Un soldat l-a scăpat pe baronul Brukenthal de o fantomă care-i ucidea pe toți care dormeau în palatul care se află și acum în Piața Mare. În zidul cetății Sibiului se află încă oasele unui student care a fost îngropat acolo de viu, ca jertfă, întocmai ca Ana la Mănăstirea Argeș. O vrăjitoare din Sibiu putea să facă obiectele să zboare, iar la Lacul Bâlea se formează trăsnetele.
Acestea sunt o parte din înfricoșătoarele povești care erau spuse acum aproape 150 de ani, în preajma Sâmbetei Morților sau Moșii de Toamnă, care în calendarul ortodox se sărbătorește pe 1 noiembrie. Sărbătoarea coincide cu sărbătoarea de Halloween, îmbrățișată la nivel global.
Aceste povești, precum și tradiții de mult uitate din jurul Sibiului au fost strânse de Emily Gerard, o scoțiană căsătorită cu un ofițer polonez, care ajunge în 1883 în Sibiu, după ce soțul ei, Ritter Miecislaus von Laszowski, a fost numit la comanda brigăzii de cavalerie din Transilvania.
A făcut în acei doi ani în care a rămas aici o radiografie severă a oamenilor și locurilor, o evaluare deloc romanțată care nu apare foarte des în literatura noastră.
L-a influențat, însă, spun mai mulți critici, pe mai celebrul scriitor Bram Stoker, atunci când acesta și-a schițat ideile pentru romanul ”Dracula”, scris în 1897.
Cartea ei "The Land Beyond the Forest" (1890) și eseul "Transylvania Superstitions" sunt creditate ca fiind cele care l-au inspirat pe Bram Stoker să scrie Dracula.
În "Transylvania Superstitions", dar și în ”The Land Beyond the Forest”, din care vom extrage în cele ce urmează mai multe detalii apare și termenul "nosferatul" pentru a descrie strigoii, termen care apare și în cartea lui Bram Stoker.
Cartea ”The Land Beyond the Forest”, de Emily Gerard, apare pe site-ul Gutenberg.com, și poate fi copiată în termenii Licenței Project Gutenberg, însă nu a fost încă tradusă în limba română.
Despre acest volum, Turnul Sfatului a mai scris aici.
Ea relatează în acest volum că locuitorii Sibiului erau extrem de aplecați către magie. Ea relatează de altfel cum un farmacist de aici i-a arătat o scrisoare primită de la o clientă.
”Stimate domn, doresc să vă întreb ceva ce mi-au spus alții, și anume că aveți de vânzare un lucru pe care ei îl numesc ”spiridusch”, dar care, mai pe șleau, este însuși diavolul; și dacă acest lucru este adevărat, vă rog să-mi spuneți dacă este într-adevăr adevărat și cât costă, pentru că sărăcia mea este atât de mare încât trebuie să-l rog pe diavol însuși să mă ajute.
Cei care mi-au spus erau niște oameni slabi și proști și le era frică, dar eu nu mă tem și am văzut multe lucruri în viața mea — de aceea vă rog să-mi scrieți despre asta și să primiți salutul unui om necunoscut și nefericit”, scria în scrisoare.
Citește și:
„Ai grijă să nu-ți ia umbra!”
Emily Gerard amintește în carte că legenda Mănăstirii Argeș nu este unică, o astfel de variantă circulând în vremea ei și în Sibiu. Un student ar fi fost închis de viu în zidurile cetății pentru a le face impenetrabile. Ea explică de unde există acest ”obicei”.
”Pe lângă povestea mănăstirii Argeș, pe care am citat-o într-un capitol anterior, există multe alte legende românești care ne spun cum fiecare biserică nouă sau clădire importantă devenea un mormânt uman, deoarece se considera indispensabil pentru stabilitatea ei să se îngroape un bărbat sau o femeie în viață, al căror spirit bântuia de atunci încolo locul respectiv.
În vremurile mai târzii, oamenii devenind mai puțin cruzi, sau mai probabil, deoarece crima este acum însoțită de inconveniente mai mari pentru cei implicați, acest obicei a suferit unele modificări și a devenit obișnuit, în locul unui om viu, să se zidească umbra acestuia.
