În ziua de acum fix 21 de ani aveam să-mi public primul articol ca ziarist cu normă-ntreagă. De-atunci normele astea s-au legat continuu, înmulțite inclusiv pe la mai toate redacțiile centrale de presă scrisă din țara asta, iar în ultimii vreo 15 ani am început să documentez și să scriu și investigații.
Am ajuns să percep nemijlocit oameni și situații care-mi conturau tot mai mult imaginea unei Românii care se diluează, în care reperele moralității și bunului simț, ale principiilor sănătoase, au dispărut, iar peisajul este cotropit de tot mai multă japcă și de prost gust. O țară în care îmi regăsesc tot mai greu semeni de care să mă bucur și care să mă inspire. O țară în care nu vedeam de unde să mai răsară energii care să o facă să meargă cu încredere mai departe. Sistemul de stat am ajuns să îl cunosc – consider eu – atât de bine, încât să realizez imposibila misiune de asanare a acestuia în scopul sincer al binelui public.
Și cu atâta deznădejde în percepții, aveam să trăiesc în toamna anului trecut aventura vieții mele de până acum. A început cu o invitație din partea celui care avea să devină bunul meu prieten Sergiu: să plecăm de la Putna, pe biciclete, că el are de parcurs toată Via Transilvanica, până la Dunăre, într-un traseu inaugural. Tocmai era gata marcată toată poteca asta care traversează țara-n diagonală, iar pe mine mă măcina de vreun an pasiunea gonitului pe munte cu bicicleta electrică. N-aveam timp și gând să mă alătur lui Sergiu pe toți cei 1.400 de km ai traseului care trece prin peste 100 de comunități, dar am găsit înțelegere la familie și la colegii de redacție să rup încă vreo zece zile, imediat după concediu, să plec și să pedalez.
Din chiar a doua zi aveam să-mi dau seama că experiența pe Via Transilvanica nu era, de fapt, despre pedalat prin zone absolut încântătoare, prin peisaje de pus în tablou.
Via Transilvanica era și este despre oameni.
Fascinația oamenilor între care descopeream că locuiesc în țara aceasta avea să mă determine, în foarte scurt timp, să decid că absolut tot traseul Via Transilvanica trebuie să-l parcurg, dacă tot l-am apucat. Este greu de exprimat în cuvinte și, probabil, greu de înțeles pentru cei care nu trăiesc o astfel de experiență: timp de 27 de zile, cât am pedalat pe ”drumul care unește”, am întâlnit numai și numai oameni faini. Bucovineni, secui, urmași ai pemilor, bănățeni, gugulani, sași, maghiari, olteni mândri urmași ai pandurilor, oameni de la sate, orășeni, tineri care redau suflul în zonele rurale, bătrâni care le mai animă pe cele tot mai părăsite, femei mândre de portul lor și de priceperea în mânuirea bucatelor, bărbați pricepuți în meserie și gospodari mândri de ceea ce au realizat și realizează, oameni bogați, semeni săraci, antreprenori care după ce-și lăsau cămașa pe umeraș, îmbrăcau hainele sport pentru a alerga în ultra-maratoane.
Sunt lucruri pe care le-am mai spus celor cu care am ajuns să povestesc mai apoi și pe care simt nevoia să le tot repet oricui are dorință de a auzi: să mergi timp de 27 de zile și să întâlnești numai oameni frumoși, autentici, plini de viață, de resurse, de emoții și empatie, iar asta la tine în țară, e un lucru care-ți redefinește toate prejudecățile.
Nu i-am căutat anume pe oameni, ci pur și simplu i-am întâlnit pe cale. De la un ”bună ziua”, la un ”da`, de unde veniți, mă, băieți?”, urmat de un sincer ”până undeee, la Dunăre?”, am ajuns să stăm de povești cu sute de oameni, să intrăm în zeci de case, să ne simțim precum oaspeți de cinste de nenumărate ori. Oameni dornici să-și cunoască semenii, dornici să povestească și să asculte, oameni calzi și cumpătați.
Două, doar două au fost întâlnirile neplăcute cu oamenii în toate aceste 27 de zile: prima dată, când tocmai ieșeam din Bucovina coborând pe o porțiune de asfalt, mergeam de o parte și de alta a drumului cu bicicletele, iar un șofer nervos ne-a claxonat și transmis câteva, că nu așa se circulă pe drumurile publice. Era de înțeles, după îmbrăcăminte omul venea de la o înmormântare, n-avea el răbdare cu doi bicicliști care n-au mai văzut asfalt și zgomot de mașini de câteva zile.
Iar a doua situație în care n-am avut parte de bucuria întâlnirii cu semenii s-a petrecut prin Țara Hațegului, unde o gașcă de parapantiști coborau de pe culmi, la punct fix. Și când am vrut să filmez și am ajuns în mijlocul celor vreo 30 de oameni de la sol, am salutat și niciunul n-a zis nimic, de parcă aș fi vorbit singur. Am repetat un ”bună ziua”, dar muțenia celor înconjurați doar de mașini cu numere de București s-a păstrat. Am descris aceste două evenimente cât mai detaliat, pentru a se înțelege cum au fost singurele momente neplăcute din 27 de zile de călătorie prin România. Și cât de mult au însemnat, de fapt, toate celelalte.
