirea populației. Exista teama că zvonurile privind noi raiduri ale tătarilor îi va determina să fugă din țară.
”Astfel, în 4 Martie 1732 prezidentul guvernului, episcopul catolic baron Gregoriu Sorger scrie magistratului bistrițan, că atât el, cât și comandantul-general al trupelor din Ardeal, nu pot înțelege, cum de în sate nici acum nu înceată frica de tătari.
Au primit informații că în unele locuri oamenii iarăși sunt gata de fugă, cu toate că s’au luat măsuri militare pentru absoluta siguranță a poporațiunei. Să se comunice satelor faptul ăsta, ca țăranii să se mulțumească și și să înceapă cu lucrul de primăvară.
Nu cumva sub pretextul fricei de tătari să emigreze cineva sau să-și schimbe locuința în dauna serviciului preaînalt, a obștei și a proprietarilor de pământ. La caz de pericol generalul comandant imediat va informa pe guvern care își va împlini datoria”, se precizează în studiu.
Citește și:
„Dacă vrem noi Românii, atunci vor veni Tătarii”
În contextul în care în 1758 se semnalează din Reghin, Sibiu și din scaunele secuiești, că între 14 și 16 mii de tătari ard și jefuesc Moldova, de-a lungul râului Bistriții, se iau măsuri de protecție.
Se ordonă ca din fiecare sat tot al 10-lea bărbat să stea la pază în munți, ”luându-și cu sine mâncare pentru 8 zile, când apoi să se schimbe. Sașii să-și țină în stare bună puștile, pe caii românilor le este interzis să le poarte, apoi cu toții să pregătească pari, coase, furci de apărare. În Năsăud, Salva, Hordou, Telciu, Maieru, Sângeorz și Rodna permanent să stea gata câte un cal înșeuat ca să poată duce călărețul știrile urgente”, scrie Virgil Șotropa.
O mare panică și consternare s-a produs printre sași vestea, că popa Lațcău (Lascu) din Vidic ”s’ar fi exprimat că „dacă vrem noi Românii, atunci vor veni Tătarii“”. Preotul e ulterior tras la răspundere pentru aceste vorbe.
De abia la sfârșitul lui septembrie 1762 guvernul ordonă satelor să fie ”pe pace” căci multe ”dintre faime sunt numai opera și născocirea unor oameni cari voiesc să pescuiască în turbare”.
Fotografia principală a articolului a fost generată de inteligența artificială
Citește și:
Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 86667
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Predator
Acum 9 ore
Mihai Muntean
Acum 9 ore
@john
Acum 9 ore
Sibian
Acum 9 ore
Kukuruku