Acest lucru se face măsurând umbra unei persoane cu o bucată lungă de sfoară, sau cu o bandă făcută din fâșii de stuf legate între ele, și îngropând această măsură în locul persoanei în sine, care, victimă inconștientă a vrăjii aruncate asupra ei, va slăbi și va muri în patruzeci de zile.
Cu toate acestea, o condiție indispensabilă pentru succesul acestei proceduri este ca victima aleasă să nu știe rolul pe care îl joacă, de aceea trecătorii neatenți din apropierea unei clădiri în construcție pot auzi strigătul de avertizare: „Ai grijă să nu-ți ia umbra!”
Această superstiție este atât de adânc înrădăcinată încât, nu cu mult timp în urmă, existau încă comercianți profesioniști de umbre, care se ocupau de furnizarea arhitecților cu victimele necesare pentru asigurarea zidurilor lor. „Desigur, omul a cărui umbră este astfel îngropată trebuie să moară”, argumentează românul, „dar, neștiind de soarta sa, el nu simte nici durere, nici anxietate, așa că este mai puțin crud decât să îngropi un om viu”. (...)
La Hermanstadt ni se arată un punct din zidul vechi al orașului unde un student viu, îmbrăcat în togă, costumul din acele vremuri, a fost zidit, pentru a „consolida” zidul fortificat.
Dacă comparăm aceste legende cu tradițiile altor țări, găsim multe exemple de credințe similare: astfel, la Arta, în Albania, unde, potrivit lui Grimm, o mie de zidari au lucrat în zadar la construirea unui pod, ale cărui ziduri se prăbușeau invariabil peste noapte. Se auzea vocea unui arhanghel care spunea: „Dacă nu zidiți o persoană vie în ziduri, podul nu va rezista niciodată; nu va fi nici un orfan, nici un străin, ci propria soție a maestrului constructor”.
Maestrul își iubește soția, dar ambiția lui de a-și vedea numele făcut celebru prin pod este și mai puternică; așa că, când soția lui vine la fața locului, el pretinde că a scăpat un inel în fundație și o roagă să-l caute, iar în timp ce ea face asta, este prinsă și zidită. În momentul morții, ea blestemă podul, ca acesta să tremure mereu ca capul unei flori pe tulpină”, precizează autoarea.
Ea insistă pe subiect și spune că autoritățile, despre care avea așteptări mai înalte, credeau în tot felul de superstiții. Astfel, ea vorbește despre un sat din județul Bihor, acolo unde, ”în timpul epidemiei de holeră din 1866, au fost luate următoarele măsuri de precauție pentru a proteja satul de epidemie: șase fecioare și șase tineri necăsătoriți, după ce și-au dat jos hainele, au tras cu un plug nou un șanț în jurul satului, formând astfel un cerc fermecat, peste care se presupunea că demonul holerei nu putea trece”.
Citește și:
”Cine face trei tumbe la prima auzire a tunetului va fi ferit de durerile de spate”
La același capitol al superstițiilor, Emily Gerard scrie despre un lac considerat fără fund, în munți, în sudul Sibiului. Cel mai probabil ar fi vorba de Lacul Bâlea.
”Un mic lac, nemăsurat de adânc, situat sus în munți, la sud de Hermanstadt, se presupune că este cazanul în care se prepară tunetul, sub apele căruia dragonul zace adormit când vremea este frumoasă.
Țăranii români îi avertizează cu îngrijorare pe călători să nu arunce pietre în acest lac, ca să nu trezească dragonul și să provoace o furtună. Totuși, nu este doar o superstiție faptul că vara au loc aproape zilnic furtuni cu tunete în acest loc, iar numeroasele mormane de pietre de pe maluri atestă faptul că mulți oameni și-au găsit aici moartea loviți de fulger. Din această cauză locul este evitat, și niciun român adevărat nu se va aventura să se odihnească aici la ora prânzului.