Aveam să descopăr comunități de oameni care își împlinesc, în tihnă și cu roadă, viețile. Aveam să cunosc oameni care trăiesc într-o deplină armonie cu natura și cu timpurile lor, împăcați cu ei și cu cei din jurul lor. De la bucovinenii care cărau lemnul tăiat din codrii după ce-și făceau semnul Crucii și struneau caii, la bănățenii din zona montană, unde nimic, dar absolut nimic sintetic nu este folosit în cultivarea bucatelor din cătunele lor izolate. Mâncare pe care cu tot sufletul o împart, la lumina becurilor alimentate din bateriile încărcate de la panourile solare. În fiecare zi, fascinația pentru oamenii pe care-i descopeream avea să crească și să se manifeste în cele mai variate moduri cu putință. Timp de 27 de zile aveam să traversez o Românie care îmi releva o mulțime de semeni, gata să-mi sară în ajutor fără nicio o umbră de reținere din cauza faptului că nu ne cunoaștem.
N-am putut să nu mă întreb, adesea, cum se face de cu atâta resursă umană bună în țara asta, descoperită absolut la întâmplare de la nord până la sud, avem conducătorii pe care i-am văzut cu toții în ultimii zeci de ani.
N-am putut să nu mă întreb cum se face că, întâlnind atâta armonie sinceră și reală în timp ce parcurgeam țara-n diagonală ”la firul ierbii”, românii ne par multora mai divizați ca niciodată. Mai învrăjbiți unii împotriva celorlalți din te și miri ce.
N-am putut să nu mă întreb cum de peisajele în care trăiesc oamenii frumoși ai țării ăsteia, peisaje care, la propriu, mă lăsau fără cuvinte, nu sunt promovate. Fiecare zi, indiferent de regiune, avea să-mi dezvăluie privirii și uimirii locuri în care nu puteam să nu mă-ntreb: cum, cum de în astfel de locuri eram doar Sergiu și cu mine? Cum de acolo nu era o minimă infrastructură turistică? Cum de a fost nevoie să așteptăm ca frații Ușeriu să traseze Via Transilvanica și să unească oameni și locuri, din care – ca să dau un exemplu la îndemână – grecii ar scoate sume colosale de la turiști?
Fotografie aleasă la întâmplare: una din intrările în peștera Topolnița, dintr-o coastă a podișului Mehedinți. Poți intra în peșteră cu barca, de exemplu. Nu era nimic și nimeni în zonă, nu era niciun indicator pentru ”turistul nătâng” către acest loc care, pus pe coperta unor materiale de promovare, ar ”vinde” orice pachet turistic
Textul acesta era menit să-l scriu în octombrie anul trecut, imediat după ce-am numărat 1.520 de km parcurși de la nord la sud de țară, înecat într-un plâns din toți rărunchii, care m-a cuprins la ultima din cele 1.400 de borne ale ”drumului care unește”. Alin Ușeriu, creatorul Via Transilvanica, mi-a zis să mai aștept, să se ”așeze” lucrurile. Am lăsat cam mult timp, dar percepția nu mi s-a schimbat defel: pe ”drumul care unește” am descoperit oamenii unei Românii cu adevărat fascinante. O diversitate care așteaptă să fie descoperită și îmbrățișată, o înșiruire de locuri și istorie care ne definesc, în cele din urmă, pe toți.
Și - copiind tot vorba Ușeriului cel mare - chiar și acum, la patru luni de la experiență, de v-aș putea atinge, iar prin această atingere doar un sfert din emoția ce-o trăiesc să v-o pot transmite, acum, în chiar acest moment, ați merge să vă faceți bagajul, pentru a pleca pe Via Transilvanica.
E atât de vastă, încât cu siguranță fiecare va găsi ce să ia pentru sine de la ea. Eu mi-am luat încrederea în România.
PS: Via Transilvanica a fost o experiență pe care am încercat să o documentez zi de zi. Am rămas restant cu ultimele trei zile, dar musai să le termin și pe acelea de descris. Până atunci, vă rog să găsiți mai jos o mică parte din ceea ce am trăit și filmat traversând în diagonală România. Am scris și povestit mult și tot aș mai avea atâtea de povestit... Vă îndemn pe toți să porniți pe Via Transilvanica, pe porțiuni sau - de vă permiteți luxul atâtor zile - pe calea întreagă. Vă veți îmbogăți, fără urmă de îndoială.
Am plecat pe toată Via Transilvanica. Ziua 1, ”`ai mai grea”
Pe toată Via Transilvanica. Ziua 2: spectaculos pare puțin spus
Pe toată Via Transilvanica. Ziua 3: am găsit locul unde a fost compusă Miorița
Pe toată Via Transilvanica, ziua 4. De la Tibi Ușeriu și până când norii ne-au devenit prieteni
Pe toată Via Transilvanica, ziua 5. Cei care dau farmec potecii: Ilona, Attila și Laci, spre exemplu
Pe toată Via Transilvanica, ziua 7. Atunci când oamenii și locurile te umplu de cadouri
Pe toată Via Transilvanica, ziua 8. Pe autostrada urșilor am ajuns în satul-muzeu
Pe toată Via Transilvanica, ziua 9. ”Acesta este tot secretul: să ne cunoaștem”
Pe toată Via Transilvanica. Ziua 12 ne-a purtat tot prin Sibiu. Și ce Sibiu...
Pe toată Via Transilvanica. După două săptămâni, drumul care unește ne-a ținut o lecție de istorie
Pe toată Via Transilvanica, ziua 15. Așa cum nu prea ar trebui să fie
Pe toată Via Transilvanica, ziua 16. Când nu ploaia, ci un majorat din sat ne-a scurtat tura
Pe toată Via Transilvanica, ziua 18. Am trecut de 1.000 de km și toți au ținut să ne sărbătorească
Pe toată Via Transilvanica. O simfonie de trei zile
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: recapatat increderea in romani , oameni via transilvanica , traseu via transilvanica , via transilvanica
Vizualizari: 7287
de Traian Deleanu
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Matei
Acum 1 oră
Slanina
Acum 1 oră
S
Acum 2 ore
Parinte de la Peda