Pe toată Via Transilvanica. După două săptămâni, drumul care unește ne-a ținut o lecție de istorie

Am pornit din Blaj și am ajuns în Alba Iulia în cea de-a 14 zi de când pedalăm de la Putna înspre Dunăre. Adică din locul în care a scânteiat ideea de popor român și până în orașul-simbol al Marii Uniri. O altă alură a Via Transilvanica.

După seara în care am ajuns să rătăcim pe întuneric prin pădure și apoi pe pajiști pline cu salcâmi țepoși recent tăiați, Via Transilvanica ne-a oferit un traseu printr-un Blaj cu acea Câmpie a Libertății, parcuri cotropite de pastel și încărcate de busturi care radiază de la cel al lui Ioan Inocențiu Micu-Klein (foto principală).

Am unit orașul – ”mica Romă” cu Alba Iulia pe un traseu care, la final, a însumat peste 68 de km de pedalat. Am traversat două rute de drumeție, prima fiind cea până la Secășel, sat aflat la 19 km depărtare.

Am încheiat ziua în cetatea Alba Iuliei

A doua cale și ultima a zilei a măsurat 32 de km, pe parcursul cărora am trecut prin vreo trei sate, majoritatea cu oamenii plecați la serviciu la oraș.

În ultimele două săptămâni am parcurs o distanță totală de peste 850 de km. Traseul prin județul Alba, parte a regiunii Terra Dacica pe Via Transilvanica, este recent finalizat: marcajele sunt proaspete, iar lumea abia acum începe să vadă tot mai mulți drumeți și bicicliști pe acest drum.

Bornă pe malul Mureșului

Am ajuns spre seară în Alba Iulia, a cărei cetate într-o astfel de zi din săptămână ne-a lăsat spațiu suficient să pedalăm lejer între diferitele obiective turistice ori printre fortificații. Ne-am cazat la o prietenă a lui Sergiu, care ne-a hrănit și seara și cu micul dejun, prin urmare n-am mai avut nevoie de a mai consulta Ghidul Drumețului.

Vezi mai jos rezumatul video al zilei cu numărul 14 pe Via Transilvanica

Muzica: Domino

Agricultură cât vezi cu ochii!

La ieșirea din Blaj, am urcat pe Drumul Crucii înspre Sanctuarul de la Cărbunari, cel al Fecioarei Săracilor, loc de rugăciune, urmat de un cătun în care au mai rămas câteva suflete și o biserică părăsită.

Între cele două orașe, am pedalat mai ales prin zone întinse de terenuri semănate cu porumb, dar mai ales cu floarea soarelui. Drumuri agricole, care după ploile din ziua anterioară, ne-au dat emoții: după ce am trecut de satul Săcășel, am intrat prin zone tot mai dese și mai mari de bălți sau mocirle, care nu puteau fi ocolite. În stânga – ogor cu noroi lipicios, în dreapta tufe țepoase.

În momentul în care am văzut că avem o ploaie în față și una care se apropia din sens opus, am căutat o coborâre înspre cel mai apropiat sat cu acces la drum asfaltat – Berghin. În ultimii 50 de metri de coborâre rapidă către sat, drumul s-a umplut de un noroi lipicios, care s-a lipit generos de biciclete.

Nu ursul, ci noroiul lipicios este cel mai mare pericol al bicicliștilor pe Via Transilvanica

N-am găsit acasă om cu furtun de spălat, am dezlipit manual și migălos noroaiele și am continuat spre următorul sat. Unde, la fel, nu există magazin deschis mai devreme de ora 17:00. Așa am ajuns să mâncăm ceea ce găsim în următorul sat, Straja, la magazinul-mixt, care deschide cu o oră mai repede.

De aici, iarăși drumul o ia printre ogoare întinse, doar că asfaltate. Și pe un drum tocmai curățat pe malul Mureșului am ajuns în Alba Iulia, nu înainte de a ocoli kilometri îndelungați pe coamele din apropiere.

Colțul pentru bicicliști

Până la Secășel, traseul parcurge dealuri cu drumuri înierbate în majoritate și peisaje faine. Doar că a doua parte a traseului devine plictisitor: o fi asfalt printre drumuri agricole și peisaj către Apuseni, dar după zeci de kilometri în care n-ai un șanț de sărit, un copac ori rădăcină de ferit, o coborâre pe poteci sau drumuri unduite, pedalatul devine ușor plictisitor. Măcar e rapid.

Am parcurs cei aproape 69 de km cu o diferență de nivel de 982 de metri pedalând mai puțin de cinci ore. În total, excursia a durat nouă ore.

Scrie și în ghid: zona aceasta nu este de parcurs cu bicicleta pe timp de ploaie ori imediat după, din cauza unor porțiuni unde – dacă ești cu e-bike – rămâi blocat fără doar și poate. Kilometri întregi de drumuri agricole de pământ, fără petic de iarbă în care măcar să îți odihnești fuga de noroaie. Eu am avut parte de vreo câțiva zeci de metri doar de astfel de drum mustitor, care m-au încetinit cu aproape jumătate de oră.

Am încărcat preventiv bateria cât timp am mâncat la una din mesele magazinului care împarte curtea cu barul din satul Straja, dar traseul nu a fost oricum dificil – sunt zeci de km de drum de asfalt.

Toată aventura poate fi citită mai jos:

Am plecat pe toată Via Transilvanica. Ziua 1, ”`ai mai grea”

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 2: spectaculos pare puțin spus

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 3: am găsit locul unde a fost compusă Miorița

Pe toată Via Transilvanica, ziua 4. De la Tibi Ușeriu și până când norii ne-au devenit prieteni

Pe toată Via Transilvanica, ziua 5. Cei care dau farmec potecii: Ilona, Attila și Laci, spre exemplu

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 6, în care aventura era să se încheie brusc, de două ori. Revanșa – fabuloasă

Pe toată Via Transilvanica, ziua 7. Atunci când oamenii și locurile te umplu de cadouri

Pe toată Via Transilvanica, ziua 8. Pe autostrada urșilor am ajuns în satul-muzeu

Pe toată Via Transilvanica, ziua 9. ”Acesta este tot secretul: să ne cunoaștem”

Pe toată Via Transilvanica, ziua 10. Am gonit din ținutul lemnos al secuilor în cel de piatră al sașilor: ne apropiem de casă

Pe toată Via Transilvanica, ziua 11. Am ajuns la Sibiu: pe coline răsar castele și biserici fortificate

Pe toată Via Transilvanica. Ziua 12 ne-a purtat tot prin Sibiu. Și ce Sibiu…

Pe toată Via Transilvanica, ziua 13. Ne-au petrecut doi primari, ambii sibieni, și am sfârșit rătăcind noaptea prin pădure