Cine face trei tumbe la prima auzire a tunetului va fi ferit de durerile de spate timp de douăsprezece luni; iar cel care dorește să se asigure împotriva durerilor de cap nu trebuie decât să-și frece fruntea cu o bucată de fier sau piatră în același moment”, scrie autoarea în volum.
Citește și:
Leganda fantomei de la Brukenthal
Există o legendă legată de palatul Brukenthal, spune autoarea cărții, în care se povestește cum un soldat bătrân, care își slujise împăratul cu credință timp de mulți ani, a fost în cele din urmă concediat și, cu doar trei monede de cupru în buzunar, s-a pregătit să plece în pelerinaj spre casă.
Iată legenda, istorisită de autoare:
”Pe drum, a întâlnit un bătrân cu barbă albă, care i-a spus: „Dă-mi o milă, pentru că tot ce ai este al meu”. Soldatul a răspuns: „Câștigul tău nu va fi mare, pentru că vezi tu, nu am decât trei kreuzeri, dar poți să iei unul dintre ei”. Atunci bătrânul a luat un kreuzer, iar soldatul și-a continuat drumul. Curând, însă, a întâlnit un alt bătrân, care, în același mod, i-a cerut milă și a primit un al doilea bănuț; și acest lucru s-a repetat a treia oară. Dar când soldatul s-a despărțit astfel de ultima sa monedă, al treilea bătrân a spus astfel : „Vezi, eu sunt unul și același cu cei doi bătrâni care ți-au cerut milă înainte și nu sunt altul decât Hristos Domnul. De aceea, pentru că ai fost milostiv și ai dat din puținul pe care îl aveai, te voi răsplăti acordându-ți orice binecuvântare vei cere.”
După ce soldatul s-a gândit puțin, a cerut un sac care să aibă puterea ca, ori de câte ori rostea cuvintele: „Bagă-te în sac”, omul sau animalul să fie obligat să se strecoare înăuntru. „Văd”, a spus Domnul, „că ești un om înțelept și nu tânjești după comori și bogății. Sacul este al tău.”
Cu acest sac magic în spate, soldatul a rătăcit până a ajuns în orașul Hermanstadt. Aici a găsit toată populația vorbind despre o fantomă din palatul Brukenthal, care în ultima vreme tulbura locul, iar oricine încerca să petreacă noaptea în acele camere era găsit mort a doua zi dimineață.
Auzind aceasta, veteranul s-a dus cu sacul său la bătrânul baron Brukenthal și l-a rugat să-i ofere cazare pentru o noapte în aceleași camere. În zadar bătrânul domn l-a avertizat de pericol și i-a prezis că își va pierde cu siguranță viața. Soldatul a rămas ferm pe poziție, cerând doar să i se împrumute o Biblie și două lumânări aprinse. I s-au dat acestea, precum și o cină copioasă, cu vin și carne friptă. Totuși, el a mâncat și a băut cu moderație, pentru că dorea să rămână treaz și sobru; dar a deschis Biblia între cele două lumânări și a citit cu sârguință din ea.
Puțin înainte de miezul nopții, camera a început să devină agitată, dar soldatul a continuat să citească Biblia cu și mai multă fervoare pe măsură ce zgomotul creștea. Apoi, când a bătut ora douăsprezece, s-a auzit un sunet ca o foc de armă și s-a văzut un picior atârnând de tavan.
Soldatul rămase așezat în liniște și își spuse: „Unde este un picior, trebuie să fie și altul”, și într-adevăr, un al doilea picior apăru curând lângă primul. Soldatul a spus atunci: „Unde sunt două picioare, trebuie să fie și un corp și brațe”, și, fără prea multă întârziere, acestea au apărut și ele. Apoi a spus: „Un corp nu poate fi fără cap”, dar abia a rostit aceste cuvinte când întreaga figură a căzut din tavan și, năpustindu-se asupra soldatului, a început să-l sugrume.
Repede, el strigă: „Bagă-te în sac!”, și în aceeași clipă fantoma fu închisă, implorând cu tristețe să fie eliberată. La început, soldatul îi permise fantomei doar să scoată capul, care era destul de gri, dar aceasta continuă să implore să fie eliberată, promițând că va dezvălui un secret important.
Auzind aceasta, soldatul a deschis sacul; dar, abia eliberat, spectrul s-a repezit din nou la gâtul lui, astfel încât acesta abia a avut timp să strige: „Bagă-te în sac!”
Acum, fiind din nou în puterea lui, fantoma a fost forțată să mărturisească soldatului că în aceste ziduri erau ascunse multe butoaie conținând comori, iar misiunea lui era să le păzească. A promis că îi va ceda în scris o parte din acești bani veteranului și, în acest scop, a cerut să i se elibereze brațele din sac pentru a semna documentul.
Acest lucru fiind acordat, fantoma a încercat pentru a treia oară să-i ia viața soldatului, care, însă, a folosit din nou formula magică și, hotărât să nu mai arate milă adversarului său, i-a tăiat capul fantomă perfidă.
A doua zi dimineață, locuitorii din Hermanstadt au fost foarte surprinși să-l găsească pe soldat încă în viață, iar laudele pentru curajul său erau pe buzele tuturor. Sub îndrumarea lui, zidurile au fost sparte, iar în interior au fost descoperite multe butoaie mici, toate conținând aur greu, din care bravul soldat a primit o parte frumușică, suficientă pentru a-i permite să trăiască în confort până la sfârșitul zilelor sale.
Mulți atribuie această descoperire bogăției familiei Brukenthal și, dacă nu ar fi fost acest soldat curajos, averea pe care au lăsat-o în urmă nu ar fi fost atât de mare„, spune autoarea.
Ea susține că în acele vremuri oamenii jurau pe Brukenthal, numele garantând fermitatea cuvântului dat.
”Oamenii din Hermanstadt obișnuiesc să jure pe palatul Brukenthal ca fiind cel mai stabil și imuabil obiect din sfera lor de cunoaștere, la fel cum un egiptean ar jura pe Piramide sau pe Sfinx. „Fie ca norocul să te însoțească atâta timp cât palatul Bruckenthal va sta în picioare” sau „Mai degrabă să se prăbușească palatul Bruckenthal decât să se întâmple cutare și cutare eveniment” sunt fraze pe care am avut ocazia să le aud frecvent”, scrie Emily Gerard.
Citește și:
Ultimele vrăjitoare condamnate la moarte. ”Am fost la Keisd (Saschiz), am ars o vrăjitoare„
Credința străveche era în Transilvania, în urmă cu 150 de ani, că anumite bătrâne din sat au puterea de a fura în secret laptele vecinilor, scria Emily Gerard.
”După cum am avut ocazia să aflu de nenumărate ori. „O fac mai ales din răzbunare”, mi-a spus un oracol al satului, căruia îi datorez multe informații despre acest subiect și despre altele, „și sunt înclinați să hărțuiască casele ale căror copii i-au batjocorit sau le-au jucat feste; dar dacă îi lași în pace, nu-ți vor face niciun rău”.
În trecut, însă, oamenii din Transilvania nu erau deloc înclinați să-i „lase în pace” pe cei suspectați de astfel de abilități oculte, iar arderea vrăjitoarelor era un lucru destul de obișnuit.
Numai în vecinătatea localității Reps (Rupea), în secolul al XVII-lea, numărul celor care au pierit astfel în flăcări a depășit douăzeci și cinci, iar în 1697, Michael Hirling, membru al Consiliului din Schässburg (Sighișoara) , a notat cu o concisie semnificativă în jurnalul său, la data respectivă: „Am fost la Keisd (Saschiz), am ars o vrăjitoare”, la fel cum un sportiv de astăzi ar nota în jurnalul său că a împușcat un iepure sau un fazan.
Văduva comelui saxon și judecătorului regal Valentin Seraphim (Serafim) a avut o soartă similară în 1659 la Hermanstadt, și se menționează o altă vrăjitoare distrusă în 1669 în același oraș. Ultima ardere pe rug a unei vrăjitoare în Transilvania a avut loc la Maros-Vasharhely (Târgu Mureș) în 1752”, scrie autoarea.
„Următorul text este un extras din relatarea procesului unei vrăjitoare la Mühlbach (Sebeș), în secolul trecut:
„O femeie angajase doi muncitori pe zi pentru a o ajuta la lucrul în vie. După masa de prânz, toți trei s-au întins să se odihnească puțin, așa cum era obiceiul. O oră mai târziu, muncitorii s-au ridicat și au vrut să o trezească pe femeie, care zăcea nemișcată pe spate, cu gura deschisă; dar eforturile lor de a o trezi au fost în zadar, pentru că ea nu părea să simtă când o scuturau, nici să audă strigătele lor în ureche. Așa că bărbații au lăsat-o să zacă și s-au apucat de treabă. Revenind la locul respectiv la apusul soarelui, au găsit-o pe femeie întinsă în aceeași poziție în care o lăsaseră, ca un cadavru. Și în timp ce o priveau uimiți, o muscă mare a trecut zumzăind pe lângă ei, pe care unul dintre bărbați a prins-o și a închis-o în punga lui de piele. Apoi au încercat din nou să o trezească pe femeie, dar fără mai mult succes decât înainte. După aproximativ o oră, au eliberat musca, care a zburat direct în gura femeii adormite, care s-a trezit imediat și a deschis ochii. Văzând acest lucru, cei doi muncitori nu au mai avut niciun dubiu că era o vrăjitoare.
De asemenea, în anul 1734, un ofițer austriac care se afla în Transilvania a relatat următoarea poveste ca fiind autentică: Odată, când s-a făcut apelul duminică dimineața, un soldat lipsea. Caporalul a fost trimis să-l aducă, iar soldatul a strigat de la fereastra casei în care era cazat: „Nu pot merge la biserică, pentru că am doar o cizmă”. Atunci caporalul s-a dus sus, iar soldatul i-a explicat că, căutând ceva cu care să-și ungă cizmele în absența gospodinei saxone, a găsit niște unguent într-un vas vechi spart, ascuns într-un colț; dar abia a uns prima cizmă cu el, că cizma i-a zburat din mână și a zburat direct în coșul de fum. În prezența caporalului, soldatul a început să ungă a doua cizmă, care a dispărut în același mod ca și prima.
Caporalul a raportat aceste circumstanțe ofițerului său, „care nu a avut nici o dificultate în a discerne că gospodina saxonă era o vrăjitoare periculoasă și malignă, dintre care există prea multe în țară”.
Femeia, chemată la ordine, a acceptat să plătească pentru niște cizme noi pentru soldat, dar l-a avertizat pe ofițer să nu o acuze, „altfel va regreta”.
O altă categorie de vrăjitori, wettermacher (cei care fac vremea), sunt cei care au puterea de a invoca tunete și grindină după bunul plac sau de a le dispersa.
Vechiul oracol al satului meu mi-a povestit multe întâmplări despre un bărbat pe care îl cunoștea, care obișnuia să cutreiere țara cu o mică geantă neagră în care avea o carte, un băț mic și un buchet de ierburi. Ori de câte ori se apropia o furtună, el putea fi văzut stând pe un deal și repetând formulele sale împotriva norilor care se adunau. „Oamenii îl insultau”, spunea ea, „și spuneau că era în legătură cu diavolul; dar eu nu l-am văzut niciodată făcând rău, iar acum că a murit, mulți îl regretă, pentru că de atunci am avut parte de furtuni cu grindină mai puternice decât s-au cunoscut vreodată în timpul lui.
Ni se spune, de asemenea, că acum mulți ani, în satul Wermesch (Vermeș – Bistrița - Năsăud), trăia un țăran care, ori de câte ori se apropia o furtună, obișnuia să se așeze în fața ei, înarmat cu un topor, prin care reușea întotdeauna să alunge furtuna. Într-o zi, când se apropia o furtună neobișnuit de puternică, cel care făcea vremea, ca de obicei, s-a așezat în fața ei și a aruncat toporul în nori. Furtuna a trecut, dar toporul nu a mai căzut pe pământ. Mulți ani mai târziu, același țăran, călătorind mai departe în țară, a intrat în coliba unui valah și, spre uimirea lui, a găsit toporul pe care îl aruncase în norii de furtună cu câțiva ani în urmă. Acest valah era un vrăjitor și mai mare în controlul vremii decât țăranul din Wermesch și, prin urmare, reușise să aducă toporul înapoi de pe cer”, se precizează în volum.
Citește și:
Superstiții românești notate de Emily Gerard:
Când stă pe acoperiș, coțofana anunță sosirea oaspeților, dar o coțofană care țipă și întâlnește sau însoțește un călător prezice moartea.
Cucul este un oracol care poate fi consultat în diverse situații. Această pasăre joacă un rol important în poezia românească și este adesea considerată spiritul unui îndrăgostit nefericit.
Nu este niciodată permis să ucizi un păianjen, dar o broască care își face locuința într-un grajd de vaci ar trebui ucisă cu pietre, deoarece cu siguranță este în slujba unei vrăjitoare și a fost trimisă acolo pentru a fura laptele.
Aceeași libertate nu trebuie însă acordată și nevăstuicii, la fel de periculoase, iar când aceste animale sunt găsite locuind într-un hambar sau grajd, țăranul încearcă să le facă inofensive, distrăgându-le atenția către un canal mai sigur. În acest scop, se pregătește un mic bici pentru nevăstuica mascul și un fus pentru partenera sa, iar acestea sunt așezate într-un loc frecventat de animale.
Casele care se pot lăuda cu un șarpe de casă sunt deosebit de norocoase. Hrana îi este pusă regulat lângă gaură, iar uciderea lui ar aduce nenorocire familiei.
Craniul unui cal așezat deasupra porții curții, sau oasele animalelor moarte îngropate sub pragul ușii sunt mijloace de protecție împotriva fantomelor.
Locul în care un cal s-a rostogolit pe pământ este nesănătos, iar omul care calcă pe el va fi afectat de erupții cutanate, furuncule sau alte boli de piele.
Găinile negre sunt întotdeauna privite cu suspiciune, fiind considerate ca fiind în slujba unei vrăjitoare; iar găina ”Brahmapootra” este, în mod curios, considerată a fi descendentă a diavolului și a unei fete evreice.
Cel mai bun remediu pentru o epidemie în rândul vitelor este să decapitezi cu un topor un porc viu și să-i ridici capul pe vârful unui stâlp lung la intrarea în sat. Totuși, acest remediu este eficient doar atunci când bovinele sau oile sunt afectate; iar dacă boala a izbucnit în rândul porcilor, singurul remediu este ca păstorul, dezbrăcat de haine, să-și conducă turma la pășune dimineața devreme.
Craniul unui berbec este adesea înfipt la granița unei parohii, iar dacă este orientat spre est, se presupune că are puterea de a alunga bolile animalelor.
O vacă care s-a rătăcit poate fi asigurată împotriva lupilor dacă proprietarul își amintește să înfigă o pereche de foarfece în traversa centrală a camerei de locuit.
Un vârtej de vânt semnifică întotdeauna că diavolul dansează cu o vrăjitoare, iar oricine se apropie prea mult de cercul periculos poate fi dus în iad, iar uneori scapă cu greu doar pierzându-și pălăria.
Desigur, locuri precum cimitirele, spânzurătoarea, și intersecțiile trebuie evitate; dar chiar și malul stâng al unui râu poate deveni, în anumite circumstanțe, la fel de periculos.
Degetul care arată spre un curcubeu va fi cuprins de o boală care îl va roade, iar un curcubeu care apare în decembrie este întotdeauna un semn de ghinion. A arăta spre o furtună care se apropie este, de asemenea, considerat periculos, iar cine stă prea mult timp privind fulgerele de vară va înnebuni.
Dacă o casă lovită de fulger începe să ardă, nu este permis să stingeți flăcările, deoarece Dumnezeu a aprins focul și ar fi o îndrăzneală din partea omului să îndrăznească să se amestece în lucrarea Lui.
În unele locuri se crede că un incendiu aprins de fulger poate fi stins numai cu lapte.
Este nefericit să întâlnești o bătrână sau un preot român, dar întâlnirea cu un cleric catolic sau protestant este indiferentă și nu aduce nici bine, nici rău.
A întâlni un țigan dimineața devreme este un semn deosebit de norocos.
Este ghinion dacă calea ta este traversată de un iepure, dar o vulpe sau un lup care traversează drumul este un semn bun.
De asemenea, este norocos să întâlnești o femeie cu un ulcior plin cu apă, în timp ce un ulcior sau o găleată goală este ghinion; de aceea, fecioara românească pe care o întâlnești la întoarcerea de la fântână îți va arăta zâmbind ulciorul plin până la refuz în timp ce trece pe lângă tine, conștientă că îți aduce noroc; în timp ce fata cu ulciorul gol va trece rușinată pe lângă tine, de parcă ar avea ceva de ascuns.
Românul este întotdeauna foarte atent la modul exact în care întâlnește pe cineva. Dacă se întâmplă să fie așezat în dreapta celui care vine, el va avea grijă să nu treacă în stânga sau viceversa. Dacă, totuși, drumul său îl duce direct în calea altuia cu rang superior, el se va opri și va aștepta până când acesta va trece. Aceste precauții sunt luate pentru a nu întrerupe sau perturba firul norocului unei persoane.
Citește și:
Superstiții săsești
Să acopere pacientul în timpul crizelor de frisoane cu nouă articole de îmbrăcăminte, fiecare de o culoare și material diferit.
A intra într-o han sau cârciumă și, după ce a băut un pahar de vin, a ieși din nou fără să rupă tăcerea sau să plătească, dar lăsând în urmă un articol de îmbrăcăminte care are o valoare mai mare decât vinul consumat.
Beau pe rând din nouă fântâni diferite.
Să intri în grădină când nu te vede nimeni, să scuturi un copac tânăr și să te întorci în casă fără să te uiți înapoi. Febra va fi trecut atunci în copac.
Orice articol de îmbrăcăminte aruncat intenționat pe jos va transmite febra celui care îl găsește. Totuși, această metodă nu este de încredere, ne spun autoritățile satului, deoarece cel care îl găsește poate evita vraja scuipând de trei ori pe articolul în cauză. Conform noțiunilor saxone, se pare că nu poți greși niciodată dacă scuipi în fiecare ocazie, aceasta fiind o rețetă excelentă pentru a evita răul de orice fel. „Când ai îndoieli, joacă atuul”, ni se spune în regulile jocului de whist; și, în același mod, saxonii par să spună: „Când ai îndoieli, scuipă”.
O lingură de mortar prelevată din trei case diferite din colțurile satului, dizolvată în oțet și administrată pacientului să o bea înainte de paroxism.
Dacă este un copil care suferă de febră, acesta poate fi rostogolit la răsăritul soarelui peste morminte în cimitirul bisericii, în timp ce se murmură anumite formule.
Primii trei știuleți de porumb văzuți în primăvară, dacă sunt culeși și mâncați, vor ține la distanță febra paludică pe tot parcursul acelui an.
Luați un kreuzer (bănuț), un ou și o mână de sare și mergeți cu acestea cu spatele până la cea mai apropiată intersecție, fără să vă uitați înapoi sau să rupeți tăcerea, și așezați-le în locul în care se întâlnesc drumurile, rostind următoarele cuvinte: „Când aceste trei lucruri se vor întoarce la mine, atunci poate că și febra se va întoarce.”
Febra intermitentă care reapare la fiecare trei zile este numită aici schweins-fieber (febra porcilor), iar pentru vindecare se recomandă să se mănânce împreună cu porcii din jgheabul lor și să se întindă pe pragul grajdului, unde porcii pot călca peste corpul întins.
Pentru a scăpa de somnolență, se recomandă să înghițiți câteva picături din apa care cade din gura cailor atunci când beau din jgheab.
O persoană afectată de negi poate lua atâtea mazăre uscată câte negii are și, stând în fața focului, să numere înapoi, astfel: „Cinci, patru, trei, doi, unu, zero”, iar la ultimul cuvânt să arunce toată mazărea pe cărbunii aprinși, fugind repede, pentru a nu auzi sunetul pocniturilor mazărei care ar contracara vraja.
O altă metodă este să așezi o bucată de slănină pe vârful unui gard viu sau al unui gard de lemn, rostind următoarele cuvinte: „Carnea aceasta o dau corbului, Astfel, negii vor dispărea”.
Reumatismul se vindecă purtând o pungă mică umplută cu usturoi și tămâie sau punând un cuțit sub pernă; iar apa luată din locul în care se intersectează două șanțuri este bună pentru durerile de ochi.
Un talisman de dragoste aprobat este să iei cele două picioare din spate ale unei broaște verzi, să le îngropi într-un furnicar până când toată carnea este îndepărtată, apoi să legi bine oasele într-o pânză de in. Oricine atinge această pânză va fi imediat cuprins de dragoste pentru proprietarul ei.
Și mai infailibil este să procuri o bucată din ciorapul sau șiretul persoanei pe care dorești să o cucerești, să o fierbi în apă și să porți acest talisman zi și noapte lângă inimă. Această rețetă a devenit un proverb, pentru că se spune despre orice bărbat cunoscut ca fiind îndrăgostit nebunește că „ea trebuie să-i fi fiert în secret ciorapii”.
De obicei, se consideră că este norocos să visezi porci, cu excepția unor sate, unde există o credință răspândită că un astfel de vis este un semn al unei morți în familie.
Când vacile sunt duse pentru prima dată la pășune în primăvară, ele trebuie să treacă peste un plug așezat la pragul grajdului. Trei ouă proaspăt ouate, așezate fiecare la intersecția unei răscruci diferite, vor aduce, de asemenea, noroc turmei.
Noii servitori trebuie să fie lăsați să mănânce liber în prima zi în care intră în serviciu, altfel foamea lor nu va fi niciodată potolită.
Cine mănâncă pâine mucegăită va trăi mult.
Dacă lingi farfuria până o cureți la masă, va fi vreme frumoasă.
Cu ocazia fiecărei sărbători, cum ar fi nunți, botezuri etc., trebuie spartă o bucată de sticlă sau de veselă pentru a alunga ghinionul.
Sarea aruncată pe spatele unui oaspete care pleacă îl va împiedica să ia cu el norocul casei. Nici sarea, nici usturoiul nu trebuie dăruite, deoarece odată cu ele pleacă și norocul.
O mătură pusă cu capul în jos în spatele ușii va ține la distanță vrăjitoarele.
Este ghinion să pui pâinea cu fața în jos pe masă.
Când vulpile și lupii se întâlnesc în piață, prețurile lor vor crește (desigur, deoarece aceste animale pot fi atât de îndrăznețe doar în timpul celor mai severe geruri, când prețurile ouălor, untului etc. sunt la maxim).
O bucată de pâine găsită pe câmp sau pe drum nu trebuie niciodată mâncată de cel care a găsit-o; nici nu trebuie să desfacă o cârpă sau un zdrențoi pe care îl descoperă, pentru că nodul poate conține o boală.
Oricine a fost jefuit de ceva și dorește să descopere hoțul, trebuie să aleagă o găină neagră și, timp de nouă vineri consecutive, trebuie să se abțină, împreună cu găina sa, de la orice mâncare. Hoțul va muri sau va înapoia bunurile furate. Aceasta se numește a lua postul negru împotriva unei persoane.
Citește și:
Pe vremea când transilvănenii emigrau în sud și Moldova: Credința și banii. Unde fugeau sibienii
Sursa foto: Sibiu.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: ingropat de viu in zidul sibiu , povestile de groaza ale sibiul , fantoma de la brukenthal ,
Vizualizari: 410
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Darius88
Acum 7 ore
Beculeț
Acum 7 ore
Ion Iliescu (RIP)
Acum 8 ore
Vasile
Acum 8 ore
NWo